Prima ediție a sezonului 10 a emisiunii iUmor a adus numere explozive și extrem de amuzante pe scenă.
Una dintre surprize a fost chiar Vladimir Putin, interpretat de actorul Răzvan Oprea care a făcut un a roast incredibil la adresa unor politicieni, artiști și la adresa României.
Numărul lui Putin a început cu glume la adresa juraților. Primul pe listă a fost Cheloo, despre care a spus că e cel mai ciudat om din emisiune. Despre Mihai Bendeac a spus că este cel mai cunoscut în Rusia ca fiind un actor desăvârșit, iar despre Delia a spus că este o mare cântăreață în România, dar doar în capul ei.
Vladimir Putin, despre problemele Capitalei
"Am aterizat ieri la București. Am crezut că o să fiu primit cu foarte multă căldură. Aiurea! Primarul vostru a spus că nu poate să ofere mai mult de 19 grade (...) În fiecare an fac baie cu apă înghețată, din solidaritate cu bucureștenii", a spus Vladimir Putin, personajul interpretat de Răzvan Oprea.
Asta nu a fost tot, dar personajul Vladimir Putin a făcut mișto și de alegerile desfășurate în Rusia: "Din 6 în 6 ani ne prefacem că organizăm la noi acasă în Rusia. De ce nu organizați și voi aici alegeri să schimbăm juriul?".