Cine este Silviu Predoiu, nou șef interimar al SIE

general-silviu-predoiu-sie
general-silviu-predoiu-sie

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) va fi condus interimar de către generalul Silviu Predoiu, până în momentul în care Traian Băsescu va numi un nou director, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu investit premier.

Generalul Silviu Predoiu are 53 de ani, deţine gradul de general de cu patru stele, la care a fost avansat de Traian Băsescu în 2011. El activează în spionaj încă dinainte de 1989. A fost numit adjunct al directorului SIE în noiembrie 2005, la câteva luni după ce criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak a fost rezolvată cu succes.

Predoiu a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti, în 1984, apoi a urmat un curs de "informaţii externe", timp de doi ani, între 1987 şi 1989, la centrul de la Brăneşti, unde erau formaţi ofiţerii de informaţii externe ai regimului comunist.

Până să fie încadrat în SIE, în 1990, cu gradul de locotenent-major, Predoiu a lucrat ca inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din Bucureşti.

După Revoluţie, Predoiu a lucrat ca ofiţer operativ de contraspionaj extern, până în 1993, când a fost detaşat într-o misiune externă de lungă durată, conform CV-ului publicat pe site-ul SIE, scrie gandul.info.

În 1997, Silviu Predoiu a revenit în ţară şi a condus, pe rând direcţiile de crimă organizată, antiterorism, protecţie internă şi contraspionaj din cadrul SIE, până în 2005, când a fost numit în conducerea SIE, de către Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel