Mario Iorgulescu a făcut dezvăluiri din viața petrecută în clinica unde este internat, la aproape șapte ani distanță de la accidentul provocat în București, în care a ucis un tânăr.
Mario Iorgulescu a vorbit din clinica în care este internat. Ajuns la 30 de ani, fiul lui Gino Iorgulescu a oferit detalii despre situația din cadrul unității unde primește tratament. El a povestit câteva episoade din perioada în care a fost internat, dar și un moment în care a încercat să se sinucidă.
Despre viața din clinică, Mario Iorgulescu a spus că este „groaznică”: „Am schimbat foarte multe clinici, pentru că s-au întâmplat tot felul de nenorociri. Am avut situații în care am fost în clinici cu oameni cu probleme foarte mari de sănătate mintală. Asta e și boala mea, doar că la mine se manifestă uneori pozitiv, uneori negativ. Depinde de stare, de situație. Eu nu sunt mereu fluent, nu am o stare dreaptă, eu sunt ba sus, ba jos. Ori foarte deprimat, supărat, ori sunt foarte fericit. Nu se știe niciodată. Pot să clachez în orice secundă.
Am avut situații în care m-am trezit noaptea cu colegi de clinică care mă sugrumau. M-am trezit din somn să-i bat, ca să nu mor, să nu mă omoare în somn. Eram mai mulți într-o vilă - cum ar veni. Fiecare cu camera lui sau câte doi în cameră, dar nu aveai dreptul să ai cheie, că trebuia să te verifice la orice oră. Nu puteau să-și dea cheia de la cameră. Mie mi-au făcut niște avantaje, m-au lăsat cu țigări, de exemplu, (...) PlayStation să am, să mă joc în cameră. La una (n.r. clinică) am făcut urât într-o zi, am plecat de acolo și m-am întors, dar m-au dat afară, că am spart ușa, am alergat doctorii. O luasem razna. Când mă apucă, nu pot să mă controlez, nu știu ce să fac. Mai sunt trigger-uri (n.r. - factori declanșatori). Unul este alcoolul... sau droguri sau substanțe. De șapte luni nu am mai băut nimic, de peste doi ani nu am mai luat nimic altceva”, a declarat Mario Iorgulescu, într-un interviu acordat din clinica din Italia pentru Dan Capatos.
Cât despre faptul că acum 7 ani a murit un om, Iorgulescu spune: „Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Șase ani de zile m-am chinuit, am plătit pedeapsa”, afirmând că perioada petrecută în unități medicale a fost, în opinia sa, mai dificilă decât detenția propriu-zisă.
„Șase ani e mult prin ce am trecut eu în clinici. Mai greu decât la pârnaie. Crede-mă că n-ai cu cine să stai de vorbă, n-ai ce să faci. Ești sedat, nu înțelegi nimic ce se întâmplă cu tine”, a mai spus acesta.
„Am o leziune pe lobul frontal, care are a face cu impulsivitatea. Trigger-urile sunt alcoolul, drogurile sau alte substanțe, care pot provoca reacții pe care nu le poți controla, dar nu ți le dorești. De asta evit să mai beau și să mai interacționez cu oameni care beau, ca să nu am poftă. În clinică nu ai nicio șansă, dar am mai scăpat de acolo, m-au prins, arestat și m-au dus la altă clinică, de nebuni și mai mari, unde m-au sedat. Am evadat de două ori și primul lucru a fost să merg să beau. E ca o pușcărie, că n-ai voie să ieși din curte. Primul lucru pe care l-am făcut e să beau. Am băut după o pauză lungă și toți nervii, care s-au cumulat în clinică, toată supărarea, m-au făcut să răbufnesc pe oameni.
L-am bătut pe unul pe stradă degeaba. M-am întors în clinică, dar n-au mai vrut să mă primească. Am sărit gardul, am spart ușa la cameră. M-au dus într-o clinică de nebuni, unde m-au sedat. Am stat două săptămâni sedat. Nu puteam să vorbesc, nu puteam să mă mișc. Numai în depresie. Am încercat să mă sinucid. Am și un video în care am încercat să mă sinucid. Chiar am dat un mesaj de adio părinților și am luat un pumn de psihoactive ca să mă sinucid. Nu mi-a ieșit. Am ajuns la doctor, la spital, a venit salvarea să mă ia. Mi-au băgat un tub pe gât, nu știu ce lichid. Eram distrus. Am căzut, am dat cu capul de WC, am căzut prin casă, a fost nasol”, a declarat Mario Iorgulescu, într-un interviu cu Dan Capatos, la Dan Capatos Show.
Tragedia provocată de Mario Iorgulescu a avut loc în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, în București, după ce acesta a plecat cu mașina de la o petrecere, deși era dogat și băut. Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, era la volanul unui bolid Aston Martin DB11. Conducea cu viteză excesivă și sub influența alcoolului și a cocainei. Mario Iorgulescu a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit violent de un alt autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, Dani Vicol, care a murit pe loc.
După accident, Mario Iorgulescu a fost grav rănit și internat, iar ulterior a fost transferat la o clinică din Italia, țară în care se află și în prezent. În România, el a fost judecat în lipsă, iar în 2023 a fost condamnat definitiv la 13 ani și 8 luni de închisoare pentru omor și conducere sub influența drogurilor. Familia victimei și opinia publică au criticat modul în care autoritățile au gestionat cazul, considerat a fi o pată pe obrazul justiției.
Apoi, în iunie 2024, doi dintre cei trei judecători din completul ÎCCJ au anulat decizia de condamnare. Ulterior, după ce fapta lui Iorgulescu a fost schimbată de la omor la ucidere din culpă, Curtea de Apel București i-a micșorat sentința la 8 ani și 8 luni de închisoare. Și această decizie a fost atacată de avocații săi, ca în iunie 2025 Curtea de Apel să admită contestația. Astfel, din pedeapsa totală au fost scăzute alte 8 luni, până la o sentință de 8 ani. După această acțiune, și procurorii au formulat o cerere de recurs în casație, fiind admis în principiu de ÎCCJ. Termenul de judecată este programat pe 19 februarie 2026. Până în ziua de astăzi, Mario Iorgulescu nu a făcut nicio zi de pușcărie pentru fapta comisă acum 7 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci