Încă o tragedie în seara de Ajun. Un tânăr de 25 de ani nu a mai ajuns, în această seară, acasă, pentru că cineva l-a înjunghiat de trei ori și l-a abandonat pe marginea drumului.
Tânărul, de 25 de ani, a fost găsit pe marginea unui drum din satul Cristeşti, din Vaslui, de trecători. Fusese înjunghiat de trei ori. La momentul sosirii Ambulanței, s-a constatat că victima era conștientă, dar în stare gravă, plăgile sângerând abundent.
”Prezintă trei plăgi înjunghiate la nivelul hemitorcelui stâng posterior cu sângerare abundentă. Au intervenit două ambulanţe SAJ coordonate de medicul de gardă. După stabilizare hemodinamică şi respiratorie, victima a fost transportată în regim de urgenţă la Spitalul Municipal Bârlad” au precizat oficialii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, conform news.ro.
Autorităţile judiciare urmează a stabili împrejurările în care tânărul a fost înjunghiat.
Citește și: Accident îngrozitor în această seară: Un tânăr a murit, alți trei sunt răniți grav
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu