Comodă cu 95.000 euro, găsită de un român. Gest incredibil

Samuel Stănici, un timişorean în vârstă de 33 de ani a găsit într-o comodă cumpărată de la o persoană de pe internet suma de 95.000 de euro ascunşi într-o casetă. Tânărul, tată a 4 copii, nu s-a gândit nicio clipă să păstreze banii, considerând că este supus unui test de omenie, pe care era decis să-l treacă.

"N-a fost o stare chiar aşa plăcută să te simţi cu atâţia bani. Prin asta mi-am dat seama că nici banii aceştia te fac atât de fericit. Ştiam că nu-s banii mei, nu m-am simţit nicio clipă legat de ei. Nici măcar o clipă nu m-am gândit că-s banii mei şi că m-am îmbogăţit peste noapte", a spus Samuel, potrivit antena3.ro.

Tânărul spune că persoana de la care a cumpărat comoda a fost la fel de surprinsă ca şi el de suma de bani găsită în mobilă.

"Vânzătorul a fost destul de surprins, nici el nu ştia absolut nimic de bani. Lucrurile au fost de aşa natură încât el n-ar fi aflat niciodată de banii aceştia. Domnul nici el nu ştie exact. Şi-a dat şi el cu părerea. Tatăl lui a decedat şi a presupus că banii ar proveni dintr-o vânzare, ceva imobile. Probabil din direcţia aceea au ajuns banii", a declarat Samuel Stănici.

Recompensă de 9500 de euro

Fostul proprietar al mobilei cumpărate de Samuel Stănici de pe internet a decis să-l răsplătească pe timişorean cu suma de 9.500 de euro, reprezentând 10% din suma totală.

"Eu consider că a fost şi o încercare şi o binecuvântare. La urma urmei şi persoana respectivă mi-a dat nişte bani (10% din sumă) şi a fost şi el mulţumit şi eu foarte mulţumit şi pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu că au decurs lucrurile bine"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel