EXCLUSIV  Lacrimile de pe obrazul României: Poți șterge lacrimile din sufletul copiilor tăi?

Mădălina Hideg / 31 ian 2019 / 22:34 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă!


Într-un aeroport din România, la două săptămâni de la Anul Nou, o femeie blondă, cu un cojoc de culoarea untului și cu motive tradiționale pe margini, puțin mai plinuță, își îmbrățișa strâns puiul peste benzile de demarcare a culoarului de la security, acoperindu-i creștetul cu sărutări apăsate. S-a îndepărtat apoi fără să se mai uite înapoi, de teamă poate să nu se prăbușească, ascunzându-și ochii deznădăjduiți de privirea copilului. Ducea cu ea spre Italia o fărâmă de România, înghesuită în cusăturile de pe cojoc, dar sufletul îi rămânea în bucăți acasă, lângă băiatul de 10-11 ani care o urmărea pierdut cu privirea, cu șiroaie de lacrimi care se prăvăleau peste obrajii îmbujorați pentru ca apoi să i se înnoade în barbă. O doamnă mai învârstă (probabil bunica băiatului) care era puțin mai încolo și-a întors capul spre spate, copleșită de durerea a două generații condamnate la suferință de speranța (sau poate doar iluzia) unui trai mai bun.

Lacrimile acestor oameni sunt lacrimi pe obrazul României, o Românie incapabilă să își țină copiii acasă și să le ofere un trai decent de pe o zi pe alta, o Românie care ucide visele a generații întregi cu ciocanul nepăsării, mânuit de o clasă politică incompletă, insensibilă la problemele sociale mari pe care ar trebui să le rezolve pentru a prospera.

Ubi bene, ibi patria (acolo unde este bine este patria mea) spuneau romanii, dar românii, mai înțelepți, au o altă vorbă: nicăieri nu-i mai bine ca acasă! Cine a luat drumul pribegiei măcar o dată înțelege pe deplin acest adevăr, pentru că sângele apă nu se face, niciodată!

Răspunsul statului la dramele copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

 

Statul reglementează situația copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate printr-o secțiune a Legii nr. 272/2004 (privind protecția și promovarea drepturilor copilului), în care se menționează că părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara, sub sancțiunea amenzii contravenționale. Notificarea va conține în mod obligatoriu desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților, care trebuie să fie majoră și să facă parte din familia extinsă a acestuia. Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în fața instanței. Hotărârea judecătorească se transmite atât primăriei unde are domiciliul părintele, cât și primăriei unde are domiciliul persoana delegată. Serviciile de asistență socială de pe lângă primării pot acorda consiliere persoanelor desemnate pentru o perioadă de șase luni.

Nimeni nu știe exact câți copii sunt în situație de risc

 

Deși norma legală există și prevede clar procedurile de urmat atunci când sunt întâmpinate astfel de cazuri, situația din teren nu este deloc simplă. Statisticile privind numărul de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt centralizate în paralel de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), în baza situației transmise de către serviciile de asistență socială de pe lângă primării (SPAS-uri), dar și de către Ministerul Educației, în baza informațiilor transmise de către Inspectoratele Școlare Județene (ISJ-uri).

Cifrele rezultate sunt cu mult diferite; ultima actualizare disponibilă este la nivelul anului 2017, când ANPDCA spune că sunt 94.896 de copii cu părinții plecați în străinătate, iar Ministerul Educației vorbește despre 159.038 copii aflați în această situație. Cel mai probabil, cifrele mai apropiate de realitate sunt cele oferite de ISJ-uri.

Numărul de aproape două ori mai mic înregistrat de SPAS-uri se datorează inclusiv faptului că aproape o treime dintre comunele din România nu au servicii de asistență socială pe lângă primării care să țină evidența cazurilor. SPAS-urile existente au tendința de a subraporta, întrucât persoanele angajate nu sunt conștiente de importanța, amploarea și consecințele fenomenului pe termen mediu și lung la nivel de comunitate. În plus, nu toate persoanele care pleacă la muncă în străinătate merg cu forme legale, și atunci reținerea de a-și declara oficial situația este mai mare.

Se presupune că aproximativ 300.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate

 


Autoritățile publice au recunoscut problemele generate de diferențele foarte mari în ceea ce privește numărul copiilor aflați în situație de risc din cauza părinților plecați la muncă în străinătate, înregistrat oficial, dar nu au găsit o rezolvare pentru armonizarea procedurilor de culegere a datelor și nici explicații clare cu privire la cauzele care determină aceste diferențe.
Dovadă stă un Raport al unui grup de lucru interinstituțional pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate, publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale în a doua jumătate a anului 2018, în care se menționează că se caută soluții pentru o gestionare mai eficientă a acestei probleme. În Raport se precizează că există studii care avansează cifre și mai mari ale numărului de copii cu părinții aflați la muncă în străinătate, undeva între 170.000 și 300.000.

Moldova, zona cu cei mai mulți copii în situație de risc

 

Conform datelor culese de către ISJ-uri, în 2017, județele cu cel mai mare număr de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate sunt din Moldova: Iași (11.573 copii), Suceava (11.078 copii) și Bacău (9.723 copii). Județele cu cel mai mic număr de copii aflați în această situație sunt din jumătatea sudică a Românei: Dâmbovița (723 copii), Călărași (811 copii) și Caransebeș (1025 copii).

Datele prezentate de către ANPDCA plasează alte județe pe primele, respectiv pe ultimele locuri, dar se păstrează zonele geografice ale acestora. Astfel, conform ANPDCA, județele în care se află cel mai mare număr de copii care au părinții plecați la muncă în străinătate sunt Suceava (8.061 copii), Galați (6.045 copii) și Iași (5.633 copii), iar județele în care se află cel mai mic număr de copii aflați în această situație sunt Mehedinți (179 copii), Ilfov (208 copii) și Giurgiu (725 de copii).

 

Românii pleacă în străinătate pentru regăsirea normalității

 


Acestea nu sunt drame personale izolate, sunt situații în care se regăsesc comunități întregi, familii indiferent de situația socio-profesională.

Nu doar nivelul de trai la limita subzistenței i-a împins pe români să plece la muncă în străinătate. Au plecat și persoane care reușiseră să aibă un statut socio-profesional peste medie, dar care și-au dorit pentru familia și pentru copiii lor un mediu social și educațional mai stabil, mai așezat. Citeam zilele trecute un articol despre un medic chirurg din Târgu Mureș, cadru universitar și director economic al unui spital, care a ales să se angajeze într-un spital din Suedia pentru că acolo nu trebuie să ceară rudelor celui de pe masa de operație să cumpere fașă și ață chirurgicală, nici nu trebuie să-și lipească fluturașul de salariu pe ușa saloanelor, pentru a demonstra că nu are nevoie de șpagă. Recunoștea însă că dorul de prieteni și sentimentul pierdut de acasă nu poate fi răscumpărat cu nimic.

Alienarea socială este boala cronică a comunităților

 


Să nu ne mai mirăm că alienarea a devenit o boală cronică a societății moderne, determinând tot felul de comportamente deviante.


Politicienii empatizează cu diaspora doar atunci când se apropie momentul votului. Încearcă să le arate celor plecați că le pasăm de ei, dar pică primul test: procedura de vot prin corespondență de exemplu este destul de complicată, ca să nu ne amintim de cozile de la ambasade de la ultimele alegeri prezidențiale.


Între timp, guvernanții inventează tot felul de mijloace pentru a-i ține la distanță pe cei plecați, parcă dorindu-și ca ei să nu se mai întoarcă niciodată: în ultimii ani au apărut diverse proiecte privind dubla impozitare a veniturilor celor ce muncesc în străinătate (în țara de rezidență și în țara de proveniență) sau privind justificarea cu documente a sumelor trimise în țară peste un anumit plafon, sub sancțiunea confiscării, sub pretextul luptei pentru combaterea spălării banilor.

Românie, pe când o să poți șterge lacrimile din sufletul copiilor tăi?


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27