Bere gratis pentru turiști. Recorduri de temperatură în Australia

În Australia se înregistrează noi recorduri de temperatură.

Maximele de temperatură au fost depăşite în Australia de Sud, unde mercurul din termometre s-a apropiat joi de 50 de grade Celsius, iar turiştii au primit bere gratis, informează AFP. Potrivit Biroului de Meteorologie, la Port Augusta, la nord de Adelaide, au fost înregistrate 49,5 grade Celsius, o temperatură record. În oraş, temperaturile au ajuns la 47,7 grade Celsius, doborând un record care data din 1939. Pe tot cuprinsul statului, maximele de temperatură au fost depăşite în peste 13 oraşe. Potrivit autorităţilor medicale din acest stat, 44 de persoane au fost tratate de urgenţă din cauza căldurii în ultimele 24 de ore.

În acelaşi stat, hotelul Red Lion oferă o bere gratuită fiecărui oaspete, dacă temperaturile depăşesc 45 de grade - ofertă care a atras doar într-o oră circa 100 de doritori. În faţa temperaturilor record, mii de oameni s-au refugiat pe plaje sau în centrele comerciale, pentru a se bucura de aerul condiţionat. În regiunea Alice Springs (centru), autorităţile au anunţat că au fost nevoite să eutanasieze 50 de cai sălbatici, după descoperirea a 90 de cai morţi sau muribunzi în apropierea iazului din care aceştia se adăpau de obicei, rămas însă acum fără apă.

Citește și: Încăierare în aer - VIDEO. Un avion, forțat să aterizeze de urgență

Temperatura cea mai ridicată de pe întreg mapamondul

De asemenea, televiziunea publică ABC a raportat că fermierii din Australia de Vest au fost nevoiţi să omoare cel puţin 2.500 de cămile sălbatice. Considerate dăunători, acestea se aventurează în ferme în căutarea apei şi hranei destinate animalelor domestice. Şi grădina zoologică din Adelaide încearcă să se adapteze temperaturilor record: pentru a scuti animalele de căldură, personalul umezeşte cu prosoape carapacele ţestoaselor şi oferă cuburi de gheaţă cangurilor.

Citește și: Simona Halep, explicația victoriei din primul tur: "Dacă mă retrăgeam..."

Săptămâna trecută, mai multe oraşe din Australia au figurat printre locaţiile cu temperatura cea mai ridicată de pe întreg mapamondul. Circa un milion de cadavre de peşti au fost descoperite pe malurile unui râu din estul ţării. De asemenea, în nordul statului New South Wales, la circa 900 de kilometri depărtare, mii de alţi peşti au fost descoperiţi morţi. Guvernul a lansat o anchetă în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel