Băsescu spune că l-au sprijinit americanii, la referendum

basescu_referendum
basescu_referendum

Traian Băsescu s-a lăudat cu sprijinul primit din partea SUA, în cazul celor două suspendări. Într-o emisiune la B1Tv, în ziua în care se împlinesc trei ani de la referendum, Traian Băsescu l-a atacat dur pe Crin Antonescu și a glumit pe seama lui Victor Ponta.

” La prima suspendare, a venit la mine acasă John McCain. Mi-a spus că am tot suportul lor (americanilor). Același tip de mesaj l-am primit și în 2012. În 2012, a fost suport moral pentru că nu aveau cum să influențeze. I-au atenționat pe toți decidenții că e o acțiune împotriva statului de drept. Ei nu înțeleg de ce să schimbi un președinte că nu mai e popular în sondaje. Am știut că o săptămână înainte că sesiunea e pentru suspendarea mea. Președintele nu putea bloca o sesiune extraordinară a Parlamentului. A fost o nerăbdare a lui Ponta și a lui Antonescu. Antonescu a fost nebun să fie președinte. Ponta s-a lăsat cel mai greu convins”, a spus fostul președinte, într-o emisiune la B1Tv.

Traian Băsescu l-a atacat dur pe Crin Antonescu și a pus demisia acestuia pe seama unui hobby al fostului lider liberal. ”Crin e un jucător de poker. A tot jucat poker cu demisiile lui. A blufat de fiecare dată. Trebuie să îi știi profilul psihologic, ca să înțelegi”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte a recunoscut că a discutat cu serviciile speciale, în 16 noiembrie, noaptea alegerilor prezidențiale. ”Am convocat instituțiile pentru că era agitație în oraș și în străinătate. Victor Ponta a candidat de prost la prezidențiale. Nu avea ce căuta, era premier. L-au împins cu bună intenție, că nu aveau altă variantă, decât pe Liviu Dragnea, care ar fi obținut același rezultat”, a concluzionat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel