EXCLUSIV  Merkel, planul prin care schimbă din temelii Europa. ”Două femei care pot să rescrie istoria lumii”

H.D. Hartmann / 27 noi 2018 / 17:18 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Nu este o glumă și nici o acolada latină pentru a lăuda, atunci când spunem că două femei, una de limbă franceză și una de limbă germană pot reuși ceea ce bărbații acestei lumi nu au îndrăznit nici măcar să gândească, anume să schimbe complet fața lumii occidentale. În special pe cea a Europei. 

Prima femeie, de limba franceză se cheamă Louise Arbour si este înaltul reprezentant pentru migrație al ONU, creatoare a pactului ONU pentru o migrație controlată (în realitate legalizarea migratiilor ilegale în orice țară a lumii pe care migrantul o dorește, țintele fiind Europa de Est si de Vest, Israel, Japonia si zonele  depopulate ale Rusiei). A doua femeie este Angela Merkel, cancelara Germaniei.

Totul a început în anul 2015, atunci când Europa s-a trezit pe țărmurile ei cu peste un milion de migranți. Majoritari din zonele musulmane, în quasi totalitatea lor bărbați tineri, care, folosind narativul războiului din Siria si Irak, sărăcia din Afganistan sau doar fiind minoritate vizibilă, au avut un singur țel aparent: acela de a ajunge în Germania si în țările nordice. Penetrand continentul european în mod organizat, fiind îmbrăcați cu ultimile tendinte vestimentare, curați si prezentând semne de alimentație corectă, dacă  nu chiar abundentă, acești tineri migranți nu reprezentau sub nici o formă imaginea clasică a femeilor fugind cu copii lor în brațe, flămânzi si însetați. În numai trei luni culoarul balcanic a fost invadat, la propriu, de valuri succesive (la diferență de 3-5 zile a avut loc sosirea fiecarui val), iar țările aflate în Vestul Balcanilor au fost metodic hărțuite pentru a permite libera trecere a acestor divizii întregi de populație străină spre vestul Europei.

La vederea unei asemenea maree umane,  guvernele locale, până si cele mai liberale, au fost obligate să declare strategii de criză, introducând metode militare de indiguire a masei de oameni care, organizați si consecvenți, nu doreau decât să ajungă într-o țară europeană cât mai bogată si mai generoasă financiar. Strategia ocupării Europei începuse în forță. 

Germania a deschis granițele

După cum se stie, Merkel a deschis ilegal granițele Germaniei si a lăsat să intre acest val migrationist extrem de numeros. Pâna la urmă au fost admisi aproape două milioane de migranți, în timpul procesului de triere aproape 300 000 fiind pierduți efectiv de către autoritățile germane, atât de bine cunoscute pentru organizarea lor perfectă. Socul a fost cu atât mai puternic cu cât nicăieri în constituția germană nu scrie că un cancelar poate să suspende legile teritoriului pentru a primi migranți ilegali. Criza migrationista din acel an a dus la ruperea în bucăți a Uniunii Europene si la reconstrucția unui nou zid, de data aceasta din sârmă ghimpată. Actorul principal care a bulversat schema migrationista, ilegală si bizară în același timp, a fost Ungaria, care răspicat si ferm a decis să nu permită trecerea acestui val pe teritoriul său. La prima vedere, făcând față cu greu unui public european ostilizat până la a fi reclacitrant-revoluționar, Merkel, s-a văzut obligată să cedeze, lăsând însă opțiunea migrationista deschisă. Cancelara Germaniei a încercat o formulă de degajare a responsabilității sale personale prin impunerea unor cote obligatorii de imigranți pe care toate țările membre ale UE ar trebui să le accepte. Nici acest truc nu a mers, alături de Ungatia, un întreg front de opoziție est european fiind creat prin adăugarea Poloniei, Cehiei, Slovaciei si, în ultimul an, prin atragerea Austriei.

Această  a doua fază a jocului migrationist a condus la concluzia logică că Angela Merkel avea un interes deosebit si ascuns în menținerea în viață a acestui fenomen. Nici până  acum nu s-a putut desluși o explicație coerentă a sprijinului merkelian acordat acestei cvasi-invazii de nivel continental. Mai mult, toți analiștii în mișcarea populațiilor declarau, pe ascuns, că valul migrationist din 2015 fusese atent pregătit iar toți membrii acelui val fuseseră atent selecționați, inclusiv având lucrări dentare executate recent, fapt neîntâlnit în istoria mutațiilor umane subite impuse de război sau calamități naturale. Interesant este că acești analiști au fost exclusi de la dezbaterea publică din ce în ce mai dură, fiind cenzurați în aparițiile lor publice de către organizații de aparare ale drepturilor omului si de noua religie a intimidării promovate de către net-activiștii de pe media social. Mai mult, aceștia nu au putut publica propriile lor descoperiri pentru o perioadă lungă de timp, mai ales în Europa, sub amenințarea de a fi acuzați că sunt rasisti si islamofobi. Acest fenomen german de poliție a ideilor a fost similar, până la identitate, cu interdicția lui Hillary Clinton, impusă diplomaților americani, de a trage semnale de alarmă, din Departamentul de Stat, privind apariția si dezvoltarea ISIS/Daesh în Siria si Irak.

Cine este Louise Arbour?

Louise Arbour este născută în Quebec, Canada, tărâmul unei mici națiuni francofone care este blocată emoțional într-o dispută de supraviețuire în fața unui ocean anglofon care o înconjoară. Ocupând un tetitoriu de sapte ori mai mare ca al Franței, națiunea quebecoaza exhibeaza un naționalism rar întâlnit în epoca moderna. Nationalismul quebecoaz este atât de cunoscut si virulent încât în aceasta provincie, parte a uneia dintre cele mai liberale țări din lume, există oficial un Oficu al protecției limbii franceze, o adevărată miliție a limbii, care își trimite, si astăzi, agenții pe străzi pentru a nota (si amenda) care magazin sau amărât de restaurant își face publicitate în altă limbă decât cele două oficiale sau dacă literele în limba engleză sunt mai mari decât cele în limba franceza (nu este o glumă). Este născută într-o familie cu resurse financiare serioase, părinții ei fiind proprietarii unui lanț de hoteluri si hanuri, foarte la modă, la timpul respectiv în provincia canadiană. A fost educată la cel mai bun colegiu privat francez si catolic, Regina Assumpta, ale cărui clădiri reprezintă mândria patrimoniul istoric si cultural francofon al orașului  Montreal. Cu o cultură franceză fundamentală si cu o diploma prestigioasă Louise Arbour a devenit avocată într-o lume judiciară dominată de limba engleză. Ura naționalistă cu care a fost întâmpinatâ de către colegii anglofoni va induce un transfer ideologic anti american si anti național în formatul ei profesional, iar de cand activează în planul juridic internațional a devenit instrumentul cel mai des folosit împotriva statelor naționale suverane care refuza internationalismul. Precizăm aceste elemente pentru că ele sunt critice în a înțelege optiunile sale politice de mai târziu precum si pentru a explica exact complicitatea sa cu Angela Merkel.

Ajungand judecător de Curte Supremă în Canada, Arbour se vede propulsata (tocmai pentru a fi îndepărtată, de către guvernul liberal din acea perioadă,  pentru că producea serioase daune prin deciziile pe care le lua motivate numai ideologic si fără fundament juridic) în funcția de judecător al Tribunalului Internațional pentru crimele din Iugoslavia. Acolo are loc primul contact dintre interesele germane din Europa si cu cea care va deveni peste numai 20 de ani motorul acordului ONU pentru o migrație controlată. 

Este primul judecător care folosindu-se de lacunarele expresii din statutul Tribunalului Internațional va reusi punerea sub acuzație a unui presedinte în exercițiu si anume a sarbilui Milosevici. Prin arestarea si acuzarea lui Milosevici, Germania primește, la acel moment, justificarea legală privind susținerea sa acordată distrugerii ilegale a Iugoslaviei. Pentru a înțelege mai bine semnificația acestui gest, trebuie spus că prin artificul ideologic oferit de către Arbour, transformat în ordin judecătoresc, Germania a fost pentru prima dată capabilă, după al doilea război mondial, să își justifice politicile de intervenție brutală în spațiul altor țări. Fără a trage un foc de armă , guvernul german a obținut distrugerea singurei entități statale care putea, prin simpla sa prezență,  să blocheze orice culoar migrationist din Vestul Balcanilor.

Fără a fi coincidență istorică, cuvântul cheie folosit atunci în actul de acuzare, la arestarea fostului președinte Milosevici de către Arbour, a fost "naționalismul". Tocmai cuvântul pe care astăzi, Merkel si, ieri, Macron, îl utilizează pentru a își impune noua viziune europeană împotriva tuturor țărilor reticiente în a se supune.

Relația dintre Arbour și Merkel

Prin utilizarea Tribunalului Penal Internațional pentru Iugoslavia si a judecătorului Arbour, pentru a aresta un președinte în funcție, Germania pregătea acum două decenii terenul anihilării statelor naționale europene si suveranității acestora. Din acel moment orice președinte european care se va opune dorințelor germane, spre exemplu de acceptare a valurilor migrationiste, (anunțate deja de către francezul Macron, din sala Senatului de la Versailles in vara lui 2017), va putea fi acuzat de naționalism si amenințat cu arestarea. Dacă acel președinte de stat reclacitrant va avea si un conflict cu imigranții la granițele sale, ca urmare a politicii sale intransigente, atunci arestarea acestuia este asigurată si destructurarea statului său efectiv îndeplinită. Iata relația ascunsă între Arbour, Merkel si Pactul ONU pentru o migratie controlată, care tocmai a fost aprobat.

Problemele puse de pact, deja denunțat de catre administrația Trump, (acceptat si negociat în secret de către Obama), Israel, Grecia si Ungaria, țări aflate în prima linie a imigrației ilegale sunt numeroase. Cea mai importantă este aceea că orice stat membru ONU este obligat să accepte, în baza tratatului si conform obligațiilor sale legale internaționale, în contradicție cu orice voință populară, ca migrantul sa fie acceptat fără o prealabilă aprobare. Daca migrantul, sau grupul de imigranți, doreste să se mute efectiv într-o altă  țară,  țara gazdă este obligată să îl primească, chiar si împotriva legilor sale naționale. Tocmai de aceea Angela Merkel, zilele trecute anunța că statele europene trebuie sa cedeze suveranitatea lor națională întruchipată de parlamentele naționale, unei noi forme de legislativ aflat la Bruxelles.

Macron, continuatorul planului

Practic, acuzand naționalismul ca fiind o problemă,  ca si Macron, Merkel dorește ca singurele instituții care reprezintă popoarele europene, alese democratic si validate legitim de vot, adică parlamentele naționale, să dispară. Exact aceste parlamente sunt cele care ratifică tratatele internaționale de tipul Pactului ONU pentru o migrație controlată. Distrugînd instrumentul legal si legitim de ratificare, pactul ONU poate fi ușor impus printr-o formă legislativa suprastatala care să voteze in lipsa reprezentanților legitimi naționali. Mai mult, dacă o țară se opune, atunci ea va fi acuzată de naționalism si excomunicata de noii preoți ai liberalismul imperialist europeni. Iată capcana ascunsă a înțelegerii dintre cele două doamne, care au in comun atât distrugerea unor state naționale cat si impunere unei agende ascunse, secrete si imposibil de verificat juridic cu privire la dispăriția statelor nationale. Aglutinarea spre o dictatură ideologică a unor instituții globaliste, este asigurată prin instrumentele juridice oferite de naționalista de limbă franceză din Quebec, Louise Arbour. Mai mult, deși Angela Merkel își dă demisia în etape, ultima fiind cea din funcția  de președinte al CDU, stiind că termenul său de cancelar nu mai are predictibilitatea necesară impunerii acestui proiect de schimbare continentală, aceasta va încerca sa impună măcar prima etapă. Mai mult este clar că își va trăda si propria Germanie, lăsând moștenirea conducerii europeene nu unui cancelar german ci unui președinte francez, lui Macron.

Prin Macron acest plan are măcar sansă de a supraviețui valului de populism care va zgudui Parlamentul European la alegerile din 2019. Iată  deci cum mișcările ciudate, unele greu de înțeles ale noului copil prodige de la Elisee, se leagă cu dorința merkeliana de a distruge orice stat național si suveran pe continentul european. Iar cel mai simplu mod de a distruge un stat, în epoca modernă,  este de a îl  acuza de naționalism si de a îi distruge pârghiile de legiferare în interes național.

Cum e afectată România?

Pentru Romania aceste vesti sunt extrem de proaste. După ce Parlamentul a fost, în ultimul deceniu, deconstruit fiind acuzat de corupție pe toate fronturile si astfel fiind declarat ca fiind ilegitim, avem un președinte care confundă deseori capitala Bucuresti cu Berlinul. Provenind si el dintr-o minoritate extrem de naționalistă, fără a cunoaște exact subtilitățile politice (sau intelegandu-le si jucand un joc diferit decât cel pentru care a fost votat), ignorând realitățile istorice si politice, Klaus Iohannis a acceptat cu prea mare ușurință să condamne instituții ale suveranității naționale, să arunce în derizoriu simboluri naționale, pentru a mai fi reprezentant de forță al intereselor românești în această imensă partidă de sah. În final este alegerea suverană a poporului român dacă dorește o integrare mai amplă într-o Europă a Asiei. Dar nu trebuie uitat că indiferent de alegerea sa si de jucătorii de sah, România riscă dispariția națională dacă nu învață repede să joace acest joc.

Notă: Intertitlurile și titlul de homepage aparține redacției, textul aparține autorului

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26