Scrisoarea lui Andrei Năstase către New York Times

andrei
andrei

Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, Adrian Năstase, s-a adresat cotidianului  New York Times în urma apariției  unui articol intitulat "Blestemul corupţiei în Europa de Est”, sub semnătura lui Dan Bilefsky. Articolul relatează pe larg cazul fostului premier, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi a încercat să se sinucidă în momentul în care urma să fie încarcerat. De Ce News preia scrisoarea lui Andrei Nastase, dar și articolul din New York Times care au apărut în  jurnalul.ro.

"Bucureşti, 28 Octombrie 2012

Domnule Bilefsky,

Am citit cu atenţie articolul scris de dvs. cu privire la cazul tatălui meu. Se regăsesc multe informaţii corecte şi comentarii echilibrate. Cu toate acestea, aş vrea să subliniez următoarele:

Ordonanţa dată de procuror în luna august a clarificat suspiciunile cu privire la tentativa de sinucidere. Concluzia a fost clară – a fost o încercare autentică, nu una falsă sau "teatru”. Ordonanţa explică şi în ce condiţii s-a împuşcat tatăl meu cu mâna stângă. Dar, ca să evit orice fel de interpretare, am decis – cu acordul tatălui meu – să fac această Ordonanţă publică în România. Mai vreau să menţionez că procurorul Şelaru a fost considerat de jurnalişti mai degrabă apropiat de Traian Băsescu.

Până în 1990, în perioada regimului Ceauşescu, tatăl meu a fost, timp de 17 ani, cercetător în cadrul Institutului de Studii Juridice al Academiei Române. Nu a deţinut niciodată vreo funcţie de conducere în Partidul Comunist. Am fost uimit de acuzaţia Monicăi Macovei, care în perioada regimului Ceauşescu a fost procuror comunist.

În legătură cu cele "patru”, "cinci”, "şapte” case ce ar fi deţinute de tatăl meu: aceasta este una dintre multele legende propagate de adversarii lui politici. Proprietăţile sale sunt menţionate în Declaraţia de avere disponibilă pe site-ul Parlamentului. Este adevărat că în zeci de ani din viaţa sa a trăit, succesiv, în diferite apartamente.

În ciuda numărului mare de martori (972) din Dosarul Afişelor electorale, nici unul nu a depus mărturie împotriva sa. De aceea, chiar în sentinţă, judecătorii recunosc că nu există probe directe care să susţină acuzaţia şi că sentinţa se bazează pe "raţionamente” politico – juridice.

În timpul mandatului de prim - ministru al tatălui meu, România a intrat în NATO, au fost finalizate negocierile pentru aderarea la UE, ritmul de creştere economică fiind de peste 8%. Din 2004, la putere în România este Traian Basescu. Cine este atunci de vină că a crescut în aceşti 8 ani nivelul corupţiei şi că sunt blocate fonduri europene de miliarde de euro pentru motive de corupţie?

Sunt peste patru luni de când tatăl meu a fost condamnat. Nici până acum nu a fost motivată sentinţa dată de instanţă. De ce oare?

Şi de ce există în presa internaţională un dublu standard în ceea ce priveşte procesele politice ale tatălui meu şi ale Iuliei Timoşenko?

Andrei Năstase"

"Blestemul corupţiei în Europa de Est”

La peste patru luni de la arestarea fostului premier, Adrian Năstase, cotidianul american New York Times scrie despre cazul său, notând că "în România, se pare, orice este motiv de ceartă”.

Autorul articolului, Dan Bilefsky, şi-a intitulat radiografia cazului Năstase "Blestemul corupţiei în Europa de Est”, prezentând, în detaliu, scandalul pe tema condamnării lui Adrian Năstase, dar şi tentativa sa de suicid, preluând de la bursa românească a zvonurilor teoriile conspiraţiei referitoare la aceasta.

 Seara arestării

"În această vară, după ce poliţia a ajuns la frumoasa vilă a fostului prim-ministru român Adrian Năstase, pentru a-l aresta pentru fapte de corupţie, aparent, el a scos un pistol şi a încercat să se omoare”, este formularea folosită de autorul textului. El subliniază că momentul cu pricina, când "Năstase a fost cărat pe targă purtând la gât o eşarfă Burberry”, a fost urmărit la televizor de milioane de români. "Năstase a supravieţuit, şi, după o săptămână se afla după gratii. Aceasta este România unde totul este o chestiune de dispute”, scrie Dan Bilefsky.

"Susţinătorii anticorupţiei au lăudat decăderea lui Năstase drept un moment de răscruce pentru evoluţia unei tinere democraţii. Alţii au apreciat această condamnare pentru sifonarea a 2 milioane de dolari din fondurile publice în beneficiul campaniei sale electorale drept un proces de paradă. Oponenţii lui Năstase afirmă acum că acesta a simulat o tentativă de suicid pentru a evita închisoarea. Fiul său, Andrei Năstase, care era în casă în momentul respectiv, spune că acuzaţia este absurdă”, scrie jurnalistul.

 În detenţie

"Oricare ar fi adevărul, Adrian Năstase ocupă acum o celulă de 4 metri pătraţi. Pe blogul personal, el povestea recent cum mănâncă deţinuţii varză şi cartofi, înfruntă şoarecii şi au apă caldă câte două ore, de două ori pe săptămână”, scrie NYT.

Potrivit autorului, "astăzi, analiştii occidentali şi români spun că situaţia lui Năstase a scos la iveală foarte multe detalii despre polarizarea politică şi disfuncţiile politicii, dar şi despre piedicile din calea democratizării. La aceasta se adaugă şi teama în cadrul Uniunii Europene că membrii cei mai noi şi mai slabi ai acesteia nu pot face faţă luptei împotriva corupţiei, rămasă ca o moştenire a deceniilor de regim comunist şi a slabei guvernări anterioare”.

 Situaţia din Europa Centrală şi de Est

La nivelul Europei Centrale şi de Est, dar şi în Balcani, ţările trec printr-o perioadă de instabilitate despre care analiştii spun că prinde rădăcini din cauza corupţiei endemice, greu de combătut în contextul rivalităţilor politice. Uniunea Europeană, cu 27 de naţiuni membre, este atât de îngrijorată de fărădelegile din România şi Bulgaria (ambele au intrat în UE în 2007), încât cele două ţări nu au reuşit să adere la blocul statelor în care se poate circula liber, fără paşaport sau viză. Comisia Europeană, organul executiv al Uniunii Europene, a anunţat joi că a blocat ajutorul de dezvoltare acordat de UE, care ar putea ajunge la miliarde de dolari, ca urmare a îngrijorărilor cauzate de corupţie şi fraudă în România", se mai arată în articol.

 O situaţie complicată

Potrivit autorului, deşi România nu e singura ţară din regiune care se confruntă cu problema corupţiei, fostul premier croat, Ivo Sanader, fiind acuzat de fraudă şi corupţie, cazul ei pare să fie unul dintre cele mai complicate. "România, în special s-a luptat să depăşească consecinţele domniei dictatoriale şi corupte a lui Nicolae Ceauşescu. În ultimii şase ani, 4.700 de persoane au fost trimise în judecată pentru corupţie, inclusiv 15 miniştri şi secretari de stat, 23 de membri ai Parlamentului şi peste 500 de ofiţeri de poliţie”, notează autorul.

"Pentru mulţi, Năstase, un fost membru al elitei comuniste şi fost prim-ministru în perioada 2000-2004, este emblematic pentru o generaţie de politicieni încă activă a căror putere şi influenţă i-ar putea pune la adăpost de lege”, scrie autorul, care aminteşte, în context, celebra replică a fostului premier:”Să-mi număraţi ouăle!”.

Autorul o citează pe Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei, care este o apropiată a rivalului lui Năstase, preşedintele Traian Băsescu, care a afirmat că "sunt prea multe persoane din perioada comunistă, precum Adrian Năstase, care sunt încă la putere, ceea ce a dus la poluarea clasei politice româneşti”. "Ea a explicat că fostul bloc comunist s-a luptat pentru a eradica corupţia, în parte fiindcă în efortul de a adera la Uniunea Europeană, noile state membre din Estul Europei au fost îndemnate să treacă printr-o serie de reforme judiciare care le-au luat ţărilor din Vest sute de ani pentru a fi puse în practică”, scrie NYT. "Pentru Monica Macovei, tentativa de suicid a lui Năstase a fost un act pur teatral”, mai scrie autorul, care reaminteşte că Năstase a fost poreclit de presa din România "Şapte case”, "din cauza stilului său de viaţă opulent”, dar şi că mulţi s-au întrebat ce anume se ascunde în spatele zelului cu care a fost condamnat.

 Intră în scenă avocaţii lui Năstase

"Avocaţii lui Năstase au adus proba a nenumărate abuzuri judiciare în cazul său, printre care şi faptul că au fost chemaţi din partea acuzării 972 de martori – mai mult decât la procesele de la Nurnberg - în timp ce apărării nu i-au fost permişi decât cinci martori. Ei spun că Năstase a fost judecat mai degrabă ca lider de partid, decât ca fost premier, pentru a se evita aprobarea Parlamentului pentru punerea sa sub acuzare”, scrie autorul.

 "Victor Alistar, preşedinte al Transparency International, un ONG anticorupţie, este de părere că natura condamnării lui Năstase ridică semne de întrebare în privinţa corectitudinii procesului de care a avut parte acesta, dincolo de reputaţia sa”, se arată în articol. "Dacă vrei să prinzi un peşte mare, trebuie să îl prinzi cum trebuie", a afirmat Alistar, citat de autor.

 "Năstase a primit o sentinţă separată de trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat în cazul de corupţie în care era vorba despre o sumă suspectă de 400.000 de dolari moştenită de soţia lui.

 În tot acest timp, Năstase s-a declarat nevinovat, considerând acuzaţiile ce au fost aduse împotriva sa un 'joc politic absurd'. Luna asta, în instanţă, Năstase a cerut ca săptămâna pe care a petrecut-o în spital după tentativa de sinucidere să fie redusă din sentinţa de doi ani. Solicitarea a fost respinsă”, aminteşte autorul, care mărturiseşte că fostul premier a refuzat să îi acorde un interviu.

 Ce spune fiul fostului premier

"Dar fiul său Andrei, om de afaceri în vârstă de 26 de ani, a declarat într-un interviu că tatăl său a fost dezamăgit după ce a devenit victima unei vănători de vrăjitoare politice lansate de preşedintele Băsescu. El a declarat în interviu că acuzaţia potrivit căreia tatăl său ar fi înscenat tentativa de sinucidere, pentru a scăpa de arest, este deranjantă şi respingătoare. În luna august, biroul procurorului general a afirmat că actul lui Năstase a fost unul voluntar şi că poliţia a respectat procedurile legale”, mai scrie autorul.

 "Am văzut cu ochii mei, nu a fost nicio înşelătorie”, a declarat tânărul Năstase, arătând urme de sânge pe carcasa ceasului tatălui său, pe care acum îl poartă el. Băsescu l-a văzut pe tatăl meu drept o ameninţare, iar aceste acuzaţii au fost create pentru a-l scoate pe tata din viaţa politică”, îl citează NYT pe Andrei Năstase.

 Guvernul României şi-a atras recent criticile din partea Europei pentru că ar fi încercat să influenţeze Curtea Constituţională, după eşuarea eforturilor de a-l destitui pe preşedintele Băsescu, care la rândul său a fost criticat pentru influenţa exercitată asupra procurorilor şi a judecătorilor, mai notează autorul. "Unii analişti au afirmat că prim-ministrul Ponta, fost protejat al lui Năstase, ar fi vrut să îl îndepărteze pe Băsescu din funcţie înainte ca preşedintele să mai vizeze alţi membri importanţi ai PSD”, adaugă acesta.

 Teoria conspiraţiei

"Într-un interviu acordat de Victor Ponta, care l-a vizitat pe Năstase la spital, acesta a declarat că tentativa de suicid a acestuia l-a şocat. Numindu-l pe Năstase drept cel mai bun premier pe care l-a avut vreodată România, el a afirmat că dosarul acestuia a demonstrat cât de politizată a ajuns România. Cei care sunt sceptici în legătură cu tentativa sa de suicid afirmă că a conspirat cu poliţia şi cu doctorii pentru a imagina o rană prin împuşcare, care l-ar fi ajutat să stea departe de închisoare. Direcţia Anticorupţie investighează acum dacă un medic şi trei ofiţeri de poliţie au colaborat pentru a-l ajuta pe Năstase să evite închisoarea. Martori oculari care s-au aflat în faţa vilei fostului premier în seara tentativei de sinucidere afirmă că nu au auzit niciun zgomot de glonţ dinspre locuinţă. Năstase, un vânător experimentat, este dreptaci, dar s-a împuşcat folosind mâna sa stângă”, mai scrie Dan Bilefsky.

 "Ioan Rus, pe atunci ministru de Interne, a declarat reporterilor români că a discutat cu Năstase înaintea arestării acestuia şi că a avut temeri că s-ar putea petrece ceva grav. Când Rus s-a oferit să-l scoată din casă într-o maşină a poliţiei, pentru a evita să facă din arestarea sa un eveniment public, Năstase a refuzat. 'Acest lucru nu se va întâmpla. Nu noi părăsi niciodată casa. Eu voi decide ceea ce este de făcut', i-ar fi spus fostul premier lui Ioan Rus”, reaminteşte, în încheierea articolului, autorul Dan Bilefsky.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel