Un iaht imperial în croazieră pe Marea Neagră, cu oameni fără griji, Curtea de la Sankt Petersburg, cu baluri și petreceri, furia Revoluției, ucideri, împușcături și asalturi ale soldaților... În fine, un azil psihiatric berlinez, unde o doamnă abia sosită susține că este Anastasia, Marea Ducesă, fiica lui Nicolae al II-lea, ultimul țar, ce a supraviețuit execuției de la Ekaterinburg. O istorie dramatică, un balet al Royal Ballet care intră în scenă la Covent Garden din Londra.
Este într-adevăr Marea Ducesă Anastasia salvată din carnagiul familiei imperiale rusești, rămasă ascunsă între corpurile fără viață ale surorilor sale, ale țarului și țarinei, cât și ale persoanelor de la Curte, sau era mitomana Anna Anderson, de origine poloneză, care a făcut să creadă o jumătate a Globului că ar fi urmașa Romanovilor?
Această legendă de la 1900, care a făcut chiar obiectul unui film cu Ingrid Bergman și Yul Brinner, l-a înduioșat pe coregraful englez Kenneth MacMillan. El a pus-o în scenă la Royal Ballet cu o mare balerină rusă, Natalia Osipova, principala solistă a companiei engleze. O adevărată stea a baletului, celebră pentru virtuozitatea sa, care a trecut de la Bolșoi la compania engleză.
Alături de ea, interpretând rolurile surorilor, țarinei, țarului Nicolae, al lui Rasputin, dar și cel al Ksesinkaia, fosta amantă a țarului, apare un stol de stele, între care, italianul Federico Bonelli și argentiniana Marianela Nunez.
De mulți ani acest titlu lipsea din repertoriul de la Royal Ballet.
Anastasia are o istorie învolburată ca și protagonista sa. S-a născut în 1967 la Berlin, unde MacMillan era în acea vreme directorul Companiei de dans. Un act unic, pe muzica lui Martinu, în care totul se petrece într-un spital psihiatric, între vise, durere și amintiri ale protagonistei.
Și totuși, timp de decenii, poveștile ambigue și adeseori neverosimile ale unei impostoare au reușit să sădească îndoieli chiar și în mințile cele mai lucide. Speculând o vagă asemănare fizică, imposibilitatea de a recupera orice fel de probe din Uniunea Sovietică și mai ales dorința opiniei publice de a crede într-o minune, Anna Anderson a devenit o adevărată celebritate. Până la moartea sa, în 1984, în Statele Unite, a continuat să susțină că este Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna.
În a doua jumătate a anilor 1900 cercetările ADN au permis elucidarea faptului că Anderson era o farsoare, dar MacMillan a rămas fascinat de acest personaj. Ajungând la conducerea Royal Ballet, în 1971, s-a hotărât să facă o seară întreagă cu acest balet, adăugând încă două acte pe muzica lui Ceaikovski. Critica engleză a subliniat latura stilistică, de atmosferă între cele două părți, dar și dramatica interpretare a Osipovei. Un spectacol de neratat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
