EXCLUSIV  Anchetă DNA la aeroportul Otopeni, au fost făcute reţineri. Ciuvică: Posibil să aibă legătură şi cu meciul pe gunoaie din Sectorul 1. Grindeanu ce zice?

Facebook Aeroport Otopeni
Facebook Aeroport Otopeni

DNA a reţinut pentru 24 de ore mai multe persoane, într-un dosar de trafic de influenţă la aeroportul Otopeni. Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică şi Diana Tache au dezbătut acest subiect la Miercurea Neagră. 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a inculpaților:

IVAN GEORGE-ALEXANDRU, fost director general, respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunilor de:

- trafic de influență, 

- complicitate la trafic de influență,

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite", se arată în comunicatul DNA. 

CITEŞTE AICI ŞTIREA COMPLETĂ

Ciuvică: Aeroportul Otopeni are 10% din firma de gunoaie din Sectorul 1. Posibil să aibă legătură...

"La Otopeni s-a arestat jumătate de aeroport, ceea ce era de aşteptat, având în vedere ce era pe acolo. Se ştiu poveştile cu shopurile din aeroport de vreo 20 de ani. Acum le-a aflat şi DNA. (...) DNA n-a intrat abuziv acolo, pentru că poveştile de acolo eu le ştiu de cel puţin 25 de ani. Aud dimineaţă, pe surse, pe ciripeli de păsărele, că cică şpăgile sunt de zeci de milioane de euro şi ar fi ajuns până la miniştri", a punctat Bogdan Chirieac la Miercurea Neagră. 

"Nu comentez eu gogoşile date pe surse, din principiu, nu de altceva, cu zecile de milioane. (...) Deci, am văzut şi eu asta, dar nu comentez. Există şanse să fie adevărat asta, foarte puţine, sau sunt iar nişte gogoşi. Dar ce e acolo e partea cu shopurile, care e veche. 

Eu am înţeles, de când a început războiul cu gunoaiele, cu Sectorul 1, cu primăriţa dumneavoastră (n.r. Clotilde Armand) că în firma de gunoaie sunt doi asociaţi. Unii care se luptă cu Clotilda şi alţii care sunt cu alte combinaţii, dar nu intru în amănunte că nu am toate datele. În mijloc, cu 10%, este aeroportul Otopeni. Ce caută aeroportul Otopeni cu 10% la firma de gunoaie nu am înţeles. 

Eu nu aş exclude ca acest scandal de acum să aibă legătură şi cu meciul ăsta, că între cei doi acţionari de la firma de gunoaie e luptă mare pe cine controlează firma. Eu nu aş exclude ca acest dosar să aibă legătură şi cu lupta pe gunoaiele de la Sectorul 1. Doar pe chestia cu shopurile să fie atâta iureş, având în vedere că e o poveste de 25 de ani şi că atunci când expiră contractele încep meciurile...", a precizat Mugur Ciuvică. 

Tache: Vin alegerile, şi în România doar aşa se tranşează lucrurile la nivel politic 

"Ce se întâmplă acolo, dna Tache? Statul de drept atacă statul de drept sau statul de drept nou vrea să îl scoată din pantofi pe statul de drept vechi?", a întrebat analistul politic. 

"Din nefericire, nici nu se mai înţelege cine e statul de drept nou şi cine e statul de drept vechi. S-au amestecat atât de tare toate palierele astea, de vechi, nou, rezervişti, activi, încât nu ştii pe unde să o mai apuci. E o teză care complică vieţile în general şi în civil, apropo de situaţia noastră ca stat. Dar, în mod categoric, de lucrurile astea şi de ce ne anunţă pe noi CNA-ul sunt de acord cu dl Ciuvică, ştim cu toţii de 20-25 de ani. Procurorii DNA nu au aflat din presă de ei, au aflat tot din zona celor cu care colaborează. Procurorii DNA au aflat în august anul trecut de problema de acolo. Vă daţi seama că 25 de ani a fost o cortină aşa trasă peste Otopeni, ştiam doar noi aşa, iar în august anul trecut s-a dat la o parte. Cred eu că această situaţie este o chestiune cu iz politic, pentru că vin alegerile. Istoria recentă a României ne arată că doar într-un singur fel se pot tranşa lucrurile la nivel politic, prin acest instrument DNA, sau Parchetul General, Poliţie, etc. 

În mod cert, povestea asta cu Otopeni are ca ţintă traseul banilor care s-au manipulat acolo", a replicat şi Diana Tache. 

"O să vedem, dar aeroportul e la dl Grindeanu, nu? Nu ştiu unde se va ajunge cu şpăgile, etc, dar o să vedem. Sau nu o să vedem! Dar totuşi, dl Grindeanu cum a comentat? În ultimele două săptămâni, dlui Grindeanu i s-au ciocnit două perechi de trenuri, în unul dintre accidente chiar cu un deces. Nu mai vorbesc de poduri care cad şi astea. Acum are şi mega anchetă la Otopeni, cu şpăgi, cu aia, cu aia. Dl Grindeanu cum a comentat?", a intervenit Ciuvică. 

"Nu a comentat!", a spus şi Bogdan Chirieac. 

Ulterior publicării acestui material, ministerul Transporturilor a dat un comunicat de presă în care este menţionat punctul de vedere al ministrului Sorin Grindeanu: 

"În urma informațiilor apărute în spațiul public în această perioadă, cu privire la inițierea unor proceduri legale de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție față de unii angajați ai Companiei Naționale Aeroporturi București, viceprim-ministrul, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat:

”Voi sprijini în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii ancheta derulată de către Direcția Națională Anticorupție la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Indiferent de numele și funcțiile celor implicați, consider că este normal ca toți cei care au încălcat legea să suporte consecințele.

Este bine că, după ani de zile în care au fost o serie de speculații privind anumite probleme din această companie, instituțiile statului au decis să se implice.
Sper să fie o lecție pentru toți angajații instituțiilor statului, care ar fi tentați să încalce legea.

Măsurile dispuse de către Direcția Națională Anticorupție cu privire la cei doi angajați ai CNAB nu le voi comenta fiind o anchetă în curs. Justiția trebuie lăsată își facă treaba!”", se arată în comunicatul Ministerului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel