€ 5.0896
|
$ 4.3564
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3564
 

Acuzațiile de plagiat împotriva lui Radu Marinescu, "scoase din sertar". Elena Cristian: Se încearcă scăparea de un ministru care a deranjat

Acuzațiile de plagiat împotriva ministrului Justiției sunt Radu Marinescu, ministrul Justiției. Sursa Foto: Agerpres

Acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției, Radu Marinescu, au declanșat un nou conflict politic, care depășește sfera academică și vizează direct controlul asupra Justiției.

 

Partidul Social Democrat s-a aliniat ferm în spatele ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-un moment în care acesta a devenit ținta unui val de critici venite din zona civică și politică asociată mișcării #rezist. Atacurile au fost declanșate imediat după ce ministrul a anunțat că viitoarele numiri la conducerea marilor parchete nu vor mai urma criterii de natură politică, ci o procedură deschisă, transparentă și lipsită de influențe partinice.

În acest context tensionat, au apărut și acuzații publice legate de presupuse probleme de integritate academică, lansate de o publicație online, urmate de reacții dure din partea USR și a vocilor apropiate acestui curent. 

Elena Cristian: Se încearcă scăparea de un ministru care a făcut o declarație care a deranjat

Subiectul a fost analizat și din perspectivă politică și mediatică de Elena Cristian, jurnalist și analist DC Business, într-o intervenție la România TV, pe fondul unei confruntări care depășește cazul personal al ministrului și atinge miza controlului asupra justiției.

„Din păcate, nu este foarte mult de analizat, pentru că lucrurile sunt cât se poate de evidente. Adică vorbim despre o situație în care se încearcă scăparea de un ministru care a făcut o declarație care a deranjat. Ministrul Marinescu a spus acum 3 zile că pentru numirea șefilor partidelor nu este loc de negociere politică și a invitat orice persoană cu pregătire din sistem să se înscrie la concurs pentru un post. Lucrul acesta a deranjat foarte mult.

"N-am cum să nu îmi pun întrebări"

Brusc, la mai bine de un an și jumătate după numirea în funcție, a apărut și acest articol, această investigație de presă, că ministrul a plagiat lucrarea de doctorat. Mie mi se pare că această desfășurare de forțe, că nu știu cum să-i spun altfel, aruncă o umbră foarte mare și un semn de întrebare uriaș asupra tuturor investigațiilor de presă făcute până în acest moment pe această temă. Dacă o declarație de ministru deranjează atât de mult, atunci n-am cum să nu îmi pun întrebări.

"Probabil că tema era deja pregătită undeva acolo, ținută la sertar"

Și cum de a apărut așa de repede? Mă îndoiesc că au lucrat peste weekend, hai să fim serioși. Nu există asta. Probabil că tema era deja pregătită undeva acolo, ținută la sertar, și au spus: ‘domne, PSD-ul ne pune bețe în roate. Nu putem să facem ce vrem noi’. Cred că a fost și provocat să răspundă la această întrebare, știind deja răspunsul lui, astfel încât să se aleagă momentul și să scoată așa-zisa investigație de la sertar. Eu sunt jurnalist de foarte mulți ani și încep să văd presa cu alți ochi. Sigur, sunt și oameni care își fac treaba, dar sunt multe instituții de presă care sunt folosite ca un instrument pentru anumite interese politice, iar acest lucru nu este în regulă”, a explicat Elena Cristian.

CITEȘTE ȘI: Reacții la acuzațiile de plagiat, lansate împotriva ministrului Justiției. UPDATE: "PSD îi acordă lui Radu Marinescu susținerea politică totală"
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close