EXCLUSIV  Greșeală uriașă în sistemul de PENSII. Costin, BNS: Pensie egală între cei care au lucrat 35 de ani pe salariul mediu și cei care au primit 15 ani minim pe economie

Dumitru Costin / Foto: DCNews
Dumitru Costin / Foto: DCNews

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a fost invitatul de joi al jurnalistului Răzvan Dumitrescu, la DCNews și DCNewsTV. Cei doi au discutat despre banii României, vârsta de pensionare, facturi și PNRR. 

”Am verificat informațiile referitoare la pensii. Din Ministerul Muncii, care este responsabil de politica publică pe pensii și care are în curte Casa Națională de Pensii, Ministerul nu a trimis niciun punct de vedere anul trecut. Nu i s-a cerut. Deciziile s-au luat în altă parte, adică la Guvern” a spus Dumitru Costin, în cadrul emisiunii ”Ce se întâmplă”, realizată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, la DCNewsTV.

”Ne asumăm cheltuiala cu pensiile să nu depășească 9,4% din PIB. Astfel, România și-a dat deja cu barosul în cap”, a mai punctat Dumitru Costin și a continuat: ”Cheltuiala cu pensiile este de 9,2% la ora actuală. Suntem foarte aproape de această țintă. Nu o să mai avem unde să ne ducem”.

Citește și: Costin (BNS) dezvăluie reacţia lui Ghinea la propunerile pentru PNRR: A citit și a zis...

Element PĂCĂTOS din legea de pensii. Egal între cei care au muncit și cei care nu

Șeful BNS a explicat cum sunt împărțite procentele: ”În ce constă acest 9,2%. 7,4% este pensia publică. Pe lângă aceasta este 1,1%, care este efectul creșterii accelerate a pensiei minime, prevedere din legea 127. Acest element este unul dintre cele mai păcătoase lucruri. Acesta distruge principiul contributivității. De pildă, dacă am lucrat 35 de ani și am cotizat la sistemul public de pensii, la nivelul salariului mediu, vom ajunge să ieșim cu aceeași pensie minimă cu cel care a plătit 15 ani cu salariul minim pe economie”.

Citește și: Ministrul Muncii: Mă angajez la 20 de ani, contribui 50 de ani la sistemul de pensii ca să încasez pensie cât? 6 luni, un an?

”Pensiile speciale reprezintă 0,8% din PIB, pensii care nu sunt pensii speciale ci sunt pensiile militare și pensiile de serviciu. Eu nu încurajez aceste aberații legislative care ar trebui stârpite. Am avut un impact odată cu creșterea pensiei minime. Odată cu creșterea pensiei minime, care a ajuns la 1.000 de lei, am avut 400.000 de pensionari pe care i-am avut anul trecut la 800 de lei la pensia minimă, plus cei cu pensia între 800 de lei și 1000, deci am avut un salt care înseamnă această cheltuială suplimentară de 1,1% de 1,3 milioane de indivizi beneficiari în actualul sistem public” a mai spus liderul Blocului Național Sindical. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel