€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Adrian Năstase va fi eliberat cu șapte zile mai devreme

 

Adrian Năstase va petrece o perioadă mai scurtă în penitenciar, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis ca cele 7 zile petrecute la spitalul Floreasca, după ce a încercat să se sinucidă în 20 iunie, să i se scadă din condamnarea la doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul Calităţii".  

Decizia Curții de Apel București este definitivă, informează Mediafax.

Magistrații Curții de Apel București s-au pronunțat miercuri în recursul fostului premier Adrian Năstase la decizia Tribunalului Bucureşti din 2 octombrie, care a respins cererea sa de scădere din pedepsa condamnării cu închisoarea a celor şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid din 20 iunie.

Principalul argument pe care avocaţii lui Adrian Năstase l-au adus în faţa magistraţilor a fost acela că, în timpul spitalizării, acesta a fost ţinut sub pază de trei ofiţeri. Un alt argument este acela că Năstase şi-a început executarea efectivă a pedepsei în momentul în care poliţiştii i-au înmânat mandatul la domiciliu.

Tribunalul Bucureşti și-a motivat decizia, precizând că "timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv în 20 iunie pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii".

În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a avut o tentativă de suicid, după ce poliţiştii s-au prezentat pentru a-i înmâna mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. Fostul premier a fost operat în 21 iunie la Spitalul Floreasca, iar în 26 iunie a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ulterior, Năstase a fost transferat la Penitenciarul Jilava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close