FLORIILE. De ce salcia sfințită este folosită în scopuri terapeutice

Poporul îl întâmpină pe Iisus  strigând: 'Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului'. Prin aceste cuvinte oamenii simțeau că însuși Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei.

Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruința Sa apropiată asupra morții, ca și biruința întregii omenirii pe care o purta în Sine.

Primele mențiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, și pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârșitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinți ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie și Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ținute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paștilor, mai era numită Duminica aspiranților sau a candidaților la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admiși la botez iar acesta le dădea să învețe Simbolul credinței (Crezul). Se mai numea și duminica grațierilor, pentru că, în cinstea ei, împărații acordau grațieri.

Biserica dă dezlegare la pește

Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post. În această zi, Biserica dă, pentru a doua oară în Postul Mare, după cea din ziua Bunei Vestiri, dezlegare la pește.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. În Noul Testament se scrie că apostolii au întins hainele lor pe un asin, iar pe ele s-a aşezat Mântuitorul. Acest gest a fost interpretat ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează, astfel, noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

[citeste si]

Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

Tradiţii și obiceiuri de Florii

Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

În ziua de Florii, stupii erau impodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvantarea divină.

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

De asemenea, exista obiceiul ca părinţii să-i lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Tradiţia creştină spune că dacă-ţi pui o dorinţă după ce ai ţinut post şi te-ai împărtăşit în ziua de Florii, aceasta se va împlini întocmai.
În vechime, bătrânele se loveau cu tulpinile de salcie sfinţite de preot, pentru a nu le mai durea şalele.

În Moldova femeile prepară plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor. Este o zi în care, în fiecare zonă, se împarte pentru sufletul celor plecaţi dintre cei vii.

În Oltenia tinerii care s-au căsătorit în anul care a trecut, îmbrăcaţi în hainele din ziua nunţii, merg la biserică, unde, îngenunchind pe un petic de pânză albă, sunt spovediţi de preot. După ce se mărturisesc la preot, aceştia merg la naşii de cununie, la socrii mari şi mici pentru a-şi cere iertare. Obiceiul e cunoscut sub numele de "Iertarea de Florii" sau "Spovedania pe petic alb".

La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News