Data de 19 februarie 1876, zi de sărbătoare naţională, este data la care se năştea, în satul Hobiţa, CONSTANTIN BRANCUŞI, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX.
Personalitate marcantă a culturii române, Constantin Brâncuşi, împreună cu operele sale definitorii pentru identitatea noastră culturală, ne însoţesc în fiecare clipă, ca păstrătoare constante ale autenticităţii şi ale profunzimii conştiinţei noastre naţionale.
Fie că vorbim despre primele întrupări ale "Sărutului", despre ciclurile "Pasăre Măiastră", "Muza adormită" şi "Domnişoara Pogany", ori despre "Aleea Scaunelor", "Masa Tăcerii", "Coloana Infinitului" (Coloana fără Sfârşit), "Poarta Sărutului", "Cuminţenia Pământului" sau "Rugăciunea", opera lui Brâncuşi rămâne un reper definitoriu pentru dimensiunea filozofică, etică şi estetică a artei româneşti.
”Viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi rămân unele dintre cele mai semnificative forme de dialog ale culturii române cu arta universală. Acesta este şi motivul pentru care vom continua şi vom amplifica demersurile privitoare la recunoaşterea acestui patrimoniu în cadrul fondului mondial UNESCO, precum şi cele privitoare la întoarcerea în propria lor patrie a operelor de referinţă ale maestrului Constantin Brâncuşi”, susțin reprezentanții Ministerulu Culturii şi Identităţii Naţionale.
Vezi și:
Eurovision România, câștigător. Trăistariu: A făcut dreptate
Eurovision România. Bella Santiago, decizie după ce a pierdut marea finală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu