€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Donald Trump pune presiune pe Iran şi ameninţă cu bombardamente

donald-trump-1_96351700 Sursa foto: Agerpres
 

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică Iranul cu bombardamente şi tarife secundare dacă acesta nu va ajunge la un acord cu Washingtonul în privinţa programului nuclear, transmite...

Într-un interviu acordat prin telefon postului NBC News, Trump a spus că oficiali americani şi iranieni discută, însă nu a dat detalii.

'Dacă nu încheiem un acord, vor fi bombardamente', a declarat el.

'Însă există o şansă ca, dacă ei nu încheie un acord, eu să le impun tarife secundare aşa cum am făcut acum patru ani', a adăugat preşedintele american.

În 2018, în primul său mandat, Trump a retras unilateral SUA din acordul nuclear de la Viena, care limita strict programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor. După ce SUA i-au reimpus sancţiuni drastice, Teheranul a încetat la rândul său să mai respecte termenii acordului, escaladând programul de îmbogăţire a uraniului, despre care afirmă că are exclusiv scopuri civile.

Potrivit dpa, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a respins duminică din nou purtarea de negocieri directe cu guvernul preşedintelui american Donald Trump.

'Noi am răspuns scrisorii preşedintelui SUA prin intermediul Omanului şi am respins varianta discuţiilor directe, dar suntem deschişi negocierilor indirecte', a afirmat Pezeshkian într-o reuniune de cabinet la Teheran.

Iranul nu se opune negocierilor, dar Statele Unite trebuie mai întâi să îşi corecteze 'conduita greşită' din trecut şi să creeze o nouă bază pentru încredere, a spus preşedintele Pezeshkian, citat de agenţia ISNA.

Într-o scrisoare către liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, Donald Trump a afirmat că Teheranul trebuie fie să negocieze un nou acord nuclear, fie să se confrunte cu o soluţie militară, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close