Povestea unei turiste din Filipine care a ajuns să se distreze la Oktoberfest și la Zoo, în vizita la Brașov. Ce a spus ea despre toată experiența.
Poiana Brașov, locul la care te vei gândi, de două ori înainte, dacă vei dori să mai mergi acolo
Weekendul trecut, timp de două zile, am avut un musafir special. Numele ei este Mitch și a venit tocmai din Filipine din capitala țării, Manila, în România, fix la Brașov.
Entuziasmul nostru a fost mare când am aflat că vine, ne doream mult să-i arătăm o mulțime de lucruri, de locuri, cât mai multe obiective turistice și priveliști care să-i taie răsuflarea, să vadă că România e superbă, că Brașovul este frumos. Din păcate, la finalul zilei ne-am lovit doar de o dezamăgire profundă. Mai exact, Mitch a călătorit din Filipine, de la 9.498 km (cu avionul) și vreo 22.000 de km dacă am calcula la un drum cu mașina, ca să nu vadă nimic.
De ce? Pentru că Brașovul, deși se află în topul celor mai vizitate orașe din România, nu mai oferă aproape nimic... nimic bun.
Am pornit sâmbăta dimineața cu un plan bine pus la punct, cu o listă de locuri în care voiam să o ducem, dar ne-am lovit doar de cozi, aglomerație, lupta pe locurile de parcare care lipsesc din oraș, nervi, claxoane, locuri istorice închise, obiective turistice stricate de noile generații care habar nu au să aibă grijă de puținele locuri care ar mai putea atrage turiștii.
Lista noastră conținea următoarele locuri:
1. De urcat pe Tâmpa cu telecabina
2. Zoo
3. Cetatea Brașov
4. Turnul Alb
5. Turnul Negru
6. Piața Sfatului
7. Biserica Neagră
8. Lacul Noua
9. Oktoberfest
10. Prima școală românească
11. Strada Sforii
12. Cina (undeva, oriunde)
Aveam 10 lucruri de bifat cu ea și o dorință arzătoare să-i facem o zi superbă pe care să nu o uite. Zis și făcut... dar cred că doar ultima parte, pentru că sigur nu va avea cum să uite că toată lista s-a rezumat doar la multe ture de oraș și rugăciuni pentru un loc de parcare.
Ei bine, prima oprire avea să fie sub Tâmpa, pentru urcarea cu telecabina. Sigur, pentru priveliște și experiență, se poate urca și pe jos, pe o mulțime de trasee marcate, dar pentru că timpul ne presa, am vrut să mergem cu telecabina. Prima problemă de care am dat... locurile de parcare. Nicăieri, pe nicio stradă din centru, și sunt multe, nu am găsit niciun loc. După vreo trei - patru ture, am avut norocul să găsim un loc, la mare distanță însă de casa de bilete. Am parcat, am plătit parcarea pentru o oră și am luat-o la pas. Ajunși la casa de bilete, a apărut a doua problemă: o coadă kilometrică. Cu lista în mână și planul bine făcut de acasă, am decis de comun acord că nu are rost să ne pierdem patru ore din zi stând la o coadă pentru o telecabină pe care probabil nici nu apucăm să o mai prindem din cauza programului scurt după care funcționează.
Așa că ne-am întors spre mașină, trecând pe lângă cea mai scandaloasă situație: toaleta publică de sub Tâmpa, o afacere bănoasă de altfel. No, stai și explică-i acum turistei din Filipine că noi în România trebuie să dăm bani ca să ne facem nevoile. Și nu așa oricât, ci 2 lei! 2 lei ca să treci de niște turnicheți pentru a intra în toaletă.
Mă rog, am plecat spre mașină, care avea deja parcarea plătită pentru o oră și am pornit către Zoo. Ajunși acolo, am plătit o altă parcare, deși cealaltă nu expirase, dar locul făcea partea dintr-o altă zonă a orașului, în care prețul/parcare e diferit.
Ca să ofer detalii exacte, centrul orașului face parte din Zona 0, adică prețul/oră este de 3 lei, în timp ce în zona 1 prețul/oră este de 2 lei, iar în zona 2 prețul este 1,50 lei.
Experiența la Zoo a fost prima experiență plăcută pe care i-am oferit-o lui Mitch, chiar dacă locul este ușor neîngrijit și trist. Timp de o oră și jumătate s-a lăsat cu cele mai multe fotografii, cu relaxare, cu plimbare în aer liber fără să te înghesui cu nimeni.
A treia oprire a fost la Oktoberfest, marele noroc pe care l-am avut și noi și Mitch și marea salvare a vizitei în Brașov. Cu o intrare strictă și reală, date fiind regulile impuse din cauza pandemiei de COVID-19, cu verificarea certificatelor de vaccinare sau testarea rapidă în cortul special amenajat, am ignorat complet cozile de la bere și mâncare și ne-am dus direct în parcul de distracții amenajat cu ocazia evenimentului.
Dacă alte orașe mari au parcuri de distracții și pentru cei mai mari, cu mașinuțe bușitoare, tir cu arcul, jocuri cu premii, trambuline sau alte mașinării învârtitoare, Brașovul are așa ceva doar de două ori pe an: la Oktoberfest și de Crăciun, atunci când într-o parcare minusculă de lângă o piață se amenajează 3 - 4 jocuri de genul.
Aveam pe listă și Prima Școală Românească, un loc în care chiar dacă nu găsești, din păcate, aproape niciodată cozi, nu găsești nici locuri de parcare, motiv pentru care și dacă vrei să ajungi, nu prea poți, neavând unde să lași mașina. În urmă cu ceva timp, Vasile Oltean, directorul Primei Școli Românești, mi-a dezvăluit trist că turiștii nu mai ajung acolo pentru că autocarele nu mai sunt lăsate să urce în oraș, pentru că autoritățile obligă autocarele să oprească la intrarea în oraș, iar accesul până sus, în centrul vechi, este problematic.
Același lucru se întâmplă și cu Turnul Negru, un alt loc în care se ajunge destul de greu.
Biserica Neagră, un alt loc cu o încărcătură istorică profundă este la fel de greu de vizitat din cauza cozilor de care te lovești și evident, fiind tot în centru, din cauza lipsei locurilor de parcare.
Același lucru pot spune și despre Strada Sforii, cea mai îngustă stradă din România, o atracție turistică murdărită de nepăsare. Deși a fost renovată în urmă cu trei ani din cauza mâzgăliturilor, desenelor și cuvintelor obscene, ele au reapărut imediat pe pereți.
Am lăsat locurile istorice mai pe seară, ca să putem prinde peisajul atât pe zi, cât și pe noapte și să putem surprinde orașul de sus în toată splendoarea.
Belvedere și Turnul Alb, ambele pe drumul spre Poiana Brașov, sunt singurele locuri în care nu trebuie să plătești nici parcare, nici să te înghesui... prea mult. Două dintre locurile în care, dacă nu a-i știi ce se află jos, ai spune că Brașovul este un oraș perfect, locul ideal în care nu vezi absența profundă a locurilor de parcare la un val atât de mare de locuitori și de turiști.
Nu în ultimul rând, am ajuns și la Cetatea Brașov, o dezamăgire a orașului, locul care mie una îmi place cel mai mult, dar care mă întristează cu fiecare plimbare pe care o fac acolo.
În anul 1773, împăratul habsburg Iosif al II-lea ordona refacerea cetății, forma refăcută atunci fiind cea păstrată și azi.
După nouă ani de la aceasta restaurare, cetatea a fost oferită orașului spre a fi cumpărată, dar pentru că nimeni nu a dorit să o cumpere, ea a funcționat o perioadă ca închisoare pentru prizonierii turci și francezi. Pe durata epidemiei de ciumă s-a amenajat o secție specială pentru cei care prezentau asemenea simptome.
Da, povestea e lungă și frumoasă, dar o găsești doar la o căutare pe Google pentru că dacă ajungi acolo și te aștepți să poți vizita ceva, așa cum se întâmplă cu toate cetățile, nu e așa.
Cetatea, care în urmă cu câțiva ani funcționa ca restaurant și aduna o mulțime de turiști și localnici, se degradează treptat de mai bine de șase ani, într-o luptă a Primăriei Brașov și Aro Palace care a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acum, în interiorul cetății se regăsesc doar buruieni vechi de șase ani, de când a fostă lăsată în paragină, iar în afara ei, deși e înconjurată de priveliștea spre Tâmpa și spre toate părțile orașului, acestea nu prea se mai văd din cauza vegetației crescute. În plus, fiecare latură a cetății conține mesaje de avertizare: "Atenție, cade tencuiala", iar desenele de pe pereți și cuvintele obscene nu lipsesc.
Așadar, în lipsa unei povești exacte pe care nimeni nu le-o poate oferi turiștilor, fiecare își creează propria poveste când ajunge la cetate. Cum a fost și exemplul lui Mitch, care a asociat rapid frumusețea turnurilor cu povestea lui Rapunzel.
În final, voi menționa și faptul că lupta pe o masă la restaurantele din centru este o adevărată aventură, așa că în loc să o ducem pe Mitch să mănânce ceva tradițional românesc, am ajuns să mâncăm la unul cu specific italian...
Așa cum spuneam la început, Brașovul este unul dintre cele mai vizitate orașe și chiar dacă bucuria autorităților este mare că economia merge, vizita lasă un gust amar care se rezumă la câteva detalii cheie: cozi, aglomerație, nepăsare, lipsa locurilor de parcare, lipsa restaurantelor cu specific local, tradițional, lipsa locurilor în care să te poți distra, lipsa locurilor pe care le poți vizita, prețuri mari. Și asta este opinia strict pentru un turist, dacă stai să te gândești la tinerii care stau permanent la Brașov, situația e mult mai tristă.
Și dacă ai de gând să spui că am fi putut să găsim alte variante de călătorit în toate punctele de mai sus, cu taxiul sau autobuzul, voi spune și aici că nu ai nicio șansă, atât din punct de vedere al timpului, cât și din punct de vedere al costurilor.
Și în concluzie, așa a ajuns Mitch să vină tocmai din Filipine ca să se distreze la Oktoberfestul brașovean, să se relaxeze la Zoo și să facă fotografii doar din fața zidurilor.
Cerându-i lui Mitch o reacție sinceră în legătură cu experiența ei la Brașov, ne-a spus că a auzit că britanicii vizitează locul din când în când.
"Brașovul pare să aibă multe de oferit cu istorie, cultură și mâncare. Admir priveliștea pitorească a munților și a orașului. Cu siguranță are propriul său farmec și frumusețe.
Cu toate acestea, am observat că nu există suficient spațiu de parcare în zona centrală pentru a vizita locuri turistice și vandalism în unele unități. În afară de asta. Iubesc totul", a spus Mitch pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu