Medicii de familie ar putea primi o lovitură grea, existând posibilitatea de a fi obligați să aducă bani de acasă pentru presupuse greșeli pe care susțin însă că nu le-au comis.
Pacienţii care au venituri sub 700 de lei lunar pot primi medicamente compensate cu 90%, faţă de 50%, cât acoperă statul în cazul asiguraţilor care câştigă peste acest plafon. Ei trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie şi să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu au alte venituri.
Însă, în ultimele luni, medicii de familie au început să primească înstiinţări de plată în care li se impută diferenţa de compensare, după ce autorităţile au descoperit că, de fapt, pacienţii aveau şi alte venituri.
Cum se apără medicii
„Noi nu suntem nici organe de control, nu suntem nici poliție, nici justiție să vedem și să măsurăm în general că realmente bolnavul are numai atâtea venituri”, precizează Arpad Balogh, medic de familie, citat de digi24.ro.
Sute de medici de familie din ţară au primit asemenea înstiinţări de plată, care pornesc de la câteva sute de lei şi ajung până la câteva mii de lei. Aceștia ameninţă că ar putea opri prescrierea reţetelor compensate 90%.
„Nu este datoria medicului să facă anchete fiscale sau consideră Curtea de Conturi sau Casa de Asigurări că trebuie să-l trimit la Fisc să îşi ia hârtie că nu are alt venit?”, întreabă Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie.
Neregulile au fost descoperite după ce Curtea de Conturi a controlat Casele de Asigurări de Sănătate şi a impus recuperarea prejudiciilor.
„Medicul de familie are această declaraţie a pacienţilor şi atunci este de vină cel care a minţit în declaraţia pe propria răspundere, adică asiguratul, şi trebuie să ne îndreptăm împotriva lui. În cazul în care medicul de familie nu i-a cerut acestă declaraţie, este vina medicului”, spune Ciprian Bogdan, vicepreşedintele CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu