Emil Constantinescu: A apărut Securitatea de Dreapta

 Fostul preşedinte Emil Constantinescu a lansat acuzații dure la Congresul ALDE.

'Sunt aici ca să vorbesc despre istoria post-decembristă. Încă de la început, au existat câteva persoane care au reuşit să readucă în România spiritul liberal. Aceasta s-a întâmplat chiar în decembrie 1989, după căderea lui Ceauşescu, când într-o cameră s-au adunat câţiva reprezentanţi ai gloriosului Partid Naţional Liberal şi doi tineri. Unul dintre ei era Călin Popescu-Tăriceanu. Călin Popescu-Tăriceanu a fost un om, apoi a devenit un lider, care a participat la toate construcţiile democratice, într-un moment în care România era încă dominată de fosta nomenclatură comunistă şi de fosta securitate, până în 1996.

Constantinescu a menţionat că în 2004 a decis să rupă 'orice legătură cu politica românească'. 'În acel moment, structurile securisto-comuniste împotriva cărora am luptat în primul deceniu după prăbuşirea regimului comunist în România au hotărât că este mai bine pentru ele să lucreze în numele unor partide de dreapta. Şi au făcut aceste lucruri trimiţând un semnal foarte precis. Un partid de stânga s-a transformat, într-un congres, în câteva minute şi în unanimitate, într-un partid de dreapta pentru a termina definitiv cu această ideologie în România şi pentru a intra prin fals şi uzurpare în Partidul Popular European. Acest partid avea să fie condus de un om care slujise în timpul comunismului atât securitatea şi avea un statut de nomenclaturist. (...) Acea persoană a devenit apoi preşedintele României. Şi PNL şi-a ales şi el în frunte exact persoana care fusese pusă să gestioneze banii securităţii. (...) Prin aceste două personaje, care reprezentau în mod clar ca semnal tot ce fusese nomenclatură în securitatea comunistă, a apărut securitatea de dreapta, care a condus aşa cum ştie ea, cu serviciile secrete, cu instituţiile de forţă', a explicat Emil Constantinescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel