Născută pe data de 12 aprilie 1919 la Nucșoara, Elena Arnăuțoiu a fost un important luptător anticomunist și sora fraților Toma și Petre Arnăuțoiu, cei care, împreună cu Gheorghe Arsenescu au codus grupul ”Haiducii Muscelului”, mișcare de rezistență anticomunistă, care timp de 10 ani a purtat lupte în munții Făgăraș împotriva regimului stalinist instaurat în România.
Cine a fost Elena Arnăuțoiu
Elena Arnăuțoiu a fost fiica Laurenției și Ion Arnăuțoiu și a fost căsătorită cu profesorul Florea Ion.
Luptătoarea anticomunistă a fost arestată prima dată în decembrie 1950 și închisă până în februarie 1953. A fost încarcerată la Ocnele Mari, Pipera și Ghencea.
Elena Arnăuțoiu, în momentul arestării. Sursă foto: Eroine Nucșoara
Ulterior, după prinderea fraților săi, Toma și Petru, și spulberarea mișcării de rezistență, Elena Arnăuțoiu a fost din arestată în 22 iunie 1958 și anchetată la Securitatea din temutul Pitești. A fost condamantă – prin sentința Tribunalului Militar București – la 5 ani închisoare corecțională pentru "omisiune de denunț".
Întreaga familie a fost arestată - mama Laurenția, tatăl Ion și frații Toma și Petre, liderii grupului de rezistență „Haiducii Muscelului”.
Potrivit datelor Memorialului Închisoarea Pitești, mama și tatăl au murit în detenție, iar frații au fost executați în 1959, la Închisoarea Jilava. Soțul ei a fost dat afară din învățămant, iar fiul a reușit cu greu să-și finalizeze studiile, din cauza „originii nesănătoase” a familiei.
A fost șicanată și urmărită de Securitate până în 1989, și a fost nevoită să plătească zeci de ani chirie în propria casă, având colocatari informatori ai Securității.
Elena Arnăuțoiu, amintiri din iadul comunist: „Trăiam mai rău ca animalele”
Elena Arnăuțoiu a avut șansa să se numere printre puținele persoane care au supraviețuit ororilor comuniste și a povestit ulterior lupta pe care frații săi au dus-o aproape 10 ani în munți.
Pe 3 august 2016, atunci în vârstă de 98 de ani, Elena Arnăuțoiu a fost decorată de președintele Klaus Iohannis.
Fragment din mărturia Elenei Arnăuțoiu, interviu realizat de Memorialul Sighet:
„În fiecare zi mă chemau la securitate, să spun ce ştiu de fraţi, să mă interesez de ei şi să-i aduc, să-i predau securităţii. Eram urmăriţi atât eu, cât şi soţul meu, care a fost dat afară din învăţământ, era director la Liceul Comercial. Ne-au naţionalizat casa, fără vreun temei legal. Ne-au luat pământul pe care îl aveam eu (dotă), de la părinţi, iar în anul 1950, au venit de la securitate şi m-au arestat. Am fost dusă la centrul de muncă, cu sediul la Ghencea, Bucureşti, unde pe un câmp întreg erau amplasate barăci de scândură, ca saivanele de animale. Fără să mi se spună pentru ce şi fără să să fiu anchetată, mi s-a spus că am o pedeapsă administrativă de un an...
Dormeam pe paturi comune, din lemn, ca rafturile pentru fructe, o pătură de blană murdară, şi în loc de pernă aveam bolovani. Nu am stat mult aici, că ne-au trimis la muncă. Pe mine m-au trimis la penitenciarul de la Ocnele Mari...
(...)
Luase fiinţă o colonie de muncă, la Pipera, 70 de hectare de pământ trebuia să le transformăm în grădini de zarzavaturi. Ne-au urcat în dube şi ne-au dus acolo...
(...)
A venit şi soţul meu cu băiatul, atunci elev în clasa a şaptea, nu am putut vorbi nici o vorbă, cu copilul, care a plâns întruna. Pentru că eu eram arestată, copilul nu a fost primit la concurs pentru clasa a opta cum era legea. Atât m-a durut acest lucru încât aşi fi preferat să mai primesc ani de detenţie decât să sufere copilul.
(...)
În anul 1958, când fraţii meu a fost prinşi, m-au arestat din nou, şi-am stat la Piteşti în anchetă 10, 11 luni. Această perioadă nu am văzut culoarea cerului, şi nici n-am pus piciorul pe pământ. Singurele mişcări pe care le-am făcut era când mergeam la anchetă, şi toaletă. Aveam ochelari negrii la ochi.
(...)
După o perioadă mi-au adus-o şi pe mama în celulă cu mine. Nu pot uita când a apărut în celula mea, înaltă, demnă şi senină. Se rupseseră hainele de pe ea, era numai zdrenţe. Când m-a văzut a căzut jos, iar acest lucru, se repeta de câteva ori pe zi, era bolnavă, avea o anemie cerebrală, care îi dădea astfel de şocuri. Vis-a-vis de celula mea era celula în care era tata.
(...)
După terminarea anchetei, a început procesul... Am fost judecată în lotul cinci, considerat cu cei mai puţini vinovaţi. Având acuzaţia de omisiune de denunţ... Am fost condamnată cinci ani. M-am dus la Jilava într-o celulă, cu capacitate de 20 de deţinuţi. Eram 45 de femei, trăiam mai rău ca animalele...”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
