EXCLUSIV  "Misiunea unui jurnalist de război este să spună o poveste, nu să devină o poveste". Așa a început cea mai tare experiență din viața mea

Cel puțin asta gândeam eu atunci când le-am spus prietenilor, colegilor și familiei că vreau să merg la Ediția a XIX-a a "Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict", curs organizat de Direcţia Informare şi Relaţii Publice a MApN, la Divizionul 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale, din Mangalia, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statelor Majore al Forțelor Navale și Aeriene.

Unii au fost mirați, alții s-au întrebat de ce aș vrea să fac asta, nebunie curată. E bine, e pace, să stau cuminte. Am ignorat tot, mi-am făcut curaj și am decis să îmi îndeplinesc un vis pe care îl aveam încă din facultate. Mereu mi-am dorit să fiu corespondent de război, dar pentru că la un moment dat am decis să o iau pe un alt drum, am zis că trebuie măcar să fac acest curs al MApN. Așa se face că în perioada 2-8 iulie 2023, am participat în calitate de jurnalist DC NEWS la "Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict".

"Misiunea unui jurnalist de război este să spună o poveste, nu să devină o poveste"

În prima zi am avut parte de o prezentare a unor unități care aparțin Armatei Române: istoric, rol, misiuni, cunoașterea echipamentelor, armamentului și tehnicii folosite. Apoi, instructorii ne-au prezentat caracteristicile zonelor de conflict în care acționează Forțele pentru Operații Speciale (FOS), am aflat care ar trebui să fie relația dintre militari și jurnaliști pe timpul operațiunilor militare, dar și ce reguli trebuie să respectăm noi pentru a fi în siguranță într-o astfel de zonă. Nu am să mint, în teorie, totul părea destul de simplu, dar greul abia atunci avea să vină.

"Misiunea unui jurnalist de război este să spună o poveste, nu să devină o poveste", ne-a spus unul dintre instructori la un moment dat, iar fraza asta mi s-a întipărit în minte. Așa a început cea mai tare experiență din viața mea în care am învățat ce înseamnă, de fapt, a fi un jurnalist de război și cât de mult contează ca oamenii alături de care te afli acolo să fie bine pregătiți și să îți ofere încredere, siguranță.

Am avut 6 zile de foc în care am învățat cum se acordă primul ajutor medical în cazul în care un coleg sau noi suntem răniți, topografie militară și tehnici de supraviețuire, cum să facem o încărcătură explozivă, ce facem dacă suntem răpiți, cum să ne apărăm de un atac chimic, cum să acționăm în cazul unui atac aerian și multe alte probe periculoase. Vesta anti-glonț, casca de protecție și masca de protecție contra gazelor au devenit inevitabil accesorii ale meseriei noastre.

"Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict", o lecție despre depășirea de sine

Ar fi prea greu să povestesc tot ce am învățat și să descriu fiecare antrenament, dar vă voi spune de ce acest curs a fost și o lecție despre depășirea de sine. Obținând locul 1 la tragerile din poligon, am învățat că deși nu am mai tras niciodată cu o armă, dacă ești implicat și serios, înveți. Totul depinde de atitudine.

Claustrofobia este doar în capul nostru și poate fi depășită dacă știi ce tehnici să folosești. La un moment dat a trebuit să simulăm că ne aflăm pe front și că am fost atacați cu gaze. Masca de protecție îmi dădea fiori. La îndemnul instructorilor mi-am pus-o, am avut atac de panică, am stat cu ochii închiși, am simțit că mor, inima mi se zbătea foarte tare, nu mai aveam aer. Lule, unul dintre instructori, s-a apropiat și m-a întrebat ce am mâncat dimineață, mi-a spus să respir lent, apoi mi-a dat tot felul de întrebări despre ce am făcut în acea zi. M-am calmat, atacul de panică a dispărut, iar claustrofobia mea a devenit parcă mai mică. Așa am reușit să îmi înfrunt una dintre cele mai mari frici ale mele.

Dar asta nu este tot. Mai aveam o altă frică - cea de apă, pentru că nu știu să înot. Toată viața am intrat în apă doar până la brâu pentru că dacă o simțeam aproape de gât, aveam atacuri de panică. Poți merge într-o zonă de conflict cu astfel de frici? Nu. Așa că am fost ajutată să o înfrunt și pe asta. Am făcut scufundări datorită faptului că am fost însoțită de scafandri atât de bine pregătiți încât mi-au inspirat acea siguranță că nimic rău nu are cum să mi se întâmple.

Apoi, a trebuit să face salturi în apă, îmbrăcați doar cu un costum din neopren. Când am văzut că aici nu mai am tub de oxigen sau vestă de salvare, m-am panicat din nou. Prima săritură a fost groaznică. Te duci adânc în mare și ai impresia că nu mai există șansă de salvare. Surpriză, te ridică costumul la suprafață, iar instructorul tău e fix lângă tine să te calmeze, să te încurajeze și să te ducă înapoi la barcă. De aici și până la salturile din barca care se afla în mers, a fost doar un pas. Pe alocuri împinsă de la spate de Adi, instructorul care m-a ajutat în acea zi și căruia îi sunt extrem de recunoscătoare pentru răbdare și blândețe, sau îmbărbătându-mă singură, frica a dispărut.

24 de ore de foc în FOB Heracleea

Printre alte lucruri pe care le-am făcut la acest curs a fost să zburăm cu C-27J Spartan, dar și cu elicoptere IAR 330 PUMA, să mergem pe mare timp de 4 ore cu Fregata Mărășești, să simulăm misiuni și ambuscade în FOB Heracleea, acolo unde am stat 24 de ore în sălbăticie, fără dușuri și mereu în alertă, cu vestele și căștile la noi, dar și să simulăm cum ar arăta o întâlnire cu un localnic din zona de conflict care vrea să ne ofere informații.

Până și sfârșitul a fost memorabil. Am plecat din Babadag evacuați cu blindatele, apoi am mers o oră jumătate cu bărcile pe mare. Cursul MApN ne-a arătat clar că dacă vom merge vreodată într-o zonă de conflict nu e loc de glume, de seriozitatea și pregătirea pe care o avem depinde viața noastră.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News