Nicolae Ciucă, discuție cu premierul Suediei: "A vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta"

Nicolae Ciucă, discuție cu premierul Suediei: "A vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta" / Foto: Captură video
Nicolae Ciucă, discuție cu premierul Suediei: "A vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta" / Foto: Captură video

Nicolae Ciucă a spus că discuția cu premierul suedez a vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că în întâlnirea pe care a avut-o, vineri, cu Ulf Kristersson, premierul Suediei, una din temele discutate a vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta. Şeful Executivului de la Bucureşti a susţinut, vineri, o conferinţă de presă comună cu omologul său suedez, transmite Agerpres.

"I-am mulţumit domnului premier pentru poziţia constructivă şi sprijinul activ al actualei preşedinţii suedeze în încercarea de a identifica soluţii constructive care să ne permită să progresăm în acest proces", a declarat Ciucă.

Nicolae Ciucă: Este prima vizită bilaterală la nivel de prim-ministru în aproape două decenii

Totodată, Nicolae Ciucă a subliniat că vizita de lucru pe care o efectuează în Regatul Suediei vizează revitalizarea şi eficientizarea dialogului, nu numai în privinţa cooperării bilaterale, ci şi în calitate de parteneri UE şi viitori aliaţi NATO.

"Este o mare plăcere pentru mine să mă aflu în Stockholm astăzi, mai ales ţinând cont de faptul că această vizită are loc în timpul preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene. De altfel, este prima vizită bilaterală la nivel de prim-ministru în aproape două decenii. Totuşi, uneori, parteneriatele şi relaţia de încredere dintre naţiuni nu se reflectă în numărul de vizite, ci în gesturile concrete de încredere. (...) Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu domnul prim-ministru Kristersson au confirmat obiectivul nostru comun - revitalizarea şi eficientizarea dialogului, nu numai în privinţa cooperării noastre bilaterale, ci şi în calitate de parteneri UE şi viitori aliaţi NATO. De asemenea, am exprimat interesul României vizând consolidarea cooperării dintre ţările noastre atât în plan politic, cât şi în cel economic şi sectorial", a declarat Ciucă.

Premierul a mai declarat că a transmis premierului Kristersson sprijinul României pentru priorităţile preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

"Am subliniat importanţa promovării agendei europene printr-o abordare consensuală bazate pe solidaritate şi orientate spre consolidarea unităţii şi rezilienţei la nivel european", a declarat Ciucă.

Nicolae Ciucă: Văd Suedia ca viitor membru NATO

Premierul Nicolae Ciucă a spus și că speră ca Suedia să adere cât mai curând la NATO şi astfel să poată participa cu trupe la baza militară de la Cincu.

"Văd Suedia ca viitor membru NATO, dar şi ca partener NATO. Luând în considerare că NATO şi-a crescut prezenţa în toate regiunile din Marea Neagră, în special în România, SUA şi-au crescut, de asemenea, prezenţa în zona Mării Negre şi în zone din România, cred că Suedia poate participa la exerciţiile noastre şi poate disloca soldaţi şi poate fi parte din prezenţa NATO de la (baza militară de la - n.r.) Cincu", a arătat el.

"Aşteptăm cu nerăbdare ca această ţară să devină membră a Alianţei", a adăugat Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel