Bursucu, teamă uriașă: Se întâmplă ceva în corpul meu și încep să tremur și nu mă pot controla

Sursa foto: Facebook Adrian Cristea
Sursa foto: Facebook Adrian Cristea

Bursucu (Adrian Cristea), de la Kanal D, a vorbit despre ceea ce se întâmplă în viața lui și temerile uriașe de care nu poate scăpa.

"Eu nu am crezut vreodată că pot avea teamă de ceva. Nu am crezut vreodată că pot iubi pe cineva atât de tare. Imaginați-vă că dacă fiica-mea a strănutat de două ori e generală. Sunt panicos când vine vorba de ea, fricos, îmi trec 1001 de filme prin cap, tot ce-i mai rău. După care încerc să mă liniștesc. Am momente, spre exemplu, când, dacă are stare febrilă, și cred că a avut de două ori în trei ani și patru luni cât are acum. Se întâmplă ceva în corpul meu, și încep să tremur și nu mă pot controla. Trebuie să stau câteva secunde, să-mi revin, și-mi spun ok, hai să trecem și peste asta.

Trăiesc acel sentiment al iubirii totale, necondiționate. Îmi doresc ca fetele mele să aibă tot ce le trebuie, să fie fericite! Cel mai intens moment al vieții mele a fost când am vazut-o pe fiica mea pentru prima oară. (…) Când am ținut-o prima dată în brațe. În momentul în care pielea ei a atins pielea mea a fost o senzație unică. Nu există termen de comparație pentru felul în care m-am simțit! După aceea, bineînțeles, toate momentele acelea. Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt … sunt unice", a spus Bursucu pentru ciao.ro.

Bursucu, la un pas de paralizie

La 20 de ani, Adrian Cristea, cunoscut publicului larg drept Bursucu', a fost la un pas de a rămâne paralizat. Este o amintire care l-a marcat. Credea că viaţa lui se va termina acolo. S-a accidentat în sală, la un antrenament de dans. Un coleg i-a căzut direct pe cap. A fost pe punctul de a rămâne paralizat de la gât în jos. A stat imobilizat la pat 10 zile, nu putea merge nici măcar la toaletă. Despre acest subiect, Bursucu' a vorbit într-un interviu pentru DC News.

"M-a salvat doar Dumnezeu, doar El a decis ca eu să fiu bine acum. Altcineva n-a putut decide asta. Acel moment a fost un accident… am fost la 1mm distanță de fisură pe coloană, ca să rămân paralizat… să se fractureze coloana de tot. După o lună și jumătate, aproape două, cât am stat imobilizat la pat, am avut șansa să-mi revin. A fost groaznică perioada aceea.

Nu știu dacă se pune problema că trebuia să învăț ceva din ceea ce am pățit atunci pentru că a fost o întâmplare. Nu m-am schimbat cu nimic, eu tot același tip plin de viață sunt, tot optimist am rămas, iar întâmplarea aceea am luat-o fix ca pe un accident, care se putea întâmpla, și n-am dat vina pe nimeni. Am înțeles de la început că a fost doar un accident, n-a vrut nimeni să-mi facă rău. Pur și simplu s-a întâmplat, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a decis ca eu să fiu bine și, probabil, tot El a decis că acesta trebuia să fie drumul meu!", a spus Bursucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel