Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, acuză o tentativă de șantaj și de otrăvire cu arsenic.
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, acuză o tentativă de șantaj și de otrăvire cu arsenic. Acesta a afirmat că totul s-ar fi întâmplat în perioada campaniei electorale pentru alegerile la Primăria București, dar că nu a vorbit atunci despre aceste lucruri pentru a nu fi totul interpretat drept o victimizare.
„Presiunile nu sunt noi. Am fost amenințat cu astfel de acțiuni încă din campania electorală. Nu am vorbit atunci despre asta, pentru că aș fi deturnat discuția publică și aș fi fost acuzat că mă victimizez. Dar acum o pot spune, pentru că deja a fost documentat medical: în această perioadă am avut în organism niveluri crescute de arsenic. A fost o situație extrem de gravă, care a necesitat investigații medicale și tratament.
Deci nu mai vorbim despre politică, vorbim despre o formă gravă de agresiune. Dincolo de toate poveștile fabricate, rămân faptele. Sistemul a fost schimbat. Mecanismul a fost destructurat. Iar cei care au pierdut privilegii încearcă acum să se răzbune”, a declarat Daniel Băluță pentru Captura.ro.
Daniel Băluță a făcut aceste declarații în contextul în care a fost întrebat despre un raport anonim care ar circula de peste o lună în Sectorul 4 și care ar arăta presupuse nereguli în Primărie. Băluță consideră acest raport drept o tentativă de șantaj personal.
Respectivul document ar fi fost folosit pentru presiuni financiare și blocaje administrative, relatează publicația. Totodată, este important de menționat că jurnaliștii îl indică pe Marian Goleac, fostul director ADP4 și ulterior al companiei „Totul Verde SA”, drept inițiatorul acestor presiuni, lucru negat de către acesta pentru sursa citată.
„Tot ce se întâmplă acum reprezintă o tentativă de șantaj, dar nu de natură politică, ci personală, venită din partea unor oameni și grupări care au fost eliminați din joc pentru că nu mai puteau funcționa într-un sistem corect”, a declarat Daniel Băluță pentru publicație, precizând însă că nu există dovezi directe privind autorul raportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu