€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Coaliţia, prima şedinţă după demisia surpriză a lui Iohannis

iohannis_97379600 foto: Octav Ganea, Inquam Photos
 

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit luni în biroul preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan, pentru prima şedinţă oficială după anunţul demisiei preşedintelui Klaus...

Întâlnirea a avut loc la scurt timp după ce liderii politici au fost prezenţi la Palatul Cotroceni. La discuţii au participat premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL Ilie Bolojan, liderul UDMR Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian, reprezentantul grupului minorităţilor naţionale din Parlament.

Strategia coaliţiei pentru perioada de tranziţie

Tema principală a şedinţei a fost gestionarea perioadei de tranziţie până la preluarea mandatului de către un nou preşedinte, precum şi stabilirea unei strategii politice comune în contextul schimbării de la vârful statului.

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României, precizând că va părăsi oficial Palatul Cotroceni pe 12 februarie.

Decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona înainte de finalul mandatului a generat deja numeroase reacţii în mediul politic şi în rândul analiştilor. Următoarele zile vor fi decisive pentru stabilirea paşilor procedurali care vor urma, iar coaliţia de guvernare va trebui să gestioneze atât aspectele constituţionale, cât şi provocările politice care decurg din această schimbare majoră.

Mesajul candidatului comun al coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale

Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, a declarat că numirea lui Ilie Bolojan în funcţia de preşedinte interimar al României nu influenţează cu nimic decizia Partidului Naţional Liberal de a-i susţine candidatura la Cotroceni.

„De când a început discuţia despre această posibilă candidatură aţi examinat intens şi cu oarecare poftă ipoteza că nu voi fi susţinut. Voi fi susţinut. Astăzi am avut aici o întâlnire. Doamna primar, domnul primar v-au spus ce s-a discutat. V-am spus cu un răspuns hotărât: prezenţa domnului Ilie Bolojan, de bun augur, în opinia noastră, ca preşedinte interimar la Cotroceni, nu are niciun influenţă, nu afectează cu nimic decizia Partidului Naţional Liberal, că vorbim de domnul Bolojan acum, de a susţine un candidat, luată deja de partid. Nu am mai mult decât atât ce să spun”, a afirmat Antonescu, la Parlament, întrebat dacă există posibilitatea să nu mai fie susţinut în cursa pentru Cotroceni, după ce Ilie Bolojan va prelua interimatul în fruntea ţării.

Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close