€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Un ghid turistic a murit la Colosseum. Fața neagră a supraturismului
Autor: Iulia Horovei

colosseum_72082100 Sursă foto: Pexels - https://www.pexels.com/
 

O ghidă turistică a decedat miercuri, la Colosseum, în ciuda încercărilor turiștilor de a o salva.

O ghidă care însoțea un grup de turiști la Colosseum a murit miercuri, 20 august, după ce i s-a făcut rău în incinta celebrului monument roman, informează ANSA și DPA.

Asociația ghizilor AGTA a precizat că femeia, în vârstă de 60 de ani, nu a putut fi resuscitată, în pofida încercărilor mai multor turiști de a o salva.

Potrivit unor surse sindicale, ghida, pe nume Giovanna Maria Giomarino, ar fi decedat din cauza unei insolații sau a unui atac de cord.

Incidentul a avut loc marți după-amiază, în timp ce ghida italiană, care oferea tururi ale Colosseumului din 2017, se afla cu un grup de circa 25 de turiști la primul etaj al amfiteatrului roman.

„Supraturismul ne ucide”

La momentul tragediei, temperaturile la Roma depășeau 30 de grade Celsius.

Alți ghizi au pus moartea colegei lor pe seama condițiilor de muncă. Ghida Paola Salvatori a declarat pentru ziarul La Repubblica că este „imposibil să lucrezi” pe o asemenea căldură. „Supraturismul ne ucide”, a adăugat ea.

„A trebuit să lucreze în condiții de temperaturi ridicate. A murit din cauza căldurii”, susțin alți colegi, potrivit DPA.

Surse sindicale au declarat că, în semn de respect față de Giomarino, Colosseumul ar fi trebuit închis pentru restul zilei după această tragedie, scrie Agerpres.

Citește și: Turism la negru! Bani în buzunar, dar probleme enorme pentru turiști

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close