Cât de des va trebui să ne vaccinăm. Estimările OMS

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

OMS a realizat  o prognoză referitoare la intervalul la care va trebui să repetăm vaccinul anti Covid-19. 

Astfel, OMS prognozează că persoanele vulnerabile se vor vaccina anti-COVID anual, restul la doi ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) prognozează că persoanele cele mai vulnerabile la COVID-19, cum ar fi vârstnicii, vor trebui să se vaccineze anual pentru a fi protejaţi împotriva tulpinilor de COVID-19, arată un document intern analizat de Reuters.

Estimarea este inclusă într-un document care este discutat zilele acestea la o întrunire a consiliului de administraţie al Gavi, alianţă pentru distribuirea vaccinului care conduce, alături de OMS, programul COVAX. Prognoza poate fi modificată şi este asociată cu alte două scenarii mai puţin probabile.

Producătorii de vaccinuri Moderna şi Pfizer, împreună cu partenerul său german BioNTech, au fost vocali cu privire la faptul că lumea va avea în curând nevoie de doze suplimentare pentru a menţine un nivel ridicat de imunitate, dar dovezile pentru acest lucru sunt încă neclare.

Ce se arată în documentul care a ajuns în mass-media

Documentul la care se face referire arată că OMS consideră vacinarea anuală pentru indivizii cu risc ridicat şi vaccinare odată la doi ani pentru populaţia generală ca scenariu de bază.

Documentul obţinut de Reuters nu detaliează modul prin care s-a ajuns la aceste concluzii, dar precizează că vaccinurile ar urma să fie actualizate în mod regulat pentru a răspunde acestor ameninţărilor prezentate de noile tulpini.

Acest document este datat pe 8 iunie şi este încă 'în lucru'. În scenariul de bază se estimează că ar urma să fie produse circa douăsprezece miliarde de doze de vaccin COVID-19 la nivel global anul viitor.

Acest cifră ar fi puţin mai mare faţă de prognoza de unsprezece miliarde de doze pentru acest an, citată de Federaţia Internaţională a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA).

Într-un scenariu pesimist, OMS spune că producţia va fi de şase miliarde de doze anul viitor, din cauza reglementărilor stricte pentru vaccinuri noi şi a problemelor de fabricaţie a celor existente.

Acest lucru ar putea putea afecta necesarul de doze pentru a combate variantele de virus, relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel