Mihaela Bilic revine cu o idee care poate schimba complet felul în care ne raportăm la hrană.
Nutriționistul ihaela Bilic propune un sistem revoluționar: să nu mai plătim pentru cât mâncăm, ci pentru cât risipim. Pornind de la restaurantele de tip „all you can eat”, Bilic atrage atenția asupra lăcomiei alimentate de abundență. Pentru a combate această risipă, unele restaurante au venit cu o soluție ingenioasă: clientul nu plătește o sumă fixă pentru bufet, ci achită în funcție de câtă mâncare lasă în farfurie. Și se pare că metoda funcționează.
"Cum ar fi să plătim pentru mâncarea pe care o aruncăm, nu pentru ceea ce mâncăm? Sigur cunoașteți cu toții restaurantele de tip “all you can eat” la care plătești o sumă fixă și mănânci până nu mai poți. Alții le spun “all inclusive” sau “bufet suedez”, dar principiu e același: multă mâncare din care te servești singur, fără porții individuale sau limită de cantitate. Ce se întâmplă în astfel de situații? Instinctele ne împing la lăcomie, o facem lată și ne îndopăm peste măsură, avem ochii mai mari decât stomacul și nu ne putem abține, vrem din toate și tot! La final, în loc să ne bucurăm de așa ospăț, rămânem cu o senzație neplăcută: am pierdut controlul și am exagerat.
Nu mai vorbim de risipa alimentară, ne umplem farfuria de pofticioși ce suntem, însă mâncarea rămâne neconsumată, mai mult aruncăm decât mâncăm! Restauratorii care se încumetă să propună un astfel de bufet diversificat, au venit cu o soluție ingenioasă: nu plătești o sumă fixă ca să mănânci cat poți, ci plătești la gramaj tot ce rămâne în farfurie neconsumat.
Este incredibil cum se ni se schimbă comportamentul și suntem capabili să devenim ponderați când vine vorba de bani! Brusc ne trezim că putem să gustăm un pic din fiecare preparat, că nu mai umplem cu vârf farfuria… știm să fim cumpătați și moderați dacă ne ustură la portofel!", a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu