EXCLUSIV  Dan Barna, afaceri cu “Ciuma Roșie”. Lista contractelor cu sistemul ale candidatului anti-sistem la președinție

Dan Barna/ foto Agerpres
Dan Barna/ foto Agerpres

Dc News prezintă, astăzi, lista completă a afacerilor cu statul pe care le-a derulat firma de consultanță a lui Dan Barna.

Presa a dezinformat, în ultimele luni, de când Barna a intrat în cursa prezidențială, anunțând că suma contractelor cu statul ale noii vedete politice s-ar ridica la 400.000 de euro. Săpând mai adânc în afacerile politicianului, suma pe care am găsit-o este aproape dublă și se situează la valoarea de peste 700.000 de euro. Iar banii vin, cu toții, din contracte finanțate cu fonduri europene. Ceea ce este foarte bine. Rea este ipocrizia de a diaboliza contractele încheiate cu statul, corupt, evident, în timp ce faci afaceri bănoase cu instituțiile statului. Și cu adversarii politici: 90 la sută dintre instituțiile publice care i-au atribuit contracte firmei lui Barna fiind conduse, la momentul încheierii lor, de către oamenii PSD. Restul: instituții controlate de fostul PDL sau de actualul PNL.

Vorbim despre societatea privată de consultanță pentru afaceri și management SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, companie unde Dan Barna a deținut calitatea de asociat până în anul 2016, când a ajuns la nivel de vârf în USR. Și la care, de asemenea, soția sa a deținut calitatea de administrator. Despre modificările structurii acționariatului companiei urmează să facem refeire mai jos, însă, cu adevărat spectaculos este faptul că partenerii de afaceri pe bani publici ai SC Grupul pentru Consultare și Dezvoltare DCG SRL sunt, în majoritatea lor, de la PSD.

Radu Stroe poate zice din nou: S-a întâmplat în mandatul meu

Lista instituțiilor sau entităților care au atribuit firmei lui Barna contractele începe cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", din Cluj Napoca, autoritate care, la momentul derulării contractului, se afla în siajul PDL Cluj și a oamenilor lui Emil Boc. Actual primar PNL. O altă instituție cu care SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL a avut relații contractuale, în anul 2013, este Ministerul Administrației și Internelor. Condus, la acel moment, de ex-liberalul Radu Stroe, unul dintre fondatorii Uniunii Social Liberale, un adversar al politicilor lui Traian Băsescu și al abuzurilor din justiție. Iar Radu Stroe a deținut, până în 2016, când Barna a intrat în Parlament, funcția de deputat PSD, după ce, anterior, trecuse pe la ALDE și pe la UNPR, partid fondat și condus de Gabriel Oprea.

Barna, omul Justiției sau al Ministerului Justiției?

Altă instituție, alt PSD-ist cu care a lucrat Dan Barna. Este vorba despre Ministerul Justiției, care, în 2014, când s-a perfectat contractul, era condus de actualul senator social-democrat Robert Cazanciuc. Dar mai vorbim și despre Consiliul Județean Ialomița, din anul 2010, condus, la acel moment, de baronul local PSD Vasile Cristian Ciupercă.

A fost bine în 2014 la Mazăre, domnule Barna?

În 2014, când Dan Barna primea un contract de la Prefectura județului Constanța, prefect în funcție era Radu Volcinschi, propus de PSD, ex-colaborator în cadrul Primăriei Municipiului Constanța al lui Radu Mazăre și un apropiat al lui Nicușor Constantinescu.
Alte contracte, despre care presa nu a făcut referire până acum, sunt încheiate cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, instituție din fieful PNL. Dar mai putem aminti și contracte încheiate cu diverse asociații locale, cum ar fi Grupul de Acțiuni Locale Transcarpatica (unde membru în Consiliul de Administrație este un anume Ilie Florin Achim care, în anul 2012, a candidat pentru un post de consilier local al Orașului Codlea, din partea PSD), sau de Asociația Transilvania Nord, deținută de consiliile județene Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Satu Mare și Sălaj.

Dar la Paul Stănescu, baronul PSD?

Însă, chiar în timp ce Dan Barna se lupta, la greu, cu Guvernul PSD, controlat de Liviu Dragnea, urmașii USR-istului, care au preluat de la acesta părțile sociale din SC Grupul de Consultană pentru Dezvoltare DCG SRL luau un contract gras de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus, în august 2018, de baronul PSD de Gorj, fost partener politic al lui Liviu Dragnea, Paul Stănescu.

E sau nu abonament la contractele cu statul?

2.577.648,88 lei, cu TVA inclusă, este valoarea contractelor încheiate de compania lui Dan Barna, pe fonduri europene atribuite de instituțiile statului. Unele mai spectaculoase decât altele. Iată lista acestor afaceri:

· La data de 26 ianuarie 2010, Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj Napoca a atribuit, prin licitație deschisă, având ca și criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut, un contract de achiziții de servicii de formare profesională, cursurile fiind susținute la Prorectoratul de Cercetare și Evaluare din Cluj. Deși, conform anunțului de atribuire, autoritatea contractantă arăta că au fost două oferte depuse, nu face referire la câte oferte au fost declarate și admisibile. Cert este, însă, că această afacere a fost adjudecată de SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, care a cerut un preț de 185.604,3 lei cu TVA, ceea ce, în 2010, echivala cu 53.029,8 euro.

· În 18 februarie 2010, Consiliul Județean Ialomița (PSD) atribuia firmei lui Dan Barna un contract în valoare de 86.878,33 lei cu TVA (24.828,38 euro) pentru derularea unui contract de prestări servicii vizând furnizarea de instruire în vederea participării la o sesiune cu tema "Management de proiect", la care se adaugă o altă sesiune denumită "Planificarea strategică la nivelul autorităților publice locale", precum și la o sesiune cu numele "Managementul Parteneriatelor".

· La 4 septembrie 2013, sub guvernarea Ponta, firma lui Dan Bara dă lovitura. Ministerul Administrației și Internelor încheie cu aceasta un contract în valoare de 992.593,96 lei cu TVA (220.576,44 euro). Scopul? Conform caietului de sarcini, SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL a elaborat și tipărit ghiduri de procedură, a machetat și tipărit fluturași informativi privind rețeaua SISOP, a organizat și desfășurat activități de instruire a personalului din rețeaua SISOP și a oferit consultanță aferentă acelor servicii necesare implementării proiectului denumit "Dezvoltarea Capacității Instituționale a Minsterulu Administrației și Internelor în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii și al aplicării aquis-ului comunitar". Șapte luni a fost durata contractului, iar, inițial, autoritatea contractantă a pus la bătaie suma de 3.618.125 de lei fără TVA, firma lui Dan Barna fiind desemnată câștigătoare după ce a ofertat 800.479 lei fără TVA.

· În octombrie 2014, an al alegerilor prezidențiale în România, chiar în campania electorală, compania controlată de Dan Barna și de soția sa este contractată de Ministerul Justiției. Condus de PSD-istul Robert Cazanciuc, așa cum am arătat mai sus. La acel moment, MJ încheia un acord-cadru vizând achiziția de servicii necesare asistării instituției, în calitate de operator de program pentru procesul de gestionare a programelor de finanțare din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Serviciile au fost împărțite pe categorii, iar categoriile pe loturi. Astfel, s-a urmărit efectuarea unei evaluări tehnico-financiare a programelor și a cererilor de finanțare dispuse în cadrul apelului de proiecte ce urma a fi lansat în cadrul Programului RO-20. De asemenea, era vizată valorificarea conformității procedurilor de achiziție și monitorizarea controlului proiectelor, precum și verificarea rapoartelor financiare pentru trei programe de finanțare. Este vorba despre "Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex", despre "Cooperarea și întărirea capacității judiciare" și despre "Servicii corecționale, inclusiv sancțiuni non-privative de libertate". Iar loturile au fost atribuite separat. SC Grupul de Consultanță pentru Dezoltare DCG SRL, a lui Dan Barna, a încheiat, în aceeași zi de 17 octombrie 2014, un contract vizând lotul 2 (care include toate cele trei programe descrise mai sus), încasând pentru aceasta suma de 177.291,52 lei cu TVA (40.293,5 euro). Iar alt contract, care vizează lotul 4 (care, de asemenea, include toate cele trei programe), a fost încheiat de firma lui Dan Barna cu Ministerul Justiției "PSD-ist", pentru suma de 352.656,24 lei cu TVA (80.142,3 euro).

· Pentru că aminteam, mai sus, de o afacere derulată cu o instituție condusă, la vremea respectivă, de un apropiat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, este relevant un contract încheiat de SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare SRL cu Instituția Prefectului Județului Constanța, în data de 17 octombrie 2014. Tot în campania electorală din anul 2014. Prefectura a achiziționat, prin cumpărare directă, servicii de formare profesională acreditată. Concret, compania care urma să lucreze la acest proiect trebuia să asigure organizarea a cinci media traininguri, în cinci țări partenere afiliate la un proiect denumit DOOA. Aceste sesiuni de media-training s-au derulat în România (la Constanța), în Bulgaria (la Stara Zagora), în Georgia (la Batumi), în Republica Moldova (la Chișinău) și în Turcia (la Kastamonu). Iar cerințele erau destul de mari pentru derularea acestor sesiuni, în sensul că furnizorul avea obligația de a asigura realizarea media-trainingurilor în limba oficială a organizațiilor beneficiare, să pună la dispoziția fiecărui participant în parte, la finalul trainingului, prezentările printate precum și câte un CD cu înregistrările din timpul interviurilor video, să asigure, în fiecare țară, câte trei zile de media traiding, cu 12 participanți pe fiecare curs, să asigure serviciul de închiriere a sălii pentru cei 12 cursanți, în locații centrale din orașele respective, dar să asigure și două pauze de cafea și un prânz constând în bufet suedez, în fiecare zi, pentru cei 12 participanți. Iar surprinzător este că, pentru încheierea acestui contract, Prefectura Constanța a pus la bătaie, la vremea respectivă, suma de 132.108 lei fără TVA, bani care nu includeau serviciile de cazare, masă și închirierea spațiilor. Firma lui Dan Barna a câștigat contractul deoarece a solicitat ca, pentru serviciile estimate de autoritatea contractantă la 132.108 lei fără TVA, un preț halucinant de... 2.730,2 lei cu TVA. Adică 620,5 euro. O adevărată performanță ce nu mai necesită niciun fel de comentarii.

Jumătate din firma de succes, vândută cu 400 de lei

Iar contractele companiei SC Grupul de Consultanță pentru Dezvolare DCG SRL cu statul au continuat și în 2017, respectiv în 2018, după ce Dan Barna a părăsit structura acționariatului. Însă, așa cum vom vedea în continuare, există semne de întrebare dacă Barna a părăsit firma de tot, el fiind, încă, legat de această afacere prin intermediul partenerului său.


Pornind de la istoricul companiei, aflăm de la Registrul Comerțului că societatea despre care vorbim a luat ființă în data de 26 februarie 2007, având patru asociați persoane fizice, cu participație egală de 25% la capitalul social: Ana Laura Buzatu, George Horia Ion Ionescu, Dumitru Dragoș Jaliu și Ilie Dan Barna. Încă de la fondare, societatea în cauză a fost administrată de către Olguța Dana Totolici, soția liderului USR.


În 28 ianuarie 2009, asociații Buzatu și Ionescu, care mai dețin afaceri în domeniul fondurilor europene, au luat hotărârea să cesioneze toate acțiunile deținute la SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL către partenerii Dragoș Jaliu și Dan Barna. Iar, în data de 30 iunie 2016, după alegerile locale, Dan Barna îi vinde, cu 400 de lei, jumătate din firmă lui Dragoș Jaliu. Iar, dacă luăm în calcul faptul că, până în data de 27 ianuarie 2017, Dan Barna a mai făcut parte, ca asociat persoană fizică, și din compania SC Risky Business SRL, el cedându-i și acțiunile de la această societate aceluiași Dragoș Jaliu, putem afirma, fără să greșim, că între cei doi este o relație mai mult decât apropiată.

Serviciile, la serviciu

Recent, aveam să aflăm că este coleg de serviciu cu soția fostului prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, Dorina Coldea. Ea însăși angajată la SRI. Mai exact, ambii predau la Școala Națională de Studii Politice și Administrațive (SNSPA). Dorina Coldea este lector universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, în timp ce partenerul de business al lui Dan Barna este conferențiar universitar la Facultatea de Administrație Publică din cadrul aceleiași universități.
Iar despre Dragoș Jaliu există și alte informații la fel de spectaculoase. Anul acesta, pe 12 martie, în structura acționariatului SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL au fost cooptați asociați noi, respectiv soția lui Dragoș Jaliu, Felicia Mirela Jaliu, Alexandra Raluca Preluca și Ana Cristina Pojoga. Aflăm, de asemenea, că noul asociat din firma lui Dan Barna, Ana Cristina Pojoca, este fiica lui Dan Ioan Pojoca partener de afaceri cu Iulian Herșcovici, Radu Lupu și Pompiliu Constantin Mihai, cei care controlează un grup de companii care activează în domeniul militar, SC Interactive Systems & Business Consulting SRL și SC Interactive Technical Services SA. Prima dintre companii a dezvoltat, pentru Armata Română, sistemul denumit C2 (Command and Control), pe care un grup american, controlat de lobby-stul Ellion Broidy, un apropiat al lui Donald Trump, ar fi vrut să-l modernizeze, prin încheierea unui contract important cu statul român. Afacerea, pentru care s-au pregătit să liciteze și românii de la Interactive Systems & Business Consulting SRL, a picat, americanii retrăgându-se și aducând grave acuze statului român. Modernizarea sistemului militar în cauză a fost gândită, încă din timpul Guvernului Cioloș, de către Ministerul Apărării Naționale, în condițiile în care Dan Barna a ocupat, o perioadă, funcția de secretar de stat în Cabinetul condus de actualul său partener de alianță electorală, Dacian Cioloș.

Noi contracte cu "ciuma roșie", în mandatul lui Dăncilă

Plecând de la aceste informații, aflăm că, după ce Dan Barna a părasit structura acționariatului, SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL a continuat să deruleze contracte cu statul. Ne aflăm, deja, în epoca "Dragnea" și a guvernului "Ciumei Roșii", hulite la extrem de Dan Barna și de asociații săi politici.


Atfel, pe 18 ianuarie 2017, prin cumpărare directă, Grupul de Acțiune Locală Transcarpatica din Bacău, încheie cu societatea în cauză un contract vizând furnizarea de servicii de formare profesională, plătind, în schimbul serviciilor, 1.428 de lei. O sumă identică, acordată în aceeași zi, a fost plătită de Asociația Transilvania Nord, pentru servicii similare. Aceeași sumă și aceleași servicii au fost plătite și contractate de la firma lui Barna, în 19 ianuarie 2017, de către Asociația Grup de Acțiune Locală Răsăritul Țării Făgărașului.


Iar lucrurile nu se opresc aici. Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a încheiat, în 2 ianuarie 2017, cu firma lui Dan Barna, preluată de Dragoș Jaliu, un contract în valoare de 129.710 lei cu TVA (28.824,4 euro) pentru furnizarea de servicii de consultanță în elaborarea de proiecte din fonduri europene, în cadrul programului POCU 2014-2020.


Aceeași autoritate contractantă a parafat, la data de 17 ianuarie 2018, cu SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, un contract în valoare de 44.150 lei cu TVA (9.811,2 euro), pentru prestarea de servicii de consultanță în vederea elaborării de proiecte din fonduri europene, în cadrul programului Interreg VA România-Ungaria, pentru care, în aceeași zi, între cele două entități, a fost parafat un alt contract, în valoare de 55.188,63 lei cu TVA (12.264,14 euro).


Surpriza o aduce ultimul contract identificat pe SEAP la care a participat firma lui Dan Barna, chiar anul trecut, încheiat cu cel mai dur nucleu al "Ciumei Roșii" din Guvernul Dăncilă. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a achiziționat, în data de 2 august 2018, sub ministeriatul baronului PSD de Gorj Paul Stănescu, servicii de formare profesională a personalului AM POCA și al direcțiilor de resort din cadrul ministerului. Atunci, s-a încheiat un acord cadru cu un grup de trei companii. Este vorba despre SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, a lui Dan Barna, dar preluată de Dragoș Jaliu, SC Agrafics Communication SRL și SC Smart Integration SRL. Valoarea contractului este de 1.065.030,2 lei cu TVA, adică 236.673,4 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel