Europa se confruntă cu o dependență ridicată de resurse, ceea ce o face vulnerabilă în fața crizelor actuale. Dumitru Chisăliță a spus care este greșeala pe care a făcut-o Europa.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit despre direcția greșită a politicilor energetice europene și a explicat că, spre deosebire de Statele Unite, China și statele din Orientul Mijlociu, care investesc masiv în energia nucleară, Europa ignoră calculele tehnice și economice.
„Statele Unite au dezvoltat fracturarea hidraulică, în China este o febră a construcției de centrale nucleare - vreo 10 erau în lucru de-a lungul Fluviului Galben. Europa... Nici una, nici alta. Nici rezerve prea mari nu are, nu se orientează nici spre noile tehnologii. A pus totul pe centralele eoliene și panourile solare, o politică costisitoare cu stocarea dificilă”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„China, într-adevăr, are numărul cel mai mare de centrale în construcție, dar, ca și zonă, cele mai multe centrale nucleare se construiesc în Orientul Mijlociu, adică în țările care sunt printre cele mai mari țări producătoare de petrol sau chiar deținătoare de resurse importante de petrol, deci sunt țările care investesc cel mai mult în energia nucleară.
E un element interesant și care, cel puțin din perspectiva asta, ar trebui să dea de gândit multor factori de decizie din Europa și chiar din România.
Din păcate, în Europa, în ultimii ani, inginerii și economiștii au fost înlăturați și au fost înlocuiți cu foarte mulți filozofi. Nu o zic într-un sens rău al cuvântului, tot respectul pentru filozofi, dar până la urmă proiecțiile și viitorul se stabilesc prin calcule: calcule tehnice și calcule economice. Acestea sunt cele care trebuie să fie preponderente”, a spus Dumitru Chisăliță.
Dumitru Chisăliță a explicat că Europa este foarte dependentă de resurse energetice și este normal să caute alternative precum energia eoliană și solară. Potrivit acestuia, singura problemă este că aceasta s-a concentrat doar pe aceste surse și nu a optat pentru un mix echilibrat.
„În același timp, trebuie să spunem că Europa are un grad de dependență de resurse la nivel mediu undeva la 56%, iar pentru țiței ajunge la 90%, pentru gaze naturale ajunge la 87%, dependența de cărbune a Europei este mai mare de 40-45%. Adică dependența față de aceste resurse este una foarte ridicată și este normal să încerce să caute și altceva. Nu este neapărat o abordare greșită că a mers către energie eoliană și solară.
Din punctul meu de vedere, abordarea greșită e că ne-am dus doar către această energie și nu am mers pe un mix care să rămână echilibrat. Adică venim și cu un aport din această energie, dar în același timp ne dezvoltăm calități, cantități și coridoare care să ne permită prezența energiei securitare, care poate să facă față unor situații cum sunt cele din ziua de astăzi.
Astăzi, din păcate, nu avem un aport solar aproape deloc, avem o problemă reală în ceea ce privește partea legată de vânt, și atunci, cumva, singurele surse pe care ne putem baza sunt cele securitare”, a spus Dumitru Chisăliță la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci