Un bărbat s-a prăbușit joi, în timpul unei conferințe de presă susținute în Biroul Oval al Casei Albe de către președintele american Donald Trump.
Momentul stânjenitor s-a întâmplat în timp ce președintele Trump anunţa un acord de reducere a preţului medicamentelor pentru slăbit, transmit dpa şi EFE.
Bărbatul a fost identificat de Fox News. Numele său este Gordon Findlay, director executiv la compania de produse biologice Novo Nordisk.
El stătea în picioare, lângă biroul preşedintelui Trump, însă a căzut secerat, în timp ce David Ricks, directorul executiv al Eli Lilly, discuta despre un acord cu privire la medicamentele pentru slăbit. Ricks şi-a întrerupt discursul atunci când bărbatul a căzut, iar alte persoane din încăpere s-au grăbit să-l ajute.
Donald Trump s-a ridicat de la birou, s-a întors spre bărbatul care era întins pe podea înainte ca transmisiunea în direct să fie întreruptă.
Ulterior, când conferinţa de presă a fost reluată, Donad Trump a afirmat că bărbatul era "ameţit", însă că între timp şi-a revenit şi se simte bine.
VIDEO
"Unitatea medicală a Casei Albe a acţionat rapid, iar domnul este bine. Conferinţa de presă se va relua în curând", a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, după incident.
Directorul programului de sănătate publică Medicaid, Mehmet Oz, mai cunoscut drept Dr. Oz., a fost unul dintre cei care l-au ajutat pe bărbat, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News