Vadim Tudor deranja decidenții politici, atât prin atitudinea dură față de corupție, cât și prin patriotismul autentic de care dădea dovadă. Ca urmare, "Tribunul" a fost hăituit permanent: i s-au tăiat sursele de finanțare, colaboratorii apropiați au fost ademeniți de partidele de la guvernare, unii membri ai Partidului România Mare (PRM) au avut, din exterior, misiunea de a scinda partidul. Hărțuirea aceasta a culminat, în luna ianuarie a anului 2011, cu evacuarea forțată și abuzivă a PRM din sediul său central. Pe lângă toate acestea, Vadim Tudor era supus unui embargo mediatic vizibil. Așa se face că, la alegerile din 2008 și 2012, "Tribunul" și PRM n-au mai prins locuri în Parlamentul României. Zecile de procese, multe dintre ele intentate pe nedrept, l-au sufocat. În noaptea de 6 spre 7 septembrie 2015, presimțindu-și și prevestindu-și mortea, a scris memorabila poezie „Ultima cafea"- necrologul pentru trecerea sa în neființă. Corneliu Vadim Tudor a fost o victimă a statului mafiotizat. A plecat dintre noi într-o zi de mare sărbătoare religioasa, Ziua Crucii, pe 14 septembrie 2015.
De altfel, și alți mari patrioți ai neamului românesc au sfârșit la zile mari, însemnate cu roșu în calendarele bisericilor. Chiar Nicolae Ceaușescu a fost asasinat în sfânta zi de Crăciun. Nu au plecat însă dintre noi fără să arunce blesteme peste trădători și criminali. Iată ce le-a transmis Vadim Tudor conducătorilor României care au declanșat masacrul câinilor: „Vă blestem pe toți cei care faceți abatorul ăsta, să vă bată Dumnezeu pe voi și pe copiii vostri, până la a șaptea spiță...".
Să ne amintim ultimele cuvinte ale lui Nicolae Ceaușescu, în fața plutonului de execuție: „Trăiască Republica Socialistă România, liberă și independentă! Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna!".
Chiar și mareșalul Antonescu, înainte de a fi împușcat, le-a strigat ucigașilor săi: „ Nu las vouă, popor ingrat, nici măcar cenușa mea!".
Aparent, sistemul trădător și mafiotizat, instalat odată cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, a adus libertatea de exprimare și de mișcare. În realitate, cele aproape trei decenii scurse de atunci, demonstrează că România a fost invadată de mizeria unui capitalism de junglă, aducător de trădare, corupție instituționalizată, trafic de droguri și de ființe umane, sărăcie extremă, chiar și de asasinate la comandă. Afaceriști aflați în slujba mafiei politice au sfârșit dubios sau au dispărut fără urmă de îndată ce au devenit incomozi. Erbașu, Anghelescu sau Marta sunt doar câteva nume de răsunet în acest sens. În rândul nefericiților plecați definitiv dintre noi din aceleași cauze, se numără și magistrați, precum Panait sau Sega.
Asasinatele la români, o tradiție?
Burebista, întemeietorul Daciei, a fost asasinat de nobilii din jurul său, in anul 44 I.Hr.
În 1451, la Reuseni, domnitorul Moldovei Petru Aron (1451-1452; 1454-1455) își ucide fratele, Bogdan al II-lea (tatăl lui Ștefan-cel-Mare), pentru a-l înlocui la tron.
Ștefan-cel-Mare (1457-1504) își asasinează unchiul, pe Petru Aron, tot ca să îi ia tronul.
Din același motiv, Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, este ucis în anul 1476, din porunca fratelui său, Radu-cel-Frumos.
Domnitorul Țării Românești din anul 1510, Vladul-cel-Tânpr, a fost asasinat de boieri.
Aceeași soartă a avut-o și vodă Pătrașcu-cel-Bun, ucis de soția sa și de amantul ei, vornicul Socol, în 1558.
Alexandru Lăpușneanu, domnitor al Moldovei, a fost omorât de soția sa, Ruxandra, la 11 martie 1568.
Înfăptuitorul Unirii Țărilor Române, Mihai Viteazul, este asasinat de generalul Gh. Basta, la 9 august 1601.
În anul 1688, Constantin Brâncoveanu își otrăvește unchiul, domnitorul Șerban Cantacuzino, și îi ia scaunul domnesc. Numai că, la rându-i, Brâncoveanu este executat la Constantinopol, în anul 1714, în urma acuzației de trădare.
La 27 mai 1821, Tudor Vladimirescu, liderul revoluției de la 1821, este asasinat de Eteria.
În anul 1777 este ucis domnitorul Grigore Ghica.
Prim-ministrul Barbu Catargiu, din porunca domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este asasinat, în Dealul Mitropoliei, în anul 1862.
Data de 29 decembrie 1933 îi aduce sfârșitul lui I.G. Duca, un alt prim-ministru al României, în gara Sinaia, victimă a legionarilor.
Liderul legionarilor Zelea Codreanu, din ordinul regelui Carol al II-lea, este executat la Tâncăbești, la 29 noiembrie 1938.
Prim-ministrul Armand Călinescu este împușcat de legionari, pe podul Știrbei Vodă, la 21 septembrie 1939.
Noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a fost fatidică pentru 64 de politicieni și 5 demnitari; aceștia au fost ținta asasinatelor legionare, în închisoara de la Jilava. Cei cinci demnitari se numeau: Gheorghe Argeșanu (prim-ministru), Mihai Moruzov (șef SSI), Victor Iamandi (ministru al Justiției), Gabriel Marinescu (șef al Poliției), Ioan Bengliu (comandant al Jandarmeriei). Tot la 27 noiembrie a aceluiași ani, încă doi mari lideri politici sunt uciși: Nicolae Iorga (fost prim-ministru) și Virgil Madgearu (secretar general al Partidului Național Țărănesc).
Paisprezece ani mai târziu, în ziua de 17 aprilie, în inchisoarea de la Jilava se mai comite o crimă; victima, avocatul Lucrețiu Pătrășcanu, fusese ministrul Justiției și unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român.
Oare de ce, în anul 1990, la scurt timp după euforia evenimentelor din decembrie 1989, marele nostru filozof de talie mondiala, regretatul Petre Țuțea, a ajuns la amara constatare: „Am suferit 13 ani în temniță pentru un popor de idioți..." ?
Marius Marinescu București, 10.04 2016
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
