Cannes 2021: Surprizele selecției postpandemie

Comedia muzicala Annette de Leos carax, va deschide festivalul
Comedia muzicala Annette de Leos carax, va deschide festivalul

La drept vorbind, nici surprizele selecției 2021 - dezvăluite acum câteva ore, la tradiționala conferință de presă găzduită de cinermatograful UGC Normandie - nu sunt chiar dintr-acelea gata să-ți taie răsuflarea, și nici pandemia nu a ajuns chiar în stadiul în care să-i adăugăm, fără nicio tresărire, prefixul post.

Dar e bine să ne lăsăm contaminați, cel puțin la începutul acestui timp al regăsirii, de optimismul delegatului general al festivalului, Thierry Frémaux care, cu câteva zile în urmă, mărturisea că i-a fost dor până și de febra zvonurilor, de întrecerile în arena presupunerilor, a bănuielilor lansate cu cel puțin o lună înaintea anunțării selecției oficiale.

Dacă domnul Frémaux a dus dorul inerentelor rumori, ziariștii au scăpat de grija surprizelor. Aproape mai tot din aceea ce s-a vorbit, se găsește, cu precădere, în Competiție, principala zonă de interes. Poate singura mirare ar fi prezența a șapte cineaști francezi dintr-un lot internațional de 24, de obicei țării gazdă revenindu-i un număr de patru. Dar după un an alb, ar fi fost greu să rămâi la aceelași reguli. Drept care, se vor întrece François Ozon (Tout c'est bien passé), Bruno Dumont (France), Jacques Audiard (Les Olympiades), Julia Ducournau (Titane), Catherine Corsini (La fracture), Mia Hansen-Love (Bergman island) și Léos Carax, fostul copil teribil, anunțat mai demult cu comedia muzicală rock Annette, căreia îi va reveni onoarea deschiderii acestei ediții.

Jodie Foster va fi distinsă cu o Palme d' or de onoare

În rest, s-a vorbit mult despre Nanni Moretti și al său Tre piani, adaptare după scriitorul israelian Esckol Nevo, despre Wes Anderson (The French Dispatch), Paul Verhoeven (Benedetta), Kirill Sererbreannikov (Petrov' s flu), Apichatpong Weerasethakul (Memoria), Ildiko Enyedi (L' histoire de ma femme), Sean Penn (Flag Day), Nadav Lapid (Le genou d' Ahed, Israel), Joachim Treier (Julie), Justin Kurzel (Nitram). Pe toți i-am regăsit, unii așteptând în liniște, încă de anul trecut, să treacă pandemia, pentru a veni la Cannes.

Thierry Frémaux chiar l-a lăudat pe Moretti pentru răbdare, făcând și o glumă amicală: "Moretti și răbdarea, mai greu de imaginat". Nu este exclus ca marele cineast italian să-și fi păstrat filmul, terminat încă de anul trecut, să fi refuzat Veneția, cu gândul la o posibilă o a doua Palme d' or, după cea de acum două decenii pentru Camera fiului. Numele noi vin din Nordul continentului, Juho Kuosmanen (Finlanda) sau din ținuturi mai îndepărtate: Ryusuke Hamaguchi (Drive my Car, Japonia), Mahamat- Saleh Haroun (Lingui, Ciad), Nabil Ayouch (Haut et fort, Maroc).

Mai plină de surprize s-a dovedit, cu adevărat, secțiunea Un certain regard, căreia organizatorii vor să-i redea semnificația începuturilor, aceea de a fi dedicată cu precădere noilor veniți, unui cinematograf al căutărilor. Iată de ce din lista celor 17 nume doar Eran Kolirin (Israel) și Alexei Gherman jr . ne sar în ochi și, din alte motive, lesne de înțeles, Teodora Ana Mihai, născută la București în 1981, emigrată în Belgia în 1989, cu studii în America și revenită în țara de adopție unde a și realizat filmul La Civil, coproducție Belgia-România-Mexic, coproducător fiind Cristina Mungiu, anul acesta președintele secțiunii paralele La semaine de la critique.

Cadru din mult așteptatul Tre piani de Nanni Moretti

Mai ciudată apare nou înființata secțiune Cannes Premières, menită, după spusele delegatului general "să întâmpine cineaști consacrați dar care, din diferite motive, vor să-și arate filmele în paralel cu competiția". Nume cu rezonanță, Kornel Mundruczo, Arnaud Desplechin, Mathieu Amalric, Hong Sang Soo. Din nou - doi francezi și alte două conaționale Hors-compétition, Emmanuelle Bercot cu De son vivant, cu Catherine Deneuve, și Valérie Lemercier cu Aline, film inspirat din viața celebrei cântărețe Céline Dion.

O întrebare neliniștitoare: vor fi vedete la Cannes, având în vedere condițiile de acces impuse de normele sanitare? Greu de făgăduit obișnuitul mare spectacol de pe covorul roșu. Călătoriile din unele zone sunt restricționate, carantina nu este deloc exclusă. Optimiștii zic că merită. Dar nu pe pielea lor. Cu certitudine - starurile franceze nu vor lipsi. "Festivalul de la Cannes va respecta legea franceză", a anunțat Thierry Frémaux.

Dacă vremurile vor fi îngăduitoare până la începutul lui iulie, voi putea transmite de la fața locului cum arată "Primul eveniment cultural mondial postpandemie", numit ca atare de președintele festivalului, Pierre Lescure, în încheierea conferinței de presă. Și-a întărit afirmația cu un frumos "Bravo à nous".

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy