O cursă Turkish Airlines a trecut la doar 80 de metri sub o dronă ridicată ilegal, la aterizarea pe aeroportul Otopeni.
Este al treilea incident - cunoscut- din ultimele zece zile.
Se pare că o dronă civilă, ridicată ilegal, a fost la un pas să lovească un avion Turkish Airlines care se pregătea să aterizeze. Piloții au informat turnul de control. Alte aeronave au fost deviate în următoarea oră.
Este a doua zi la rând în care aterizările pe Aeroportul Otopeni sunt afectate de drone civile și al treilea incident din ultimele zece zile:
Drona a fost observată de piloții Turkish Airlines, la ora 14:26, conform Observator. Era la 300 de metri altitudine şi la 80 de metri de avion. Aeronava a trecut fix pe sub ea. Comandantul a informat turnul de control şi s-a luat decizia de a amâna aterizarea următoarei curse, British Airways, care trebuia să aterizeze la ora 14:30. S-a dat ordin de a rămâne în aer la o altitudine de 600 de metri. În cele din urmă, a fost direcţionată către o altă pistă, folosită de regulă la decolări, unde a ajuns în siguranţă, cu o întârziere de 22 de minute. Alte trei avioane, inclusiv unul militar, au aterizat tot aici, notează sursa citată.
Înălțarea dronelor este interzisă în apropierea aeroporturilor, la mai puțin de 5 kilometri. Dacă va fi găsit proprietarul dronei riscă închisoarea până la 3 ani. Însă, după cum spune Adrian Florea, directorul operaţional Romatsa, drona nu poate fi identificată cu certitudine, neexistând aparate care să poate detecta drona și utilizatorul ei. De asemenea, spune că e posibil ca aceste drone să nu fie înregistrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News