Mai întâi, George Potra, îl citează pe Constantin Kirițescu care scrie că după „tăierea" bulevardului care unea cartierul Cotroceni cu cel de la Obor, adică vestul cu estul Bucureștiului, o parte din terenul ocupat cu diferite construcții dărâmate atunci, a rămas viran între strada Academiei, Calea Victoriei și Strada Nouă. Pe acest teren, până la data când s-au ridicat noile construcții se aciuiseră boxele anticarilor, fiecare cu dulapul lui. Aflăm astfel că cel mai impunător dintre anticari era bătrânul Eskenazi (Eschenazy) care era înalt, cu favoriți cărunți, considerat cel mai prețuit prieten și furnizor al cărturarilor bucureșteni, care în drumul lor spre Universitate, treceau prin fața anticarilor. Alte nume cunoscute ale perioadei respective erau ale anticarilor: Pohl, Weismann, Polach, Weinberg și Pach- bătrânul, tatăl fraților Iuliu, Herman și Mișu.
Începutul Secolului XX
După ce pe respectivul teren viran s-au ridicat construcții, dintre care sunt amintite: berăria și grădina Carpați, librăria Cartea Românească, o bancă etc, anticarii Pohl și Eschenazy s-au mutat în prăvălii, în aceeași zonă, iar ceilalți s-au dus mai jos, spre strada Brezoianu, pe actualul loc al Hotelului Cișmigiu. Ei au format un centru de anticari care s-a menținut aproape un deceniu și jumătate, până în preajma Primului Război Mondial.
Mai târziu, anticarii au fost nevoiți să se așeze pe „Maidanul lui Duca", care se întindea de la colțul străzii Brezoianu unde aflăm că mai târziu s-a făcut hotelul Princiar, până la redacția ziarului Neuer Weg și până la vechea clădire a Monitorului Oficial/ Direcția Generală a Arhivelor Statului, iar în spate ajungea până în albia Dâmboviței, care între 1880-1883 a fost zăgăzuită în șanțuri adânci. Potra scrie că pe Maidanul lui Duca, în afară de barăcile și dulapurile anticarilor, care se găseau permanent, se mai găseau atelierele fotografilor, care mergeau din bâlci în bâlci.
Astfel, în 1910, pentru că a început construcția Palatului „Vama Poștei" au fost nevoiți să se stabilească pe Cheiul Dâmboviței, de o parte și de alta a Podului Mihai Vodă, care în prezent nu mai există. Din surse documentare preluate din mediul virtual am aflat că există un proiect al lui Andrei Popescu „un urbanist care militează pentru doar pentru refacerea podului.
Istoricul George Potra scrie că „ în fața dulapurilor, anticarii stăteau toată ziua, indiferent dacă era vânt, ploaie, zăpadă sau arșiță. Numai când timpul era absolut imposibil, dulapurile stăteau închise și pustii, bolnavi oarecum de nostalgie, își căutau de lucru pe acasă, sau își aduceau aminte de vreo adresă primită cu multă vreme înainte. Barăcile și dulapurile lor, putrezite de ploi și arse de soare, în timp ce erau închise, serveau seara și chiar ziua, de proptea celor ce consumaseră prea multă băutură."
Surprize neplăcute pentru anticari – intervenția lui Nicolae Iorga
Se mai întâmpla ca anticarii să aibă surpriza de a găsi „prăvălia" spartă. Prin spărturi sau înlăturarea unor scânduri din spate, erau sustrase o bună parte din cărți, de obicei cele mai bune și mai valoroase.
Mai târziu, la intervenția lui Nicolae Iorga, Primăria Capitalei le-a construit – pe piațeta ovală dintre Vama Poștei și Hotel de France (Grand Hotel) – un pavilion foarte frumos, cu pridvor circular, împărțit în prăvălii curate, înzestrate cu instalații de ape și lumină electrică. Construcția a fost făcută după planurile arhitectului Eduard Van Saanen. Anticarii au numit construcția „Casa Anticarilor". Astfel că prăvăliile le-au numerotat, punându-și fiecare câte o emblemă cu rezonanță istorică: „Miron Costin", „D. Cantemir", „N. Iorga" etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
