UE, acord cu America de Sud pentru 25% din PIB-ul mondial. Importurile ieftine lovesc fermierii români

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

UE a încheiat negocierile asupra Tratatului de liber schimb cu țările din grupul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguai și Paraguai), negocieri care durează de aproape 20 de ani. Acordul vizează 770 de milioane de consumatori din ambele piețe, care cumulează împreună 18.000 miliarde de euro de PIB, adică 25% din PIB-ul planetei.

În timp, acest acord ar trebui să permită ca 99% din taxele vamale dintre cele două alianțe să fie eliminate, în special la nivel industrial și agricol, dar și în ceea ce privește serviciile, măsurile sanitare și proprietatea intelectuală. Acordul negociat de Comisia europeană nu poate intra în vigoare decât dacă este aprobat de cele 28 de state membre și este validat prin votul Parlamentului în adunare plenară.

Europa vrea piața auto din America de Sud

Acordul pare să aducă beneficii de ambele părți: UE speră la deschiderea sectorului automobil din Mercosur (deci eliminarea taxei auto în prezent de 35% și 18% pentru piesele auto), iar țările din America de Sud să introducă produsele lor agricole (în special vita, zahărul, etanolul și producția avicolă) pe piața europeană. În total, țările din Mercosur vor putea exporta anual până la 99.000 de tone de carne bovină în Europa, fără taxe vamale.
Acordul nu este susținut de întreaga opinie publică, ba chiar au existat opoziții vehemente de la producătorii agricoli și crescătorii europeni din vest: aceștia și-au exprimat îngrijorarea ca produsele venite din Mercosur, deși de mai proastă calitate, vor face o concurență neloială producției proprie din UE. Comisarul european pe agricultură promite că va însoți și va ajuta agricultorii europeni, promițându-le până la un miliard de euro în caz de perturbare a pieței. În plus, Bruxelles anunță că politicile de calitate ale UE vor trebui respectate de toate produsele venite din Mercosur care vor intra pe piață.
În 2018 UE și țările din Mercosur au schimbat mărfuri în valoare de 88 de miliarde de euro, în principal produse farmaceutice și industriale din partea UE și produse agricole din partea Mercosur.

Fermierii români, sacrificați 

Acordul ar elimina, practic, producția de soia din România, în condițiile în care, și cu taxe vamale, importurile ieftine din Brazilia spulberă producția locală. Soia importată din Brazilia este ieftină pentru că folosește biotehnologii interzise în Europa. Activiștii de mediu au impus bariere politice dezvoltării tehnologiilor inovatoare în agricultură, ceea ce a indus României pierderi de sute de milioane de euro anual. Înainte de 2007, soia modificată denetic asigura integral consumul intern, astăzi importurile (de soia modificată genetic din Brazilia) domină piața românească. Este de urmărit dacă producția mai mare de automobile europene pentru piața sud-americană se va baza pe uzina de la Pitești, dar ar putea, mai degrabă, să fie realizată în fabrica Renault de la Tanger. Efectele negative pentru fermierii români și pentru deficitul comercial sunt sigure,  avantajele noului acord sunt doar ipotetice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel