Monica Cercelescu, avocat specializat în dreptul comunicării, atrage atenția asupra riscurilor unei reglementări excesive privind accesul minorilor la internet și denunță ceea ce numește „populism penal și legislativ”.

Senatul a adoptat, în plen, propunerea legislativă privind majoratul online, care prevede că minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online și creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Invitată în emisiunea jurnalistului Val Vâlcu, avocata a explicat că actualul proiect de lege care impune restricții drastice pentru accesul minorilor la conținut online este dificil de aplicat și poate genera efecte contrare celor urmărite.

Știți lista aceea cu termeni și condiții scrisă cu litere mici? E treaba noastră să o citim, dar sincer acum, câți dintre noi chiar o parcurg înainte să dea accept pe un site? Unii poate o citesc o oră, depinde, dar în general nu ai timp să faci asta, ar însemna să te ocupi doar de asta.

Aici, poate că e bine să existe un terț care se ocupă, în general, de încadrările acestea în termeni și condiții, în anumite limite. Dar, mergând mai departe, întrebarea este: Ce încearcă, de fapt, să protejeze legea în cazul minorilor? De cine și de ce trebuie protejat minorul?

Se spune că de conținutul dăunător. Bun, dar ce este „conținut dăunător”?

„Aici apare problema, pentru că proiectul ăsta de lege face un pomelnic foarte mare despre ce înseamnă conținut dăunător: de la materiale pornografice, până la reclame la alcool, țigări și alte chestiuni”, a zis avocata Monica Cercelescu.

În același timp, există un paralelism interesant:

Comisia Europeană recomandă ca un copil să poată alege genul sau sexul de la orice vârstă. Adică acela care, la un moment dat, se uită în oglindă și zice: „ok, arăt ca băiat, dar eu mă simt fată… sau cactus, sau liliac înflorit” – să aibă voie să decidă fără acordul părinților. În același timp se spune că educația sexuală ar trebui să înceapă la 12-13 ani, vaccinarea pentru boli cu transmitere sexuală începe la 12 ani, iar până la 16 ani copilul nu are voie să vadă o poză cu conținut pornografic. Admitem teoretic. Dar în realitate, nu există „memoristicul” care să-l împiedice să vadă. O să vină golanul școlii și o să-i arate în pauză, nu? Sau copilul folosește device-ul părinților. Ne prefacem că protejăm.

„Comisia Europeană, dar și acest proiect de lege, propun să se instituie anumite filtre și obligații pentru furnizorii de servicii online. Și aici mi se pare o greșeală că se impun interdicții pentru minori și pentru părinți, în loc să se pună obligația principală acolo unde trebuie: La furnizorii de servicii online. Dacă vrei cu adevărat să protejezi, nu poți lăsa platformele să vândă orice sau să afișeze orice”, a zis avocata la DC News.

Chiar și cu toate filtrele, copiii tot ajung la conținut pornografic. Pe vremuri, chiar și în comunism circulau reviste interzise. La fel și azi. Pe lângă pornografia explicită, există conținut care îndeamnă la fumat, băut, automutilare sau chiar sinucidere.

„Dar în fiecare caz cu mare impact mediatic, cum a fost cu „balena albastră”, apare imediat așa-numitul populism penal: Cum apare un caz cu impact mare, apar și politicienii populiști cu soluții „salvatoare”. Apar abuzuri sexuale mediatizate, apar agresiuni în școli, imediat vine cineva cu o propunere: Mărim pedepsele! Mărim pedepsele și gata, am rezolvat problema! Educația, prevenția, psihologia copilului? Nu contează, că nu dau bine la televizor. Asta e singura soluție: pedepse mai mari!

S-a ajuns atât de departe în această cursă populistă, încât în unele cazuri abuzurile sexuale împotriva minorilor au fost pedepsite mai aspru decât o crimă cu premeditare în anumite cazuri. Pedepsele au fost crescute de atâtea ori încât nu se mai putea mări. S-a ajuns la disproporționalitate totală în politica penală. Și atunci au început să se inventeze noi și noi infracțiuni.

Așa cum suprainformarea generează dezinformare – pentru că ajungi să nu mai înțelegi nimic din avalanșa de informații –, tot așa suprareglementarea generează haos legislativ și nerespectarea legii. Când ai prea multe legi, nu le mai cunoști, nu știi ce se aplică, nici noi, avocații, nu mai înțelegem tot”, a mai zis avocata.

În comunism, dictatura se lupta cu două instincte principale: Instinctul sexual și instinctul religios. Se interzicea tot ce ținea de exprimare sexuală, se măsura lungimea fustei. La fel cu religia, biserica era controlată

„Acum, paradoxal, se întâmplă ceva asemănător, doar că într-un mod mai radical. Doar că azi e chiar mai rău, pentru că apar peste noapte tot felul de cazuri amplificate mediatic și imediat se nasc legi noi, de multe ori nefezabile”, a mai zis avocata.

Se promovează un puritanism care n-a câștigat niciodată istoric. Nu există epocă în care cineva să fi reușit să câștige o bătălie totală împotriva instinctelor fundamentale ale omului

„Toate astea sunt rezultatul extremismului: De o parte ai progresiști radicali, de cealaltă parte conservatori radicali. Pe măsură ce ne radicalizăm mai tare în oricare direcție, conflictul crește și mai mult”, a zis avocata.

Unii vin cu puritanismul și tradiționalismul dus la extrem, ceilalți vin cu idei de tip „la trei ani copilul să își aleagă sexul”. Și culmea este că aceleași organisme legislative ajung să adopte și una, și cealaltă. Comisia Europeană îmbrățișează ambele tendințe.

Sunt legi populiste pentru că au un potențial emoțional imens. Vorbesc despre copii, ceea ce activează emoțiile tuturor. Politicienii profită: „E vorba de copiii noștri”.

Dar adevărata protecție trebuie să fie prin educație, prin implicarea părinților, prin ocuparea timpului copilului cu lucruri sănătoase, cum ar fi sport, activități artistice, timp de calitate. Dar asta presupune muncă, timp și responsabilitate. E mai ușor să scrii pe o hârtie „se interzice” sau „se sancționează”.

„Internetul a redus capacitatea de concentrare și a creat dependență. Un copil care primește o descărcare de dopamină la fiecare minut și jumătate, din scroll-ul pe rețele sociale sau jocuri, nu mai are răbdare să stea două ore la o piesă de teatru. Nici să citească o carte. Și nu e vorba doar de copii, e din ce în ce mai greu pentru mulți adulți să se concentreze”, a mai zis avocata.

Deci nu internetul „îi prăjește mintea” la 14 ani, ci creația unei dependențe bazate pe recompensă imediată. Și aici apare efectul fructului oprit: Dacă îi interzici complet accesul, va căuta conținutul pe ascuns. O să i-l arate cineva în spatele blocului sau la școală. La 16 ani legalizezi accesul, dar de multe ori părinții oricum le dau acces de la 9 ani doar ca să scape de grija de a-i supraveghea.

Copilul nu și-a cumpărat singur iPhone-ul din alocație și nici nu și-a plătit singur abonamentul de internet. Tot părinții i le-au dat

Acest proiect nu e fezabil

Și atunci vine proiectul de lege și spune că minorii trebuie să ceară acordul părinților pentru absolut orice activitate online. Dar dacă vrei să descarci o aplicație pentru transportul public, ca să vezi când vine tramvaiul sau autobuzul? Ți se cere acordul părinților. Vrei să intri pe Duolingo să înveți o limbă străină? Iarăși acordul părinților.

„Și ce se întâmplă dacă, în fața unei astfel de legi, platformele internaționale zic: „Nu ne complicăm, blocăm accesul tuturor utilizatorilor din România”? De ce să-și asume riscul? Pentru că legea prevede sancțiuni din cifra de afaceri la nivel național pentru marile platforme. Crezi că TikTok se va apuca să plătească penalizări pentru că doi minori au intrat fără acordul părinților? Este ridicol, pur și simplu”, a zis avocata.

Mai degrabă va bloca accesul, decât să riște astfel de sancțiuni

Ar fi ideal ca marile platforme să contribuie financiar sau legal la protecția minorilor, dar realitatea arată că au armate de avocați, sunt companii cu resurse uriașe și probabil că se vor eschiva prin metode juridice.

În plus, există deja soluții la îndemână pentru părinți. Există aplicații de control parental prin care pot limita timpul petrecut pe internet, pot bloca anumite tipuri de conținut, pot opri accesul la anumite ore, cum ar fi ora de culcare. Din propriul telefon, părintele poate controla ce face minorul. Deci există instrumente tehnice fără să intervină statul în tot acest proces.

Detalii, aici: