EXCLUSIV Când liderii invocă forța, ce aude de fapt societatea? Psihologii Mihail Jianu și Radu Leca scriu astăzi despre evenimentele interesante din SUA

Autor: Radu Leca

Amenințarea lui Donald Trump că ar putea recurge la Legea Insurecției (Insurrection Act) dacă tensiunile din Minnesota continuă nu e doar o știre de politică internă americană, ci un moment care atinge nervi sensibili, frica publică, legitimitatea statului, limitele forței și felul în care liderii gestionează crizele. Într-o societate deja polarizată, asemenea declarații funcționează ca un „semnal” puternic, către susținători, către opoziție, către forțele de ordine și către restul lumii. Dintr-o perspectivă psihologică, ele calmează o parte din public prin promisiunea de ordine, dar amplifică anxietatea și ostilitatea în cealaltă parte, crescând riscul unui cerc vicios al escaladării. 

„Când liderul spune ‘ordine’, fiecare aude altceva. Uneori simte protecția, auzind ceea ce vrea, alteori simte amenințarea auzind ce își dorește.” Leca

Scurt pe doi, Legea Insurecției este un instrument legal vechi prin care președintele SUA mobilizează armata pe teritoriul american în anumite condiții, pentru a suprima tulburări civile sau pentru a impune aplicarea legii atunci când autoritățile locale nu pot face față. În politică externă am numi asta o formă de „măsură excepțională” în interiorul statului,o decizie cu impact major asupra percepției de democrație liberală și asupra ideii de control civil, proporțional și legitim al forței. Din motivul prezentat, simpla invocare publică a acestei opțiuni are mare greutate, chiar înainte să existe un pas concret pentru că schimbă cadrul discuției de la „gestionare civilă a protestelor” la „posibilă militarizare a ordinii publice”. „Există legi pe care le poți folosi și legi pe care doar rostirea lor schimbă temperatura camerei.” Jianu

Ca psiholog, mă interesează nu doar ce face un lider, ci și ce produce în mintea oamenilor. În situații de criză, publicul caută siguranță psihologică sentimentul că lumea rămâne previzibilă și că există reguli clare. Când tensiunile cresc (proteste, violențe, confruntări), apare ceea ce numim amenințare percepută, oamenii tind să supraestimeze riscurile imediate și să accepte măsuri mai dure, doar ca să simtă că „cineva controlează situația”. Din acest punct de vedere, amenințarea cu Insurrection Act funcționează ca o „pastilă de control”, scade anxietatea la unii, dar la alții activează frica de abuz și pierdere a drepturilor. 

„În haos, oamenii nu cer perfecțiune; cer să nu le tremure pământul sub picioare.” Leca

Recunosc declarațiile de acest tip nu sunt neutre,ele sunt și un act de comunicare politică. În psihologie socială, există conceptul de framing (încadrare), dacă prezinți tensiunile drept „insurecție” sau „anarhie”, publicul devine mai receptiv la răspunsuri militare; dacă le prezinți drept „protest civil cu incidente”, publicul rămâne în logica răspunsului polițienesc și judiciar. Aici apare și riscul de polarizare afectivă fenomenul prin care grupurile nu doar că au opinii diferite, dar ajung să se deteste și să se suspecteze reciproc de intenții rele. Într-un astfel de climat, orice cuvânt mare („insurecție”, „trădare”, „teroriști interni”) toarnă benzină pe foc, chiar dacă intenția declarată e restabilirea ordinii. 

„Când schimbi eticheta, schimbi și permisiunile pe care oamenii și le dau în cap.” Mihail Jianu psiholog

Pe partea de politică externă, trebuie observat că gestionarea tulburărilor interne este privită și din afară, ca indicator de stabilitate. Statele rivale folosesc astfel de episoade în războiul informațional selectează imagini, le scot din context și le transformă în narațiuni despre „declin”, „haos” sau „ipocrizie democratică”. Iar aliații urmăresc la rândul lor cu atenție, pentru că legitimitatea și coerența internă influențează credibilitatea externă. 

Când o superputere vorbește despre mobilizarea armatei în interior, mesajul este interpretat internațional ca semn de fragilitate instituțională, chiar dacă legal vorbim despre un instrument existent. „În geopolitică camera de filmat a adversarului e mereu pornită, chiar si pe” Leca

La nivel individual și de grup, amenințarea cu măsuri excepționale poate declanșa ceea ce numim reactanță psihologică,o reacție de opoziție atunci când oamenii simt că libertatea le este restrânsă. Reactanța nu apare doar la „agitatori”, ci și la cetățeni obișnuiți care, brusc, percep statul ca intruziv sau punitiv. În paralel, cealaltă parte poate trăi un fenomen complementară,biasul de confirmare, adică tendința de a vedea în orice incident dovada că „ceilalți sunt periculoși” și că „doar forța funcționează”. Când reactanța și biasul de confirmare se hrănesc reciproc, scade spațiul pentru dialog, iar escaladarea devine mai probabilă. „Când oamenii se simt strânși cu ușa, nu devin mai cuminți; devin mai inventivi.” Jianu

Te rog, nu uita: “Ordinea” înseamnă lucruri diferite pentru comunități diferite. Pentru unii, ordinea e absența vandalismului și protejarea proprietății, pentru alții, ordinea e absența abuzului și tratament egal în fața legii. Dacă statul răspunde doar la o parte din anxietățile colective, apare sentimentul de nedreptate procedurală percepția că regulile sunt aplicate inegal sau că vocea ta nu contează. Psihologic, nedreptatea procedurală este una dintre cele mai puternice surse de furie morală și de mobilizare, pentru că lovește direct în sentimentul de demnitate. Iar în astfel de momente, limbajul dur poate părea eficient pe termen scurt, dar costisitor pe termen lung. „Nu violența aprinde mereu protestul, ci umilința repetată.” Leca

Există și o realitate pe care e bine s-o privim fără romantism în orice val mare de tensiuni, apar actori diferiți protestatari pașnici, oportuniști, grupuri radicale, uneori chiar provocatori. 

Statul are obligația și puterea să protejeze vieți și infrastructură, iar eșecul de a face asta poate produce o traumă colectivă reală. Aici intervine dilema clasică a securității, respectiv cum asiguri ordine fără să aluneci în supra-reacție (overreach), folosirea unei forțe mai mari decât cere situația. Supra-reacția nu e doar o problemă morală, ci și una pragmatică,ea poate deveni combustibil pentru următorul val de tensiuni, printr-un mecanism de memorie colectivă a rănilor. „Forța oprește propagarea unui incendiu azi și lasă jar pentru mâine.” Jianu

VEZI ȘI: EXCLUSIV Ce spun psihologii despre ideea că Donald Trump „își dorește Groenlanda” 

Din punct de vedere al leadershipului, amenințarea cu Insurrection Act poate fi citită și ca o tactică de negociere, ridici miza pentru a obține conformare sau pentru a presa autoritățile locale să acționeze mai ferm. În psihologia organizațională, asta seamănă cu un stil de conducere bazat pe control coercitiv obții obediență prin frică de consecințe. Uneori funcționează rapid, dar are efecte secundare,reduce încrederea, crește cinismul și îi face pe oameni să joace „defensiv”, ascunzând problemele reale ca să evite pedeapsa. Într-o democrație, încrederea e o resursă strategică, fără ea, instituțiile devin mai lente, iar societatea mai iritabilă. „Poți conduce o perioadă cu frâna de mână trasă, dar nu te mira când motorul se încinge.” Leca

Dincolo de persoana lui Trump, episodul ne arată un lucru despre vremurile noastre, conflictele sociale sunt, tot mai des, conflicte de percepții, identități și narațiuni. Dacă tensiunile din Minnesota sunt tratate exclusiv ca o problemă de ordine publică, fără adresarea cauzelor (încredere, echitate, reprezentare), atunci soluția riscă să fie doar un capac pus pe o oală sub presiune. Dacă invers, sunt tratate doar ca expresie morală și emoțională, fără fermitate față de violență, apare sentimentul de abandon. Miza reală e echilibrul,instituții ferme, dar transparente; aplicarea legii, dar cu responsabilitate; dialog, dar fără naivitate. „O societate matură nu alege între siguranță și drepturi, ci învață să le țină împreună.” Jianu

Amenințarea cu Legea Insurecției e un test de temperatură pentru democrație, cât de repede trecem de la limbajul civil la limbajul excepției și cât de ușor acceptăm că „mijloacele” nu schimbă „scopul”. Psihologic când oamenii trăiesc mult timp în tensiune, apar fenomene precum obosirea empatică (scade capacitatea de a simți pentru ceilalți) și depersonalizarea (îi vezi pe ceilalți ca pe etichete, nu ca pe oameni). Politic, asta înseamnă că e mai ușor să justifici măsuri dure și mai greu să reconstruiești punți. Iar reconstrucția, de obicei, începe cu întrebarea simplă,cum arată o ordine care nu umilește? „Adevărata liniște nu e când se opresc strigătele, ci când oamenii nu mai au de ce să strige.” Leca