Mircea Badea și Iorga. De ce am publicat declarațiile făcute de o persoană cu 350.000 urmăritori despre Fane Văncică

Mircea Badea
Mircea Badea

S-a produs un întreg scandal după articolul de pe DC News despre Iorga și Fane Văncică: Ciudatul caz al lui Fane Văncică. România, țara în care primești bani de la femei după ce îți bați amanta: Nu-s mari așteptări de la Poliție, dar ele cum au putut să facă așa ceva? 

Articolul de pe DC News „Ciudatul caz al lui Fane Văncică. România, țara în care primești bani de la femei după ce îți bați amanta: Nu-s mari așteptări de la Poliție, dar ele cum au putut să facă așa ceva?” a fost citat de Mircea Badea în emisiunea „În gura presei”. 

Ce-a urmat întrece orice imaginație. Iorga l-a acuzat pe Mircea Badea că a numit-o „travestit” când nu a fost nici pe departe așa.

În articol citam declarațiile tinerei Iorga, influencer de pe Tik Tok. Dar pentru că numele „Iorga” te poate duce cu gândul la un bărbat, Mircea Badea a spus că declarațiile au făcut făcute de „domnul” Iorga pentru că nu a știut cine este Iorga, realizatorul TV neavând cont de Tik Tok.

Așadar, dintr-o simplă greșeală de exprimare, Iorga a scris pe Instagram că Mircea Badea a făcut-o travestit și că este de acord cu violența. Nimic mai fals. Pur și simplu, din cauza numelui, a părut că este vorba de un bărbat, dat fiind numele Iorga. De altfel, după ce a citit tot articolul unde era menționat, abia la final faptul că Iorga este „o tânără extrem de cunoscută, cu 350.000 urmăritori pe Tik Tok”, a zis: „a, este o doamnă, am crezut că este domn”.

Deci Mircea Badea și-a rectificat greșeala absolut firească, totul pornind practic de la cuvântul „influencer” care se folosește atât pentru masculin, cât și pentru feminin.

Motivul pentru care am scris ce a spus Iorga pe DC News este pentru că este urmărită de o mare parte a României, având peste 350.000 de urmăritori. De asemenea, are 70.000 de urmăritori pe Instagram. Că ne place sau nu este una dintre cele mai „ascultate” voci, de tânăra generație, din mediul online. De asemenea, veți vedea - când veți căuta „Iorga” pe Youtube - că videoclipurile în care apare au și jumătate de milion de vizualizări. Pe Tik Tok are cel puțin un clip de... 2,5 milioane de vizualizări.

Redăm declarațiile lui Mircea Badea din care reiese, foarte clar, că nu a numit-o pe Iorga travestit. De asemenea, a spus că nici nu este de acord, sub nicio formă, cu actele de violență ale lui Fane Văncică:

Iorga, unul dintre cei mai urmăriți influenceri de pe Tik Tok, scrie DC News. Nu am Tik Tok, nu știu cine este domnul Iorga, dar citesc de pe DC News”, a spus Mircea Badea. 

Deci realizatorul TV a specificat clar că nu știe cine este „Iorga”, dar a citit articolul pentru a prezenta punctul său de vedere despre agresiunea lui Fane Văncică.

„Aaaa... acum citesc că este o tânără. Am crezut că este un domn. Am crezut, prima dată, că Iorga este un domn, dar este o doamnă”, a zis Mircea Badea.

Mircea Badea a spus care este, în viziunea sa, cea mai importantă întrebare în cazul agresorului.

„Este o întrebare corectă și ce face Poliția Română. Răspunsul este ca de obicei: în principiu, nu mare lucru în mod evident. Eu zic altceva: Eu nu vreau să mai aud despre statul de drept. Nu pot să mai aud despre judecători, despre procurori, despre valorile occidentale din statul de drept. Eu mă întreb așa: Domnul acesta -  Fane Văncică - plătește taxe și impozite? Din ce trăiește? Din ce îi dau fanii pe Tik Tok? Dânsul ce părere are despre inflație, ce părere are despre ROBOR? Astea sunt întrebări importante când avem de a face cu un personaj - înțeleg - de succes din moment ce are atâția urmăritori (n.r. - are 135.000 urmăritori). Când mai apare câte o astfel de faptă oribilă, vedem că nu se face nimic. Pe vremea lui Băsescu, am asistat la un spectacol derizoriu, acel zornăit de cătușe pentru spețe complet cretine, majoritatea inventate, deghizate sub articolul inept de abuz în serviciu”, a spus Mircea Badea la Antena 3, în emisiunea „În gura presei”.

„Fane Văncică sigur nu făcea abuz în serviciu pentru că altfel sigur ar fi fost deranj... Ar fi venit procurorii, SRI-ul, miliția... Am fi asistat la un spectacol al justiției de dimineața până seara. S-a înțeles ideea”, a mai spus ironic Mircea Badea.

Iar la întrebarea tinerei Iorga - „Cum pot femeile să doneze bani unui om ca Fane Văncică”, Mircea Badea a venit cu răspunsul: „Păstrând proporțiile, vă spun cum este în SUA. Criminali în serie, cu palmares teribil, primeau mii și zeci de mii de scrisori de dragoste. Așa este specia. Întotdeauna va exista un procent, în cadrul speciei, dispus să aduleze tot felul de personaje. Este doar o constatare statistică”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel