Doi angajați ai ambasadei Israelului din Washington au fost împușcați mortal miercuri seară, în apropierea Muzeului Evreiesc din capitala americană, în cadrul unui incident care ridică semne de întrebare cu privire la motivațiile antisemite ale atacatorului. Suspectul, un bărbat de 30 de ani care a strigat „Palestina liberă” în momentul reținerii, a fost arestat imediat după atac. Israelul a reacționat la nivel oficial.
Update:
Incidentul a avut ecou imediat în rândul liderilor israelieni, care au transmis mesaje de solidaritate și condamnare. Președintele Isaac Herzog a reacționat dur, exprimându-și emoția profundă și subliniind natura antisemită a atacului.
„Acesta este un act josnic de ură şi antisemitism care a curmat vieţile a doi tineri angajaţi ai ambasadei Israelului. Inimile noastre sunt alături de rudele celor ucişi, iar rugăciunile noastre imediate se îndreaptă către cei răniţi”, a transmis Herzog pe rețelele sociale.
Liderul de la Ierusalim s-a declarat „devastat” și a dat asigurări că valorile poporului israelian nu vor fi învinse de ură sau violență. El a reafirmat sprijinul față de comunitatea evreiască din Statele Unite și parteneriatul strâns dintre cele două națiuni.
„Suntem alături de comunitatea evreiască din Washington D.C. şi din întreaga SUA. America şi Israelul vor fi unite în apărarea poporului nostru şi a valorilor noastre comune. Teroarea şi ura nu ne vor distruge”, a adăugat președintele israelian, potrivit agenției dpa.
La rândul său, premierul Benjamin Netanyahu a vorbit despre contextul mai larg al antisemitismului în creștere și a avertizat asupra intensificării discursului violent la adresa Israelului.
„Vedem preţul teribil al antisemitismului şi al incitării sălbatice împotriva statului Israel. Calomniile omorului ritual împotriva Israelului sunt în creştere şi trebuie combătute până la capăt”, a declarat prim-ministrul într-un comunicat oficial.
Netanyahu a anunțat că a ordonat consolidarea măsurilor de securitate în toate reprezentanțele diplomatice israeliene din lume, în contextul temerilor privind alte posibile atacuri.
„Am dat ordin să fie întărite măsurile de securitate în misiunile israeliene din întreaga lume şi să fie crescută protecţia reprezentanţilor statului”, a precizat el.
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a confirmat că autoritățile israeliene colaborează îndeaproape cu cele americane în gestionarea crizei. El a subliniat că diplomații și personalul misiunilor externe ale Israelului sunt vizați tot mai frecvent de amenințări.
„Israelul nu va ceda în faţa terorii”, a spus Saar într-un mesaj public.
O reacție fermă a venit și din partea ministrului de finanțe, Bezalel Smotrich, care a legat acest atac de ostilitatea generalizată îndreptată împotriva statului evreu, similară cu cea manifestată în atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.
„Acest popor este mai puternic decât orice ură şi va învinge dorinţa ucigaşă a duşmanilor săi”, a afirmat Smotrich.
Tragedia din Washington a fost condamnată și de lideri americani. Președintele Donald Trump a catalogat atacul drept o expresie evidentă a antisemitismului și a cerut acțiuni urgente pentru combaterea acestui fenomen.
„Aceste crime oribile din Washington D.C., având la bază, în mod evident, antisemitismul, trebuie să se încheie ACUM!”, a scris Trump pe Truth Social. „Ura şi radicalismul nu au ce căuta în SUA. Condoleanţe familiilor victimelor. Este atât de trist că se pot întâmpla astfel de lucruri!”
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a transmis un mesaj clar în care a condamnat dur atacul și a promis că cei vinovați vor fi trași la răspundere.
„A fost un act grosolan de violenţă laşă şi antisemită. Să nu vă faceţi iluzii: îi vom găsi pe cei responsabili şi îi vom aduce în faţa justiţiei”, a transmis oficialul american pe platforma X.
Știre inițială:
Un incident armat petrecut miercuri seară în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington D.C. a dus la moartea a doi membri ai personalului Ambasadei Israelului în Statele Unite. Un bărbat și o femeie, ambii angajați ai ambasadei, au fost împușcați mortal în apropiere de intersecția străzilor 3rd și F din sectorul de nord-vest al capitalei americane — o zonă situată în imediata vecinătate a muzeului, dar și a birourilor FBI și ale procurorului federal.
Potrivit autorităților locale, presupusul autor al atacului, care a fost observat înainte de incident plimbându-se în fața muzeului, a fost prins la scurt timp. Șefa poliției din Washington, Pamela Smith, a anunțat că suspectul, identificat ca Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, nu mai avusese până acum antecedente sau interacțiuni cu forțele de ordine. În momentul arestului, bărbatul a strigat „Palestina liberă, Palestina liberă”, conform relatărilor poliției.
Smith a subliniat, de asemenea, că autoritățile nu primiseră niciun avertisment anterior referitor la vreo amenințare teroristă sau la un potențial atac motivat de ură.
Potrivit lui Tal Naim Cohen, purtător de cuvânt al ambasadei israeliene la Washington, victimele participau la un eveniment comunitar desfășurat în cadrul muzeului atunci când au fost împușcate „de la mică distanță”.
Ambasadorul israelian în SUA, Yechiel (Michael) Leiter, a precizat că cei doi erau un cuplu logodit care urma să se căsătorească. El a adăugat că a discutat despre incident cu președintele american Donald Trump prin intermediul platformei Truth Social, oferindu-și condoleanțele familiilor îndurerate și catalogând atacul drept un act de antisemitism.
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat că este în legătură directă cu autoritățile americane pentru a monitoriza ancheta în desfășurare privind atacul comis asupra celor doi funcționari israelieni.
Kristi Noem, secretarul american pentru securitate internă, a confirmat decesul celor doi angajați ai ambasadei:
„Investigăm în mod activ şi acţionăm pentru a obţine mai multe informaţii pentru a le împărtăşi”, a scris Noem pe X. „Vom aduce acest făptuitor depravat în faţa justiţiei”, a adăugat ea.
La rândul său, directorul FBI, Kash Patel, a anunțat că agenția federală a fost informată imediat despre eveniment:
„În timp ce lucrăm cu (Departamentul de poliţie metropolitan) pentru a răspunde şi a afla mai multe, imediat, vă rugăm să vă rugaţi pentru victime şi familiile lor”, a scris el pe aceeași platformă.
Reacțiile din partea diplomației israeliene au continuat. Danny Danon, ambasadorul Israelului la Națiunile Unite, a condamnat atacul:
„Rănirea diplomaţilor şi a comunităţii evreieşti depăşeşte o linie roşie”, a avertizat el într-o postare pe X. „Suntem încrezători că autorităţile americane vor lua măsuri ferme împotriva celor responsabili pentru acest act criminal”, a mai spus Danon.
În urma atacului, procurorul general Pam Bondi și procurorul federal pentru districtul Columbia, Jeanine Pirro, s-au deplasat la fața locului pentru a coordona reacția oficială și pentru a susține investigația în curs, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Israelul extinde ofensiva în Gaza, în timp ce negocierile pentru pace stagnează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu