"Era o combinatie de fericire, eliberare, reminiscente ale durerii, descarcare emotionala, recunostiinta, habar n-am. Am plans si cu el in brate. Si mi se parea cel mai frumos si minunat si bun.
Radu a stat pe toata perioda asta in exteriorul spitalului impreuna cu fratii mei.
Mi-a marturisit ca din clipa in care am ajuns la spital a fost foarte linistit avand totala incredere ca va fi totul foarte bine. Si a fost.
Las randurile astea aici necosmetizate, stiind ca peste ani ma voi intoarce la ele ca la o amintire foarte pretioasa careia nu vreau sa ii uit nicio "nuanta".
Ma simt mai puternica acum si recunoascatoare ca am putut trai din nou miracolul nasterii in siguranta.
Cu toate astea TOT ce conteaza e ca bebelusul e bine. Nu as fi ezitat nicio clipa sa fac cezariana daca exista macar un minim risc. Nu merita. Acum suntem acasa. Doamne ajuta!", a scris Adela Popescu la fotografia cu cei trei copii.
Adela Popescu nu s-a putut opri din plâns după naștere
"Imi doream tare de tot epidurala asa ca, fiind a treia nastere, si banuind ca lucrurile se vor precipita, toata lumea se grabea.
Am ajuns in salon, m-am pregatit, apoi mers in sala de nasteri pentru epidurala.
Deja eram si mai dilatata, contractii dureroase si dese, asa ca s-a hotarat sa nu mi se injecteze cantitate mare de anestezie, doctorita mea, Anca Sultan, nedorind sa mai am pic pe expulzie.
E important sa simti contractia in plin, astfel incat sa poti impinge in climaxul ei.
Dupa injectare s-a asezat putin linistea. Foarte putin. Ma dilatasem deja serios, ajunsesem la 8, efectul anesteziei trecea, eu eram in agonie.
Foarte repede am ajuns la dilatatie maxima, contractii de intensitate de 100 %. Deci, dupa experientele trecute, urma expulzia.
Ma tanguiam si imploram pentru inca putina anestezie. Sigur ca nu mai era posibil. Dar nu intelegeam de ce dureaza atat.
Am simtit ca ma prabusesc cand am aflat ca bebelusul era inca sus, nu voia deloc sa coboare, in conditiile in care eu simteam ca nu mai pot. Durerile erau inimaginabile si bebelusul nu voia sa iasa. Nu mai aveam nicio varianta, era one way. Tot ce puteam face era sa imping cu toata fiinta mea, tripland durerea ce mi-e peste putinta sa o descriu.
Bebelusul incepea sa coboare. Eu ma rugam si urlam la toti Dumnezeii, sperand sa imi curme mai repede suferinta aducandu-mi copilul cu bine pe lume.
Din momentul acela, in cateva minute l-am auzit... Nu mai stiu ce am zis, ce am simtit, ce am exclamat. Imi amintesc doar ca il mangaiam si spuneam "iubirea mea, iubirea mea, multumesc, Doamne".
Am inteles atunci de ce cobora atat de greu, avea cordonul ombilical fffoarte scurt. Si era si mare. 3620 kg.
Cu toate astea, travaliul meu se poate numi unul scurt, adica de nici 4 ore. Dupa ce Anca a rezolvat tot ce era de rezolvat, imi amintesc ca am ramas un moment singura in sala de nasteri si, brusc, am inceput sa plang.
In hohote. Si nu m-am putut opri nici cand am ajuns in salon. Nu ma puteam opri...", a mai povestit vedeta pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
