Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat, marţi, că vor fi instituite două comisii de supraveghere şi control a activităţii RADET şi RATB, care vor face raportări lunare către Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la costurile - eficienţa regiilor. Această inițiativă este doar o măsură din cele patru care vor fi luate în perioada următoare pentru reorganizarea şi restructurarea celor două regii.
"Le-am sugerat consiliilor de administraţie să analizeze cu maximă seriozitate rapoartele corpului de control al primului ministru şi în acelaşi timp i-am informat în calitate de primar general. Consider că trebuiesc luate următoarele măsuri: Vom institui o comisie de supraveghere, control şi monitorizarea activităţii celor două regii. Activitatea acestei comisii va fi cu caracter permanent, pe minimum un an, perioadă în care considerăm că lucrurile ar putea intra în normalitate şi că trebuie să intre în normalitate. Se vor face raportări lunare către Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la echilibru, cheltuieli, cost, eficienţă, analiza centrelor de cost", a precizat Sorin Oprescu, după întâlnirea cu noile Consilii de Administrație ale RADET şi RATB și cu liderii de grup ai partidelor politice reprezentate în Consiliul General al Muncipiului Bucureşti, la sediul municipalității.
Cine va face parte din comisie
Componența comisiei va fi următoarea: un viceprimar care va fi preşedintele comisiei, preşedintele comisiei de resort din Consiliul General, reprezentant al Direcţiei de Specialitate din aparatul Primarului General, reprezentant al Direcţiei de Buget din aparatul executiv, reprezentant al Direcţiei Economice şi control financiar preventiv al PMB, reprezentant al Direcţiei de Audit Intern şi un reprezentant al Direcţiei de Inspecţie şi Control.
O altă măsură vizată de Primarul Capitalei este "realizarea unui audit extern complex, economico-financiar al întregii activități, care să verifice contractele de mentenanță, de servicii, de achiziții. De exemplu: Analiza de trasee: lungime, frecvență, pasageri".
Straregia lui Oprescu
Sorin Oprescu a sugerat pentru perioada următoare și "elaborarea documentației și strategiei de transformare a Regiei în societate comercială, în maximum 6 luni, așa cum prevede legea", precum și întocmirea unui "plan de reorganizare și de restructurare a întregii activități, incluzând protecția personalului angajat.
În urmă cu doar o zi, Primarul General Sorin Oprescu a afirmat, referitor la rezultatele controalelor efectuate de Corpul de control al prim-ministrului la cele două regii autonome că acum se verifică un lucru spus de el de patru ani, respectiv acela că cele două regii sunt "găuri negre".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu