Dragoste cu năbădăi pentru Stalin, Mussolini și Hitler - IUBIRE la nivel înalt, DEZVĂLUIRI

Marii lideri politici ai secolului XX, cei care au luat decizii majore pentru soarta lumii, au avut și o viață personală pigmentată cu evenimente de natură sentimentală și amoroasă acoperite de multă discreție.

Cu toate acestea, există documente și martori care atestă legături afective dincolo de orice dubiu, care demonstrează că și conducătorii marilor puteri ale lumii sunt oameni cu slăbiciuni precum cele ale oamenilor de rând.

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap

Marele lider al bolșevicilor și primul „premier” al URSS, Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), s-a căsătorit în 1898 cu Nadejda Krupskaia, politiciană și revolutionară alături de bărbatul ei. S-au cunoscut cu prilejul unor întâlniri politice, în 1896. Apoi ambii au fost arestați și duși în Siberia, dar autoritățile le-au permis să fie împreună doar dacă se căsătoresc. Ei au devenit soți și Nadejda scria în memoriile ei că relația lor era „mai mult una de muncă, decât una de dragoste”.

În biografia lui Lenin exista, totuși o femeie pe care acesta ar fi iubit-o cu adevărat, și anume franțuzoaica Inessa Armand (1874-1920), o comunistă propagandistă care a trăit mai mult în Rusia. Ea s-a întâlnit cu Lenin în 1908, stabilind împreună activitatea organizațiilor de stânga din Occident. Hăituită și arestată, Inessa a reușit să scape și a locuit cu Lenin și soția lui un timp, prin 1913, în Galicia (la granița dintre Polonia și Ucraina). Aceasă ipotetică iubită a lui Lenin a fost foarte activă în guvernul provizoriu, după abdicarea țarului Nicolae al II-lea (martie 1917), dar a murit de holeră în Caucaz, în 1920, la 46 de ani.

Iosif Visarionovici Stalin (1878-1953), liderul URSS din 1922 până în 1953, a avut două neveste. Prima nevastă a fost Ekaterina Svanidze (originara tot din Georgia), cu care s-a căsătorit în 1906, la o biserică din Tiflis. Din relatările lui Stalin (porecla care deriva din termenul pentru „oțel”) reiese ca Ekaterina a fost o mare iubire a lui și că odată cu moartea ei prematură, în 1907 (la 22 de ani), și-a pierdut „toată căldura umană”. De altfel, rudele ei au pierit în timpul „Marii purificări” ordonate de Stalin...

A doua nevastă a fost Nadejda Alliluieva (1901-1932), cu care s-a însurat în 1919. Stalin fusese ascuns de tatăl ei, după evadarea din Siberia – așa s-au cunoscut. După o petrecere, ea a fost găsita moartă, în 1932. Oficial din cauza unei apendicite... Avea 31 de ani și unele bănuieli neconfirmate îl acuză pe Stalin de acel deces subit.

Dragoste cu năbădai până la moarte

Liderul italian Benito Mussolini (1883-1945), care a condus guvernul între 1922 și 1943, s-a căsătorit cu Rachele Guidi în 1915 și au avut cinci copii. Numai că „Ducele fascismului italian” a fost un mare iubitor de femei și printre cele mai importante iubite ale sale au fost Margherita Sarfatti și Clara Petacci. Fiică a unui evreu bogat, Margherita (femeie căsătorită), a început o relație cu Benito în 1911 și ulterior a devenit biograful lui.

Dar marea iubire a liderului fascist a fost Clara Petacci (1912-1945), cu 29 de ani mai tânără decât „Il Duce”. La 27 aprilie 1945, pe când încercau să fugă în Elvetia, Mussolini și Clara au fost prinși de o patrulă a partizanilor comuniști italieni, lângă Lacul Como. Au fost duși la Mezzegra și la 28 aprilie au fost executați prin împușcare. Uluitor este faptul că amantei i s-a propus să plece, deoarece era prea tânără. Însă Clara a preferat să moară alaturi de iubitul ei.

Eva Braun și Hitler

Cele câteva detalii care se ştiau despre relaţia dintre Eva Braun şi Adolf Hitler au fost dezvoltate de scriitoare germană Heike B. Görtemaker în "Eva Braun: Viaţa cu Hitler", scrisă de Heike B. Görtemaker.
Hitler şi Braun s-au întâlnit în 1929, pe când el avea 40 de ani, iar ea doar 17 şi lucra pentru Heinrich Hoffman, fotograful oficial al Partidului Nazist. Görtemaker scrie că Hittler s-a mai intâlnit cu Braun în repetate rânduri, însă nu au devenit intimi până în 1932, scrie mycentraljersey.com potrivit Historia.

Chiar şi cei mai apropiaţi oameni ai cuplului ştiau foarte puţine detalii despre relaţia dintre ei, iar oamenii de rând nu aveau habar de existenţa Evei.

Braun şi Hitler au apărut împreună într-o singură fotografie făcută publică. Cei doi călătoreau sau participau la evenimente publice , iar Eva părea că face parte din anturaj şi nu era însoţitoarea personală a lui Hitler. Era nevoie de acest aranjament pentru a păstra imaculată imaginea lui Hitler de salvator al naţiunii, bărbatul care se dedică în totalitate semenilor săi.

Görtemaker scrie că Hitler avea nevoie de susţinerea femeilor, iar liderul nazist spunea adeseori că: "Multe femei sunt atrase de mine pentru că sunt burlac ... este aceeaşi situaţie cu cea a unui actor; în momentul în care se căsătoreşte, celelalte femei îşi pierd interesul pentru el".

Totuşi, într-o discuţie privată, Hitler a fost auzit spunând că "o soţie ar fi o povară când trebuie să-mi îndrept atenţia spre alte probleme".

Scriitoarea precizează că - măritată sau nu - Eva devenea tot mai importantă în viaţa pe care Hitler o ducea - înainte de Al Doilea Război Mondial - la Berghof, cartierul său general din Bavaria.

La început relaţiei dintre cei doi, Eva s-a plâns deseori că Hitler îi acordă prea puţină atenţie şi a încercat să se sinucidă de două ori, mai mult pentru a-i atrage atenţia liderului nazist. După cea de-a doua tentativă, Hitler i-a asigurat Evei o casă în Munchen şi acces permanentă la Berghof. Eva a devenit un fel de stăpână la Berghof, iar toţi cei care frecventau acel loc trebuia să se poarte cu ea ca atare.

Citește și: BBC. Ceauşescu, ce preferinţe culinare avea

În 1937, de exemplu, Reinhard Spitzy, unul dintre asistenţii lui Joachim von Ribbentrop, ambasadorul Germaniei în Marea Britanie, a ajuns pentru prima dată la Berghof. Spitzy îl idolatriza pe Hitler şi a pătruns în locaţie cu o reverenţă, dar a rămas şocat să vadă cum liderul nazist este controlat de o tânără blondă cu bucle.

Deşi i s-a spus să nu vorbească despre cele întâmplate acolo, Spitzy s-a declarat devastat să afle că Hitler, despre care credea că ar duce o viaţă fără tentaţii şi dorinţe sexuale, este dominat de o femeie ca oricare alta.

Cât de normală era Eva este şi scopul investigaţiei realizate de Gortemaker, cea care şi-a propus să demonstreze că soţiile liderilor din Partidul Nazist nu erau doar simple funcţionare, care se conformau ordinelor, ci erau implicate activ în crimele care se comiteau în jurul lor.

Deşi Eva nu era membru în Partidul Nazist, Gortemaker spune că "asta nu însemna că se opunea ideologiei naziste. Din contră: viaţa ei, ca şi cea a celorlalţi oameni aflaţi în jurul lui Hitler, era dominată de obiectivul, atracţia şi setea de putere a lui Hitler".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel