De la vinovăție la vindecare: Divorțul, discutat deschis în prima ediţie a emisiunii "Răspundem! Sâmbăta!"

Autor: Radu Leca

Emisiunea facilitează înțelegere temelor delicate din psihologie. Ediţia din 17.01.2026 a avut ca tematică “Divorţul - Schimbarea de identitate”.

Divorțul nu e doar un eveniment juridic, ci o schimbare de identitate, rutină și „hartă” emoțională. Pentru mulți oameni, separarea vine cu o combinație ciudată de ușurare și durere, ca și cum ai ieși dintr-o cameră fără aer, dar ai realiza că ai lăsat acolo o parte din tine. În psihologie, asta se vede des ca un proces de doliu, nu plângem doar persoana sau relația, ci și viitorul imaginat, rolurile, promisiunile, chiar și versiunea de sine care a sperat că „o să meargă”. 

„Uneori nu pierzi un om, ci ideea de acasă.” Te-ai surprins plângând ceva ce nu s-a întâmplat niciodată, dar ai crezut că va fi?

În primele săptămâni sau luni după divorț, emoțiile se amplifică în valuri, nu în linie dreaptă. Într-o zi te simți liber, în următoarea ești copleșit de regret sau anxietate, iar creierul îți rulează „filmul” cu toate scenele posibile, ce-ai fi putut spune, ce-ai fi putut schimba, ce-ar fi fost dacă. Asta nu e neapărat „slăbiciune”, ci modul minții de a încerca să recupereze controlul asupra unei pierderi.

 „Mintea repetă trecutul când nu se simte în siguranță cu viitorul.” Când apar aceste reluări mentale, te judeci sau le privești ca pe un semn că ești în proces de vindecare?

Unul dintre cele mai frecvente blocaje emoționale după divorț este amestecul dintre vinovăție și rușine. Vinovăția spune: „am făcut ceva greșit”, rușinea spune, „eu sunt greșit”. Din punct de vedere psihoterapeutic, diferența e importantă, fiindcă vinovăția ne obligă sa reparăm și să învățăm, pe când rușinea te împinge spre izolare și auto-atac. Un pas blând, dar solid, este să separi faptele de identitate. Cum adică? Decizia greșită nu te definește pe viață, iar o relație eșuată nu te transformă automat într-un „eșec”. 

„Nu ești povestea pe care ți-o spui când ești rănit.” Ce etichetă ți-ai lipit singur după divorț și cum te influențează ea în fiecare zi?

Furia e o altă emoție intensă care poate apărea: uneori clară („m-a trădat”), alteori difuză („viața e nedreaptă”), alteori întoarsă spre sine („de ce am acceptat asta?”). În terapie, furia e adesea văzută ca un gardian, ea păzește o rană mai moale, precum durerea, frica sau nevoia de respect. Dacă te apropii de furie cu curiozitate, nu cu frică, poți descoperi ce anume încearcă să protejeze. 

„Furia e adesea durerea care a învățat să strige.” Când te enervezi, ce bănuiești că îți lipsește cu adevărat: siguranță, apreciere, dreptate sau control?

Singurătatea după divorț nu înseamnă doar lipsa unui partener. Înseamnă schimbarea întregii infrastructuri a vieții: cine îți știe rutina, cine te întreabă seara cum a fost ziua, cu cine împărțeai deciziile mici. De multe ori, apare un gol în momentele banale, după muncă, în weekend, la sărbători. Paradoxal, unii oameni se simt mai singuri în prezența altora, pentru că au senzația că nimeni nu înțelege „pe bune” prin ce trec. 

„Singurătatea nu e absența oamenilor, ci absența conexiunii.” În ce momente ale zilei te apasă cel mai tare golul și ce fel de conexiune ți-ar prinde bine atunci?

Anxietatea post-divorț se leagă frecvent de incertitudine, financiară, locativă, socială, parentală, identitară. Creierul iubește predictibilitatea, iar divorțul o sfărâmă; de aici pot apărea tensiune în corp, insomnie, gânduri catastrofice și hiper-vigilență emoțională („o să mai pățesc asta iar”). O tehnică utilă, folosită în multe abordări terapeutice, este să delimitezi „ce pot controla azi” de „ce nu pot controla azi”, ca să nu trăiești zilnic într-o ședință imaginară de judecată cu viitorul. 

„Anxietatea e viitorul folosit pe post de dușman.” Care e cel mai mare „scenariu negru” care îți apare și ce acțiune mică ai putea face ca să îți recapeți un strop de control?

O schimbare subtilă, dar importantă, este modificarea stimei de sine. Mulți oameni, după divorț, se simt respinși, „nealeși” sau insuficienți, chiar dacă separarea a fost mutuală. Aici e util să înțelegi că valoarea ta nu este un referendum sentimental. Relațiile se termină din motive complexe: diferențe de nevoi, timing, rănile fiecăruia, comunicare, compatibilitate, context. Da, ai contribuția ta, dar nu ești singurul autor al poveștii. 

„Un final nu dovedește că n-ai meritat; dovedește doar că n-a funcționat.” Dacă ai vorbi cu tine ca și cu un prieten bun, ce ți-ai spune despre valoarea ta acum?

Mulți oameni trec și printr-o fază de „negociere” emoțională: încercări de a repara rapid, de a rămâne prieteni înainte ca rana să se închidă, de a umple golul prin muncă excesivă sau printr-o relație imediată. Nu e „greșit” să cauți alinare, dar merită să te întrebi dacă alinarea te ajută să simți și să procesezi, sau te ajută doar să eviți. În psihoterapie, evitarea emoțională costă,.emoțiile neprocesate se întorc, de obicei, ca oboseală, iritabilitate, atacuri de panică sau rigiditate în relații. 

„Ce nu simți la timp, simți mai târziu, de obicei mai tare.” Ce anume ai tendința să eviți cel mai mult: tristețea, frica, dezamăgirea sau ideea că ai greșit?

După divorț, părinții (dacă există copii) trăiesc adesea un dublu proces: durerea personală și responsabilitatea de a crea stabilitate pentru cei mici. Aici apar emoții amestecate, vinovăție („le-am stricat familia”), furie („nu e corect”), neputință, dar și motivația de a face mai bine. Un cadru sănătos este să privești familia ca pe un sistem care se transformă, nu dispare: copilul are nevoie de predictibilitate, de coerență și de părinți suficient de reglați emoțional. Perfecțiunea nu e cerința; consistența și grija sunt. 

„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți.” Ce mesaj ai vrea să primească copilul tău despre iubire și siguranță, chiar și într-o familie schimbată?

Un aspect des trecut cu vederea este corpul. Divorțul poate activa răspunsuri fiziologice de stres, tensiune musculară, probleme digestive, schimbări de apetit, migrene, scăderea libidoului sau, dimpotrivă, căutarea intensă a confirmării. Corpul „ține scorul”, iar vindecarea emoțională nu e doar intelectuală. Somnul, mișcarea blândă, alimentația cât de cât stabilă, rutina și contactul cu natura devin intervenții psihologice, nu doar „sfaturi de lifestyle”.

 „Nu te poți gândi spre calm dacă trăiești în epuizare.” Dacă ai trata corpul ca pe un aliat care ți-a dus greul, ce ai schimba în rutina ta de azi?

Pe măsură ce trece timpul, apare o oportunitate de reconstrucție a identității: cine sunt eu în afara rolului de soț/soție? Ce valori sunt ale mele, nu moștenite din cuplu? Ce îmi doresc, realist, în următorii ani? Terapia sau un proces de auto-reflecție ghidată poate ajuta enorm: să observi tipare (de atașament, de comunicare, de alegere a partenerilor), să vindeci rănile vechi care s-au activat în cuplu și să înveți limite sănătoase. 

„Nu te reconstruiești ca să dovedești ceva, ci ca să te regăsești.” Ce parte din tine a fost micșorată în relație și ar merita să crească acum?

Un pas matur emoțional este integrarea, să poți ține în același timp adevăruri aparent opuse. Poți recunoaște că ai iubit și totuși s-a terminat. Poți accepta că ai greșit și totuși meriți compasiune. Poți simți dor și totuși să nu te întorci într-un loc care te rănea. Integrarea nu șterge durerea, dar îi dă sens și o face purtabilă.

 „Vindecarea nu înseamnă să nu mai doară, ci să nu te mai conducă durerea.” Ce adevăruri opuse despre divorțul tău ai putea accepta simultan, fără să te rupi în două?

Schimbările emoționale după divorț sunt, de multe ori, schimbări de maturizare psihologică. Nu pentru că divorțul ar fi „bun”, ci pentru că te pune față în față cu nevoile tale reale, cu limitele tale, cu felul în care iubești și te lași iubit. Și, da, procesul are zile grele. Dar dacă îi dai spațiu, ritm și sprijin, devine o trecere spre o viață mai congruentă. 

„Ai voie să începi din nou, chiar dacă nu ai terminat de plâns.” Care ar fi un semn mic, concret, că începi să te întorci spre tine: o decizie, un obicei, o conversație sau o alegere de a cere ajutor?

Întrebări concrete 17.01.2025 utilizate în emisiunea “Răspundem! Sâmbăta! 

Realizator Mihail Jianu, moderator Dana Iancu, invitat voce ultrapsiholog Radu Leca.

1) Ce emoție apare cel mai des după divorț (tristețe, furie, ușurare, frică) și ce pare să o declanșeze?  

2) Care sunt momentele din zi în care simți că „te lovește” cel mai tare schimbarea și de ce tocmai atunci?  

3) Ce parte din tine simți că s-a pierdut odată cu relația și ce parte simți că s-a eliberat?  

4) Cum s-a schimbat dialogul tău interior după divorț: e mai critic, mai blând sau mai confuz?  

5) Ce ți-ai reproșat cel mai mult și cât din asta e responsabilitate reală versus auto-pedeapsă?  

6) Ce ai fi avut nevoie să auzi (de la fostul partener sau de la tine) ca să închizi un capitol cu mai multă pace?  

7) Ce faci cu furia ta: o exprimi, o înghiți, o transformi în muncă, o descarci pe alții?  

8) Când te simți singur/ă, ce anume îți lipsește: persoana, rutina, validarea, siguranța sau planul de viitor?  

9) Ce obiceiuri ai schimbat după divorț (somn, mâncare, alcool, social media, sport) și ce rol emoțional au ele?  

10) Ce comportamente noi au apărut ca „strategie de supraviețuire” (evitare, control, perfecționism, izolare, impulsivitate)?  

11) Cum reacționezi când primești vești despre fostul partener și ce îți spune asta despre atașamentul tău?  

12) Ce situații îți activează gelozia, comparația sau sentimentul de „înlocuire”?  

13) Ce ți-e mai greu: să lași trecutul în pace sau să te uiți la viitor fără să te sperii?  

14) Cum s-a schimbat încrederea ta în oameni după divorț? Dar încrederea în tine?  

15) Ce limite ai învățat că trebuie să pui acum, pe care înainte le încălcai ca să „menții pacea”?  

16) Ce tipar repetitiv observi în relațiile tale (alegere de partener, comunicare, conflict, retragere) și de unde crezi că vine?  

17) Ce simți când îți amintești momentele bune: recunoștință, dor, tristețe, confuzie?  

18) Ce simți când îți amintești momentele grele: rușine, vină, furie, neputință?  

19) Dacă ai putea rescrie un singur moment-cheie, care ar fi și ce ai face diferit?  

20) Cum arată pentru tine „iertarea”: împăcare, detașare, înțelegere, sau doar încetarea războiului interior?  

21) Cum s-a schimbat felul în care te raportezi la intimitate și sexualitate după divorț?  

22) Ce îți e mai greu: să fii singur/ă sau să fii vulnerabil/ă într-o relație nouă?  

23) Ce semnale din corp îți arată că ești stresat/ă (tensiune, insomnie, nod în gât, stomac) și cum răspunzi la ele?  

24) Ce faci când apare anxietatea: te agăți de control, cauți reasigurare, amâni decizii, te grăbești?  

25) Care sunt „declanșatorii” tăi principali (sărbători, locuri, melodii, poze, mesaje) și cum îi gestionezi?  

26) Cum s-a schimbat cercul tău social: cine a rămas, cine s-a îndepărtat, cine te surprinde plăcut?  

27) Ce rol joacă acum munca în viața ta: refugiu, reconstrucție, evitare, validare?  

28) Ce înseamnă pentru tine o relație sănătoasă azi, față de cum o defineai înainte de divorț?  

29) Ce ai învățat despre nevoile tale emoționale (siguranță, respect, autonomie, apropiere) și cum le poți exprima clar?  

30) Care ar fi un semn mic, dar real, că te vindeci: ce ai face diferit într-o zi obișnuită?