CCR, decizie: Starea de alertă este constituțională

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că starea de alertă este constituțională, în raport cu criticile aduse.

Judecătorii constituționali s-au pronunțat, astăzi, pe excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și au decis că legea este constituțională, în raport cu criticile aduse, potrivit surselor Mediafax.

Decizia a venit după ce instituirea măsurilor anti-COVID-19 de către Guvern a provocat nemulțumiri, proteste, iar mai multe persoane au introdus acțiuni în instanță. Judecătorii constituționali au mai avut în dezbatere Legea nr. 55/2020, în 20 mai, dar atunci au amânat pronunțarea pentru data de 8 iunie.

De curând, co-președintele AUR, George Simion, a declarat că este neconstituțională instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020. El și-a exprimat convingerea că și judecătorii CCR vor constată același lucru, deoarece situația sanitară nu ar mai impune această măsură.

"Credem că starea de alertă bazată pe Legea 55 este neconstituțională. Măsurile de relaxare așa-spuse, din ultima perioada, vin și în urmă acestui proces la CCR. S-au comis multe abuzuri, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor. Această stare de alertă nu a ajuns niciodată să fie votată în Parlamentul României și fără control parlamentar nu a existat procedura de confirmare a stării de urgență", a declarat recent George Simion, potrivit Agerpres.

"Credem că starea de alertă este în vigoare doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din domeniul achiziţiilor medicale. Va fi declarată neconstituţională această stare de alertă şi terminăm cu acest coşmar. Noi, AUR, ne asumăm că nu vom mai ajunge niciodată la cazurile în care drepturile şi libertăţile fundamentale să fie îngrădite şi libertăţile principale, de la libertatea de circulaţie până la libertatea şi dreptul fundamental la educaţie, să fie încălcate", mai spunea George Simion.

Câteva zeci de persoane au protestat, pe 20 mai, la Palatul Parlamentului, unde îşi are sediul şi Curtea Constituţională, împotriva Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Participanţii la protest au afişat bannere cu mesaje precum „CCR - Judecă drept o lege strâmbă”, „Salvaţi Constituţia”, „Jos legea terorii”, „CCR - Nu te spăla pe mâini cu sângele nostru”. Și astăzi au avut loc proteste, în așteptarea deciziei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel