Daria este una dintre cele mai frumoase tinere din România. Ce se ascunde în spatele acestui chip perfect aflați într-un interviu exclusiv DC News.
Sunt sigură că mulți dintre dumneavoastră, dacă v-ați uitat întâi la pozele din articol, înainte să-l citiți, ați zis „ce femeie superbă!” Dacă vă zic că Daria Jane a fost întâi Darius, probabil unii veți avea o reacție de repulsie. Tocmai de aceea mi s-a părut foarte important să o cunoașteți pe Daria, să înțelegeți că nu este cu nimic diferită față de ce unii ați numi „om normal”. Drumul ei până aici ține de o transformare firească. Iar meritul pentru cine este astăzi aparține curajului pe care l-a avut, încrederii în știință, în medici și susținerii necondiționate din partea mamei sale și a prietenilor.
Daria duce o viață cât se poate de normală. În 2017 a devenit femeie. Are iubit de vreo patru ani. Operația a transformat-o dintr-o persoană captivă într-un corp pe care nu-l simțea ca și când este al ei, într-o persoană cu care să se potrivească, să corespundă mental atunci când se uită în oglindă. Medicii din Thailanda i-au schimbat viața. Ar fi putut alege și România pentru o astfel de intervenție, dar cazul Sorin Rațiu de la începutul anilor '90 nu prea i-a dat încredere. Sorin Rațiu s-a operat la un spital din București și a avut diverse intervenții chirurgicale, în următorii ani. A avut și are dureri puternice, ani la rând a cerșit, cazul său neavând final final. Din acest motiv, mai nimeni nu alege România pentru o astfel de intervenție decisivă. Așadar se realizează schimbări de sex și în România, dar nu avem public decât cazul Sorinei, din 1995. În Thailanda 90% din turiștii anuali vin pentru operații de schimbări de sex. Se fac între 3-5 operații pe zi doar în Bangkok. Este foarte bine dezvoltat acest domeniu.
Darius s-a născut pe 15 iunie 1998, iar în iulie 2017 s-a transformat în Daria. Operația sa a durat șase ore și a fost alcătuită din patru etape/operații diferite (orchietomia bilaterală, clitoroplastia, uretroplastia, labioplastia). Ce mi se pare foarte relevant de specificat este că nimeni nu se trezește de azi pe mâine că vrea să fie femeie. Nu te duci la medic să-i zici: „gata, de azi vreau să devin femeie din bărbat!”, iar doctorul ia bisturiul și se conformează. Nu. Orice persoană care își schimbă sexul se află, vreme suficientă, sub îndrumarea unui psihiatru care o evaluează și abia după aceea spune, dacă este cazul, că avem de-a face cu o disforie de gen. Operația de schimbare de sex nu este un moft, ci o nevoie biologică, iar intervenția se face în urma unui control riguros.
Daria a fost norocoasă. Mama ei i-a fost cea mai bună prietenă. Tatăl le-a părăsit, cu mult timp în urmă, și nu au mai păstrat legătura. Lipsa tatălui nu a afectat-o foarte mult, deoarece Daria a avut un sprijin puternic din partea mamei, care a ajutat-o să evolueze și să-și atingă scopul, fără a se opune nevoilor biologice ale copilului ei, despre care a aflat când tânăra a împlinit 16 ani.
Anca Murgoci: Daria, așa cum am scris și într-un articol pe DC News, imediat ce te-am descoperit, ești una dintre cele mai frumoase tinere din România. Am făcut un mic experiment. Am arătat pozele tale mai multor bărbați și i-am întrebat: „îți place de fata asta?” Răspunsul lor a fost imediat că „da”. Apoi le-am zis: „s-a născut băiat, dar acum este femeie”. Cum probabil te-ai aștepta să îți zic, brusc, nu le-ai mai plăcut. Vreau să știu cum faci tu față dublului limbaj de acest fel de care sigur te-ai lovit.
Daria Jane: M-am obișnuit cu neasumarea bărbaților, în special din România. Preferințele sunt normale, însă este cel puțin amuzant felul cum o dau la întors când află despre tranziție. Nu mă afectează, ba chiar o folosesc ca un filtru: nu aș avea ce să caut vreodată cu un bărbat neasumat.
Anca Murgoci: Din ce am citit, în România, dacă vrei să faci operație de schimbare de sex, statul decontează operația. Totuși, am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Ne poți lămuri cum este în România cu această operație?
Daria Jane: România nu decontează nimic pentru persoanele transgender. S-a întâmplat, într-adevăr, acum mult timp, dar nu mai este valabil de zeci de ani deja. Nu cunosc persoane transgender care au beneficiat de vreun ajutor din partea statului pentru tranziție.
Anca Murgoci: Am citit că în România, poate dura ani întregi până ți se „aprobă” dosarul pentru a face schimbarea de sex după ce prin 1996, operația Sorinei Rațiu nu a fost una reușită și i-a adus numai probleme. Cum este dacă te operezi în Thailanda? Este suficient să mergi acolo la doctor și să spui că vrei asta sau trebuie să treci prin multe proceduri prin care medicii să fie siguri că nu este doar un moft că vrei să-ți faci schimbare de sex, sau doar ceva trecător, și tu chiar ești captivă într-un corp de bărbat fiind femeie.
Daria Jane: Trebuie să ai acte medicale care dovedesc că ești sub tratament hormonal de peste un an (în Thailanda). Acolo, ei te mai duc la doi psihiatri separați unul de celălalt care dau următoarele două acte. În România, din fericire, procesul nu mai durează atât de mult ca în trecut.
Anca Murgoci: Așa cum spuneam, tu arăți extraordinar. Ne poți spune aproximativ câți bani ai cheltuit pentru a arăta cum ești astăzi?
Daria Jane: Am investit mult în imaginea mea, dar am făcut-o pentru mine și pentru a trăi mai bine cu mine însămi. Nu știu suma exactă, dar cu siguranță mi-aș fi putut cumpăra un apartament nou cu suma totală pe care am investit-o în propriul corp.
Anca Murgoci: În România, un judecător ți-a scris negru pe alb că ești femeie, iar astăzi ai CNP cu 2. Cât de greu a fost să obții noua identitate din punct de vedere legal? Mai ales că știu că ești printre puținele persoane cărora le-a reușit acest demers legal.
Daria Jane: A fost destul de ușor din punct de vedere legal fiindcă aveam toate actele necesare, plus operațiile care atestau o asemenea schimbare. Cu toate astea însă, am stat cu emoții pe tot parcursul procesului deoarece legea este totuși ambiguă, iar verdictul este, în final, la latitudinea judecătorului în cauză. România nici în prezent nu a simplificat procesul, motiv pentru care eu știam că exista mai puțin de 60 de persoane în țară care au reușit ce am reușit eu. Dintre acestea, câteva au ajuns să dea statul în judecată la CEDO pentru a obține acordul schimbării actelor, deci nu suntem încă într-o situație favorabilă persoanelor transgender.
Anca Murgoci: Într-o Românie în care homofobia este la cote extrem de ridicate, aș vrea să te întreb cum de nu ai plecat din țara noastră? Ce te-a făcut să rămâi în România deși nu este cea mai prietenoasă țară cu comunitatea din care faci parte?
Daria Jane: Am fost norocoasă să am alături de mine oamenii potriviți, familia și prietenii. Chiar dacă am experimentat discriminarea la liceu pe baza identității mele de gen, în prezent nu am tangențe cu oamenii limitați nicăieri (în afară de mediul online). Chiar și așa, nu sunt nicidecum hotărâtă să rămân in România fiindcă nu îmi place vibe-ul.
Anca Murgoci: Am citit într-un interviu că te pasionează istoria religiilor. În acest context, aș vrea să te întreb dacă ai duhovnic. Aș vrea să știu dacă ai un preot cu care discuți și care îți este mereu aproape când ai nevoie. Sau dacă nu ai duhovnic. Aș vrea să știu dacă totuși ai discutat vreodată cu un preot despre tine și despre transformarea ta.
Daria Jane: Eu mă consider o persoană foarte rațională și, în același timp, spirituală. Am terminat școala de astrologie, am diplomă de astrolog practic, și am făcut-o în primul rând pentru autocunoaștere. Acestea fiind spuse, nu cred în instituția bisericii sau în religii deoarece impactul lor politic asupra societății mi-a fost întotdeauna evident. De asemenea, consider că religiile distorsionează spiritualitatea prin propriile filtre. Tocmai de asta personal nu cred în duhovnici/preoți, și nici nu le-aș vedea rolul în viața mea.
Găsiți aici a doua parte a interviului: Daria Jane, interviu. Singura diferență între ea și o persoană născută femeie: Acestea fiind spuse, nu mă deranjează deloc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu