Următoarele ore sunt critice pentru România! ANM a emis un avertisment de vreme rea. Mai exact, sunt trei atenționări de cod galben.
Prima atenționare, valabilă până la ora 10, vizează Oltenia, Centrul, Nordul, Vestul Munteniei, acolo unde peste noapte a nins, tendința este de transformare în ploaie, lapoviță.
În ceea ce privește zona montană, Munții Banatului, Carpații Meridionali, Orientali, sudul și estul Transilvaniei, Moldova, mai ales centrul și nordul, rămân sub atenționare cod galben de ninsori până la ora 22, din cauza ninsorilor viscolite, vântul va bate cu peste 40 km/h.
În Baragan și Dobrogea, vorbim de precipitații în cantități destul de însemnate. Ciclonul mediteranean, responsabil de această suită de fenomene, se îndreaptă către SE extrem al țării noastre, practic se va deplasa în paralel cu linia țărmului Mării Negre și se va îndrepta către nord vest.
Al doilea ciclon, care va debuta mâine, va intra în țara noastră prin sud, sub formă de precipitații, treptat cuprinde majoritatea zonelor, în regiunile sudice s-ar putea să vorbim despre cantități de precipitații ceva mai însemnate.
Vântul va crește în intensitate în sudul Banatului, sud vestul țării, zona montană, unde va bate cu peste 70 km/h.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu