Greva și salariile 2023. O profesoară: Vă rog, nu ne mai terfeliți atât! Nu ne mai băgați pe toți în aceeași oală!

 Foto: Pexels
Foto: Pexels

Profesoara Ana Naghi a dat un răspuns celor care atacă profesorii și spun despre aceștia că nu au de ce să se plângă din cauza salariilor.

„De ce atâta ură la adresa dascălilor? De unde atâtea presupuneri despre câștiguri senzaționale? De unde ideea că o învățătoare muncește doar 4 ore? De ce...?

Salariul meu este jumătate din cât își dă doamna cu presupusul (n.r. - vedeți captura foto de la finalul postării). Am 39 de ani, două facultăți de-alea pe bune. Examen de titularizare luat cu 9.20. De definitivat luat în anul următor cu aceeași notă. Inspecții în fiecare an. În vară am examen pentru gradul II. După 3 ani parcurși. În ultima săptămână din august am examen scris și oral. Apoi, după nici măcar o săptămână de odihnă, la 1 septembrie incepe noul an școlar. Iau clasa pregătitoare, deci mă străduiesc să îi întâmpin cu mici surprize și o clasă primitoare. Pe banii mei, ca în fiecare an, de altfel.


Anul următor mă înscriu la gradul I. Îl termin la 44 de ani, când fiică-mea termină clasa a XI-a. La fix cât să mă ocup (și) de copilul meu, înainte de Bacalaureat.


Ah, să nu uit: pentru copilul personal am tot mai puțin timp liber. În urmă cu niște ani o puneam pe covor cu jucării și o rugam să nu facă gălăgie, că am de învățat. Din când în când își mai ridica ochii la mine, dornică să mă joc cu ea și mă întreba:"Gata, mami?". Nu, mai aveam... Și nu sunt cu ea la începutul sau finalul anului școlar. Că așa sunt "doamnele"...


Aș mai povesti, dar ați crede că nu îmi iubesc profesia. O iubesc enorm, că de-asta am mers mai departe atunci când dormeam doar 3 ore pe noapte. Că de-aia îmi pun toată familia să decupeze cu mine sau să mai aștepte până pot pune masa. Că de-aia răspund și la 10 noaptea la mesajele părinților. Că de-aia...

Știu că sunt și uscături, ca în orice pădure. Dar, vă rog, nu ne mai terfeliți atât! Nu ne mai băgați pe toți în aceeași oală! Că nici eu nu am spus că toți medicii sunt incompetenți atunci când mi s-a greșit doza de anestezie și am făcut stop cardio-respirator atunci când am născut. Sau că toate croitoresele sunt nu știu cum, atunci când una singură mi-a greșit un tiv...

Părinți, haideți să nu uităm că suntem o echipă și că trebuie să lucrăm împreună pentru binele copiilor! Un cadru didactic liniștit, respectat și platit decent va intra în clasă și va da mai mult randament. Iar copiii dvs vor fi principalii beneficiari”, a scris Ana Naghi pe Facebook.

VEZI ȘI: Prof. univ. dr. Miroiu: Făceam meditații pe găini, smântână, brânză, ouă. Mai știți categorie profesională - cu studii superioare și răspundere directă foarte mare - la fel de batjocorită? - https://www.dcnews.ro/prof-univ-dr-miroiu-faceam-meditatii-pe-gaini-smantana-branza-oua-mai-stiti-categorie-profesionala-cu-studii-superioare-si-raspundere-directa-foarte-mare-la-fel-de-batjocorita_917319.html

VEZI ȘI: Grevă profesori 2023. Ana Măiță: Voi pleca în concediu orice ar fi. Putem da examen la anul, nu am o problemă să țin copilul un an pe tușă. Și încurajez toți părinții să facă la fel - https://www.dcnews.ro/greva-profesori-2023-ana-maita-voi-pleca-in-concediu-orice-ar-fi-putem-da-examen-la-anul-nu-am-o-problema-sa-tin-copilul-un-an-pe-tusa-si-incurajez-toti-parintii-sa-faca-la-fel_917316.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel